Ileana, nu se mai DEDICA nimanui , nu ma mai lasam conrupta sa fiu supusa.Starile mele deveneau de la lupta sa ma mentin pe drumul pornit,la cea de a renunta, raminind o folosita.
Intr-o foarte buna zi,mi-a venit un plic de la Colegiu Islington, in care ma anuntau inscrierea mea.Cursul de 1 an, costa 1500£.
Nu aveam banii,habar nu aveam ce-nseamna toate acestea, dar incapatinarea mea era mai presus decit ratiunea.Ma tot socoteam la buget,facindu-mi calcule financiare pe termen lung, ..nimic nu ma putea impiedica de la oportunitate.
Data la care m-am prezentat la inscriere, mi-a dat si vestea buna ca pot plati in rate. Scoala incepea in Septembrie 2006. In Iunie,am primit vestea cutremuratoare.
Mama murise.Drumul pina acasa in Romania, a fost cel mai lung si dureros din viata mea.Starile prin care treceam,inmormintarea insine,un obicei superficial si rapid, fara sa dea valoare vietii umane,m-au slabit fizic si psihic.
In Septembrie,lucrurile cu sotul meu se inrautatisera atit de tare,incit momentul culminant a venit chiar in prima zi de scoala a mea.Nu mai suportam nici un tratament de umilinta, certuri,compromisuri.Eram ca si un cal in care dai cu biciul sa se intoarac la vechile obiceiuri a stapinului, dar care cu incapatinare,nu se urneste din loc. Scandalul de pe strada, a pus capac situatiei.
In momentul acela, am hotarit sa-l parasesc.Cu 400 de lire,am pornit la un nou destin de una singura.Presiunile,amenintarile,acuzatiile,urmaririle,telefoanele de zi si noapte,vicleniile,ma torturau fizic si psihic, timp de 7 luni,lupta mea de a ma mentine tare,era defapt lupta pentru independenta.
Aveam momente in care as fi acceptat sa merg inapoi numai sa scap de teruare,in ultima clipa ziceam ,NU.Imi era greu,ma impingeam inainte sa ma mentin la scoala,la lucru, financiar,sa platesc facultatea copilului de acasa si a mea. In fiecare dimineata ,epuizata de starile groaznice la care eram supusa,ma uitam in oglinda,imbarbatindu-ma”HAI CA POTI< DUTE INAINTE” .
In Martie 2007,am cedat nervos,suferem de anxietate,cosmaruri noaptea,slabita,am apelat la medicul de familie ce mi-a prescris tablete antistres.Le-am luat o vreme, dar m-am fortificat singura, incepusem sa stiu sa-mi controlez starile, fara sa mai am reactii immediate,rationalizind urmarile.
Doamne, acum iti multumesc ca nu am ramas afectata mai rau. Confuzia , cu ce se spunea despre mine ,de catre gurile rele si EUL meu,trebuia sa mi-o dovedesc prima data mie cu adevarat ,de cine sint,asta, prin observarea comportamentului visavi de mine ,acelor ce erau neutri de situatie.
Mai tineam legatura cu 2-3 cunostinte, Ana din Italia, Corina din America,Raluca aici si ulterior Letitia dar care nu putea prea mult din cauza conjuncturii.Bineinteles fiul meu si fratele cu familia din Romania.Acestora le sint datoare prin respectul ce-l am fata de ei pentru todeauna.
In mod expre,ii multumesc fiului meu ce m-a sustinut si inteles foarte bine pe tot parcursul si care mi-a dat puterea de a lupta si a persevera in ceia ce imi propusesem.El a fost punctul forte, prin felul lui de a fi,fara sa-si dea seama, m-a impins sa ma reechilibrez din situatii in care ma simteam neputincioasa.
Curajul de a te lupta impotriva negativismului,de a te concentra asupra problemelor ce ai tu de rezolvat si mai ales de una singura fara sa ai cu cine te consulta, te obliga la alunecarea spre selfish, dar care iti intareste increderea de sine .Lupta de a merge inainte,pe cale cinstita si nu prin viclenii,minciuni sau rol de victima,de fapt victima a prostiei si a neputintei, e lupta cea mai crincena dupa ce ai trait 35 de ani, intr-o tara unde aceste lucruri predomina obsesiv societatea si implicit te supui acestora.
In strainatate, e momentul sa-ti folosesti propria capacitate de a exista pe proriile tale picioare,de a te autoeduca si disciplina, de a te intrece pe sine pentru a razbate.Din societatea de unde am venit, predomina BANUL, ca esti prost ,ca esti destept, daca platesti obtii orice si te mentii prin relatii…… in general sus puse.Nu si aici.
Colegiul l-am luat foarte in seros,ii vedeam pe ceilalti colegi relaxati la cursuri,majoritatea lucrau deja in bransa,eu faceam voluntariat in fiecare luni, la o scoala primara, unde ma introduse-se Raluca, care deja muncea acolo.Ei erau relaxati,limba de bastina fiind Engleza, pe cind eu, trebuia sa -mi folosesc si intuitia, sa intreb de doua ori pentru a fi sigura ca am inteles lucrarile ce le am de facut.Nici nu pricepeam bine cum vor decurge lucrurile pentru a obtine Certificatul Teaching Assistant NVQ2.
Nici nu stiam ce- nseamna cu adevarat, tot ce intelesesem era ca acesta este recunoscut oriunde, obtinut de la un Colegiu, decit obtinut de la Agentiile angajatoare si luate in considerare de citiva angajatori.Ma uitam in jurul meu, ma simteam si cred ca si aratam ca si o oaie pierduta intrebindu-ma”Ce caut eu aici, iar mi-am intrecut masura…probabil ca dupa o vreme o sa- si dea seama profesoara ca nu fac fata si…….politicos (cum se practica in tara asta)ma va sfatui sa renunt”.
Ce mi se cerea aia faceam,luind carti de la biblioteca,citind de pe internet si survolindu-l, straduindu-ma dimineata trezita de la ora 5 apoi la munca, sa tin pasul cu ceilalti.Mi se parea ca sint printe ultimii,chiar daca imi faceam lucrarile la timp, profesoara mereu imi spunea ca mai am de completat si asta imi creia suspiciunea de satisfacatoare.
Dupa ce am trecut si de cele doua examinari practice de la scoala primara,iar portofoliul era aproape complet, am indraznit cu o stringere de inima si retinuta, sa-mi intreb profesoara, “Credeti ……ca sint pe drumul cel bun sa-mi iau certificatul?”
Ea mi-a raspuns hotarita si scurt”Ce… nu stii?Esti printe cei mai buni!”
Am ramas surprinsa si nedumerita.
Si cit am trait sub semnul intrebarii si care era realitatea.Instantaneu, o bucurie mi-a inundat sufletul, imi minjeam ochii sa-mi ascund lacrimile si ma gindeam in acelas timp ca nu am cu cune sa impart acesta bucurie si nici cine sa -mi aprecieze eforturile.
Imi rasfringeam bucuria in mine. Dupa curs, m-am intors acasa intr-o camera rece si la propriu si la figurat. Incercasem sa-ma aduc mai aproape de lucrurile ce mi-le placeau odinioara si anume, gradinaritul florilor, prin cumpararea unor givece cu diferite tipuri de flori.
Mi le tineam pe o alee ingusta ce ducea in curte si pe care le ingrijeam in momentele mele bune.Dar si acelea mi le-am gasit ravasite si pline de praf , vecinul care isi repara casa pe dinafara aruncase moloz si praf si peste gard.Bineinteles ca l-am rugat respectuos sa aibe grija cum munceste si i-am aratat efectele.Bineinteles ca nu m-a bagat in seama, spunindu-mi ca sint doar o chiriasa si ca nu am drepturi, ba mai mult ,sa ma duc in tara mea inapoi daca nu-mi convine.
L-am sunat pe prorietar, explicindu-i situatia in care sint pusa si mai ales ca distruse-se aproape toate florile pe care le sadisem ,pe unele separat dupa ce s-au mai inmultit, iar praful de pe geamuri si usi mai mereu il spalam.Nici acum nu stiu daca proprietarul a vorbit cu el,cert este ca dupa doua zile, vecinul si-a cam terminat treaba.
In casa ,locuiam cu doua familii de Africani si o familie de Engleji.Nu prea aveam tangenta cu ei, mai ales ca mi-am dat seama ca provin din aceasi tagma din care m-am rupt. Imi placea sa vad si sa inteleg cultura si obiceiurile din care provin,unele erau inrudite cu ale noastre, ceia ce ma surprindea, dar pe de alta parte se vedea lipsa de civilizatie ajunsi intr-o noua societate.
S-a intimplat ca sa vin acasa seara si sa gasesc casa fara curent, iar ei stateau cu luminarile aprinse, asteptind ca cineva sa rezolve problema.Uneori nu trebuia decit sa scoata cheia de la turometrul electric si sa o bage inapoi, pentru a se transfera banii de pe urgenta pe credit.Nimeni nu se incumeta…sau nu stiau…..
Alteori, in toiul iernii, era un frig in casa, deoarece nu se stia cine urmeaza sa cumpere credit de gaz,atunci eram nevoita sa dorm imbracata bine.Ne-mai suporind aceasta stare de indiferenta,toleranta sfidatoare, ce te ducea cu gindul ca traiesti in secolul XVIII, am inceput sa tin evidenta chitantelor pentru a fi sigura ca aceste stari si situatii nu se vor mai repeta.
Dupa o vreme, cind am simtit ca mi-am mai limpezit trairile confuze,m-am hotarit sa o vizitez pe Ani in Italia, dupa ce aceasta a insistat in repetate rinduri.Asa ca in 2 8 Mai 2007, am decolat de pe eroporul Getwich spre Bergamo.Acolo ma-u asteptat ei, de unde am mai facut vreo trei ore cu masina pina la ei acasa in Rovingo.
Drumul ce-l strabateam ducea cu cel al Romaniei, casele si locurile pareau mai instarite,facind o comparatie generala, Italia parea cu 50 de ani mai avansata decit Romania si cu 50 de ani sub nivelul Marii Britanii.
Primele zile le-am petrecut vizitind localitatea,ma incintau lucrurile deosebite pe care le-am si pozat,totusi gindul ca urmatoarea zi Ana ma va duce sa vizitez Venetia,imi antrena imaginatia cu ceia ce stiam deja si ceia ce voi vedea.Intradevar, VENETIA…..mult vestita Venetie recuoscuta pentru gondolele sale, defapt, descoperisem o mica lume a tirgului incepind de la viata romantica , artistica,pina la afaceri contemporane.Toate impletite intr-un tumultum spiritual social si material.
Timpul era prea scurt si asa l-am ingramadit,grabiti sa vizitam cit mai multe,deci era acumularea aglomerata in fiinta mea si asa greu incercata.Cu toate acestea,am reusit sa am momente de revelatie,de degajare a stresului,de revitalitate si deschiderea spre lume.O zi am petrecut-o pe plaja la Oceanul Atlantic,savurind briza si soarele.Ma gindeam la cit de frumoasa este viata daca stii sa o traiesti….si sa ai bani bineinteles.
Drumul inapoi spre Londra,insemna trecerea din nou a pragului catre cotidianul incarcat ce-ti producea stresul.Dar ma intorceam, mai puternica si relaxata,gata sa infrunt din nou si sa evit capcanele din jurul meu, confuziile ce te tin ametit si care tendeamna sa te intrebi.”Oare eu nu pricep bine realitatea?”
In Iunie 2007, am terminat cu scoala,dar Certificatul urma sa-l primesc prin Februarie 2008, cind se finaliza concluziile despre portofoliul depus, facut de catre cadre educationale interne cit si de citeva externe. Ma nelinistea acest lucru,deoarece mi se parea prea mare importanta data pentru un certificat.
Cursul a constat din trei modulare, fiecare avind o anumita treapta valorica incepind de la NVQ pina la NVQ2.Ma straduisem sa le complectez pe toate trei…..urma verdictul.Dar preocuparea mea imediata era goana dupa un loc de munca in bransa,oriunde la orice scoala.
Cautam pe internet, in ziare, dadeam telefoane, complectam formulare pentru aplicatii,etc.Aveam acea experienta anterioara identificata cu temeri, in care greu sau mai deloc poti obtine ce vrei tu.Asteptam raspunsuri care nu mai veneau….Din nou ma dezamageam cu fiecare zi trecuta.
Citi tineri nu-si cautau acelas loc de munca?Consideram ca seansa mea era minima…..si ma vedeam lucrind in continuare clinara si vinzatore pe piata.Intr-un fel sau altul, ma resemnam, dar tot continuam sa aplic.In timp ce lucram pe piata, obisnuita cu ideia dureroasa”asta e..”,pe neasteptate, am fost sunata de la o scoala pentru interviu.
Foarte serioasa si rece i-am raspuns la citeva intrebari incit vocea de la celalalt capat de telefon, nedumerita ,m-a intrebat incodata daca ,ma intereseaza jobul.
Nu aveam increderea suficienta in mine….vocea aceia a simtit lucrul acesta si m-a imbarbatat zicindu-mi ca ma steapta lunea la ora 9 dimineata.Acasa, primisem un plic cu descrierea jobului si cam ce policy detin ei si cam din ce sa ma pregatesc pentru interviu.Nu mai vazusem asa ceva si nu mai participasem.Incercam sa leg si sa fac legatura cu ce citeam din acele foi.
Era prea mult de inteles pentru mine, iar le puneam la o parte si iar le luam ,rasfoindu-le.Era singura oportunitate ce mi se oferea deci…..fie ce o fi ,era o noua experienta.
In dimineata cind trebuia sa ma prezint la interviu, m-am trezit la ora 4.30 ca sa imi fac ceva notite si subpuncte despre ce presupuneam ca voi fi intrebata, alegind si copiind cuvinte de pe acele foi, dezvoltindu-le cu cunostintele mele.
Am ajuns mai devreme, la prima vedere fatada scolii parea modesta..asa ca imi dadea o stare de a da mai putina importanta interviului.Ajunsa in interior,mi-am intilnit si ceilalti “concurenti”,pareau atit de siguri pe ei relaxati incit iar mi-am pus intrebarea “Ce naiba caut eu aici,..?”Imi venea sa plec in momentul acela, parca nu vroiam sa ma fac mai departe de ris,buimaca, am incercat sa ma ma reinfortez.
Cum? Cautindu-le defecte celorlalti, de exemplu observind ca una avea doua dungi calcate la pantaloni…..trageam concluzia ca e neglijenta, altul era mic si indesat si foarte tuciuriu,ce mai… urit.
Ne anunta-se ca sint doua posturi, iar noi eram 4.Dupa vizitarea scolii, ni s-au pus intrebari.Intrebarile celorlalti pareau de natura ca le era teama de prea multa munca,pe cind eu nici nu ma gindeam la asta si de aceia nu aveam nici o intrebare.Probabil prin asta paream o dezinteresata.
A venit momentul meu la interviu, intrebari, raspunsuri, dar realizam ca imi sint cunoscute toate acestea, chiar daca aveam emotii, ma obligam sa nu mi le arat.Mi-au spus ca in acea dupamasa, seara ,ma vor anunta rezultatul.Am iesit pe strada, mergind pierduta si epuizata,pe desupra ma stringea un pantof atit de tare, dar ma fortam sa ma plimb prin magazine incercind sa ma relaxez.
Nu a trecut o ora,dupa care am fost sunata cu felicitarile de rigoare pentru obtinerea postului.Reactia mea?I-am multumit politicos si calm,lucru ce a facut-o (astazi e sefa mea)sa ma intrebe daca mai sint interesata de post.
Iarasi aveam starea aceia ca e normal sa se fi intimplat asa deoarece ma pregatisem. Putin mai tirziu, am realizat ca era un pas important pentru mine si am inceput sa ma bucur de una singuraM-am asezat pe o banca in parc si am inceput sa pling infundat.
I-am telefonat pe fratele si fiul meu ,dindu-le vestea .Erau bucurosi,cumnata mea ca de obicei, plingea, fiul meu a ramas mirat si nedumerit ca deja am obtinut un post.
Imi simteam sufletul greu, singura,oftind din adincul inimii,dar repede m-am redresat sentimental si m-am gindit la urmatoarea etapa, organizarea mea financiara si timp, de a- pleca acasa in Romania.
Lucrul acest, imi dadea viata si putere, imi voi revedea familia si fiul, voi retrai momente placute si fericite ce le-am lasat acasa ,voi ride iar cu gura pina la urechi ,cum faceam odinioara, traiam in imaginatie si amintiri. Mi-am organizat totul, pe 13 August 2007 am zburat acasa.
M-am intilnit cu cei dragi, dar dintr-o data m-am trezit in acea lume din care am plecat, o straina, le intelegeam viata, intelegeam situatia si sistemul atit de compromis si adevaruri torturate, exagerate,explicatii la orice prostie care nu stateau in picioare, pur si simplu toata societatea se amageau singuri si nimeni nu reactiona la lucrurile mari ce musai a fi schimbate.
La nivel inalt vorbesc.Asa omul schimba cite ceva in casa lui cu banii care ii are ,dar nu indrazneste sa deschida gura nici cind au dreptate, vorbesc in lucrurile importante si de lunga durata.Populatia inca indoctrinata ca cei mai importanti si de neschimbati sint:Primarul,Politia Preotul si Bogatii.
Sint oameni doar functia ii deosebeste si aceia platita de public ceia ce ei ar trebui sa respecte prin obligatiile ce le au descrise in munca.Infine……..risul meu nu a mai existat, momentele fericite s-au restrins la bucuria revederii si petrecerea momentelor cu ei.Cum putem sa fiu fericita cind vedeam in ce grozavie traieste fratele meu cu familia si fiul meu…..si cit se zbat.
Pe de alta parte, stresul era mult mai redus.Nu aveau bani,…aveau un acoperis unde sa doarma.Munca se limita la existenta de zi cu zi, planuri de viitor in masura banilor ce le venea.Asa sistem asa oameni. Normalul trebuia sa devina paranormal.
Nimic surprinzator,obiceiurile vechi cu care eram intretinuta,nu mai imi dadeau starea de spirit(fericire)de altadata.Eram mai relaxata dar nimic nou pentru mine, asa cum eram obisnita sa descoper , lucruri noi, interesante,nemaivazute,ce le puteai vedea la tot pasul in Londra.
Ce lasasem la plecare,gasisem si la intoarcere in tara, doar ceva modificari si citeva cladiri si case tip vila,ce pentru ei erau ceva extraordinare, dar in ochii mei pareau infime fara valoare.
Lucra comparatia in mine, de unde traiam si ce vedeam,apoi viteza de perpetuare a lucrurilor acolo si aici.Si totusi la intoarcere,am simtit ca las o viata simpla si linistita,domoala, iar eu ma intorceam la un razboi cu timpul, cu banii si cu realizarile.
M-am intors in Londra,o saptamina mai tirziu…pe deoparte eram trista ca ii las pe cei dragi si iar ma avint de una singura in zbuciumul cotidian..pe dealta parte, nu mai puteam trai in sistemul lor, cu multumiri minime,fara pretentii ,doar orgoliul si-l pastrau dar fara fundament.
Asteptam clipa cea mare, cind voi pasi pragul scolii la noul job.Era prima data cind urma sa particip la o sedinta,ce avea loc intr-un hol mare, cu totii angajatii.Erau peste 80 de persoane,(profesori,sefi de departamente,diferiti angajati cu diferite preocupari in cadrul scolii),majoritatea obisnuiti cu ceia ce urma.Ma simteam straniu, atit de neimportanta, una care exista printe ei.
Pareau degajati, satpini pe situatie si pe sine,incercam sa descoper si sa citesc caracterul fiecaruia de pe fete.Mi se pareau atit de “sus”fata de mine.
Am fost tratata cu multa bunavointa si curiozitate.Mi-era teama sa vorbesc prea mult, nu stapineam limba foarte bine si stiu accentul meu ii determina sa fie foarte atenti la ce vorbeam , ca sa poata intelaga.Multe lucruri nu corespundeau cu ceia ce ma steptam sa fie si ceia ce invatasem.ma asteptam la multa atitudine serioasa, supunerea pe cale ierarhica si munca multa.
In departamentul din care faceam parte SEN(Special Needs Children), domnea o atmosfera de colaborare dar curios, nu controlata de sefa, asa cum ma asteptam ci de doua angajate, ce vesnic perpetuau atmosfera DE ATOTSTIUITOARE,intrind in amanunte prea copilaresti.Celelalte se supuneau si era starea de taraganare a lucrurilor.Eu si cu noul angajat,traiam sub controlul lor,mereu lasati confuji,la orice intrebare existau doua trei raspunsuri , alternative si nici unele nu ni se pareau corecte.
Pentru o simpla munca,erau antrenati mai multi decit era nevoie si nimeni nu stia ce responsabilitati are.Dezorganizarea si aerul de indiferenta, imi producea starea de tensiune si la urma urmei neprofesionalism.
Trecu-se aproape doua luni si jumatate,timp in care, am relizat ca paream o turma de oi,ce trebuia sa urmeze prostia a doua persoane.Nu vroiam sa fac parte din turma.Simteam ca imi pierd personalitatea si ca sint minimalizata si tratata ca un elev.
Din nou ma luptam cu mine si cu confuzia creata la fiecare pas.Vroiam sa imi pastrez cu demnitate locul ce il obtinusem.Ce insemna?Puterea de a ma organiza, de a intelege si a muncii asa cum ar fi normal,ignorind amanuntele ce tineu in loc atit munca cit si progresul copiilor.
Ce mai insemna?Crunt,dar adevarat, din nou retragerea si formarea carapacei de unul singur,descoperind si furind meseria ce se practica, torturindu-ti sentimentele, tolerind acuzatiile si prejudecatile ce erau lasate sa le intelegi in acelas stil,adica,POLITICOS(starea ce creaza confuzia).
Cind am inceput sa nu ma mai supun, a izbucnit scandalul,cum?aparusem eu,un NIMENI ce sabotam echipa, care lucra in acelas stil de atitia ani?Bineinteles ca mi-am auzit incepind de la inrebari despre tara mea (stiuta saraca si cu mari probleme de comportament social) accentul si limba fiind o bariera in munca mea,pina la ideia ca am fost angajata din cauza entuziasmului meu?!!si care presupuneau ei il pierdeam.
Sigur ca il mai aveam, dar nu-l mai puteam arata in fata lor si il foloseam in munca cu copii.Am ripostat si eu fiind obligata sa o fac prin natura conjuncturii creata pe moment.Mi-am spus opinia si parerile prin exemplele practicate nenormale in cadrul Departamentului.
Chiar si ideile si sfaturile mele in cadrul sedintelor de grup, deveneau iritante, revolutionare si prea curajoase.Culmea………dupa un timp, erau aplicate ..deci, functionau.Principiul meu pe care traiesc si ma calauzeste:”DE A FI CINSTITA, MODESTA SI RESPECTUOASA” m-a tinut in picioare in fata tuturor greutatilor intimpinate de-a lungul timpului.
Cea mai mare multumire sufleteasca este observind elevii ca au invatat ceva de pe urma mea.Muncesc pentru ei si nu pentru banii care oricum sint putini.Dupa un an de munca, lucrurile s-au cam schimbat,grupul de oi,devine independent, individual, acum se vede valoarea fiecaruia ,profesional.Cert este ca unele colege ce si-au dorit demult acest lucru si nu au reusit sa o faca ,imi zic”Ai schimbat situatia Departamentului……..in bine,esti o persoana puternica,statatoare de sine,ai dat valoare locului”
Da…. m-am gindit,luptind de una singura si chiar descoperindu-ma pe mine!Mi-am intrecut masura din nou?SIGUR. Am avut multe de invata si mai am.Fiecare treapta inseamna mai multe responsabilitati si stres.Merita?DA,daca vrei sa traiesti bine si daca esti o persoana activa cu capacitatea de a diferentia lucrurile esentiale de cele uzuale,dindu-le valoarea adevarata.
Ca sa traiesc decent,de una singura,sa platesc facultatea fiului,sa -mi platesc chiria , masina de intretinut,…. muncesc full time la scoala, mi-am mai pastrat doua case dupa scoala si mi-am pastrat si munca pe piata duminica.Nu mi-e rusine de munca atita timp cit lumea din jur ma apreciaza dupa felul cum traiesc.
Nu am inteles inca de ce,uneori, ma simt in stare de mai mult,ma agat de o ideie(de exemplu sa fac facultatea si sa lucrez in cadru international)survolez internetul pentru a gasi cursul potrivit, dupa care in nebunia mea ca SE POATE am aplicat la Univesitatea Kingston de a urma cursul ce cred ca mi s-ar potrivi.Pentru complectarea formularului mi- a trebuit si doua referinte.Ultima, mi-a facut-o sefa mea si in care (am fost f.surprinsa)m-a laudat din toate punctele de vedere,mai ales profesional.
Nici nu stiu daca sint asa sau a exagerat….cert este ca am primitn o scrisoare de la universitate in ma anuntau ca vor aranja un interviu cu mine.Am fost atit de bucuroasa,imi daduse atita tarie,atita viata.Stiam ca nu v-a fi usor.Stiam ca in fiecare miercuri, dupa munca v-a trebui sa strabat un drum lung de aproape doua ore dus si doua intors,dar nu mai conta.Cursul acesta ma propulsa ca OM.
M-am interesat daca miercurea noaptea as putea avea cazare mai ieftina,sa ma intorc joia dimineata direct la lucru,odihnita.Exista posibilitatea.
Am plins din nou de una singura.Ce mai raminea interviul.Cunoscutii imi spuneau ca am sa-l iau sigur.Era un interviu pentru un loc la respectivul curs.Ma imbarbatau.
A venit momentul.M-am interesat sa vad despre ce intrebari mi se vor pune si sa ma pregatesc atit sufleteste cit si profesional.
Cu o zi inainte ii spusesem sefei ca a doua zi voi pleca de la scoala doar cu o ora inainte pentru interviu.Ea mi-a spus sa-mi iau un formular de absenta si sa-l complectez catre directoare.Am ramas foarte mirata.Pentru o ora?atita complicatie si mai ales sa ajunga la …..directore.
Ea mi-a explicat ca asta e modalitatea……nici acum nu sint sigura daca asta e…..infine pentru ca am anuntat-o prea tirziu, urma a doua zi sa o caut pe directoare si sa-i spun si ei cu scuzele de rigoare, de ora ce urma sa lipsesc.Facut.A doua zi drumul pina la facultate l-am strabatut cu gindul sa ajung in timp si sa urmez nestiutul traseu fara sa ma pierd.
Cu confuziile de rigoare, ce le intimpin mai mereu, am ajuns si in timp si la destinatie.Universitatea mi-o inchipuisem ,inpetuoasa,cu mult fast si grandoare,o cladire sa-ti taie respiratia.Analogia asta o faceam in functie de importanta si valoarea muncii ce se desfasura acolo.
Am dat peste o cladire mare si simpla, ce nu m-a impresionat nici exteriorul si nici interiorul.In sinea mea eram dezamagita si devenisem indiferenta.In sfirsit dupa explicatii, in labirintul usilor si coridoarelor,am descoperit si unde avea locul interviul.
Dupa ce m-am anuntat, la scurt timp,a venit intervievatorul(habar nu am daca era profesor sau doar un angajat ce se ocupa cu asta)si am intrat intr-o clasa modesta.Dupa cum se arata discutia noastra, nu se arata incintat, de distanta ce trebuia sa o fac pina acolo si BINGO, nu aveam calificarea necesara sa urmez cursul, sugerindu-mi o cale ce ar trebui sa o strabat(inca doi ani)sa ma pot inscrie la curs, chiar fiind amabil si dindu-mi adresa de la acea cale.I-am multumit politicos incercind sa-i spun ca sint foarte dezamagita si motivele ce ma fac sa ma simt confuza.
De ce au scris ca cursul este si pentru Teaching Assistant si learning Support.
De ce au aranjat un interviu cind simpu puteau sa imi trimita o scrisoare cu motivul refuzarii.
Cind am aplicat pentru curs, am dat si telefon vorbind cu administratorul si explicindu-i situatia si care mi-a raspuns ca se va lua orice in considerare.
Am plecat de acolo, buimacita,dezamagita,totul se ruina,dorintele mele si visele mele devenisera sterpe,ma simteam,un NIMENI si NIMIC, o exageratoare ce este oprita la timp si adusa cu picioarele pe pamint.Vezi-ti lungul nasului,imi suna in urechi.
Zbuciumul meu interior de a ma resemna cu ideia ca ceva nu se potriveste,intr-o alta nebunie, m-a facut sa-i scriu administratorului ce s-a intimplat.Astept o lamurire dar care………nu mai vine. Un lucru foarte placut si surprinzator, a venit de la scoala.M-am pomenit cu un mesaj, in pe leptopul scolii, care ma invita sa iau parte la o sedinta cu alti 7 profesori, tinuta in afara Londrei la Centrul de Conferinte Tolpark.
Ce era asta?Pentru mine?De ce, cu ce ocazie?Mi-am intrebat sefa,care simplu zicea ca participa si ea e defapt o zi de trainig. I-am multumit ca m-a ales si mi-a raspuns ca nu ea ci Menegera mare a facut-o.Ca uneori sa nu fie aciasi oameni se mai schimba.
Am luat-o de buna.Mi-am preparat traseul cum sa ajung cu masina acolo,dimineta am luat-o si pe sefa, am plecat la drum.Cu minore confuzii am ajuns.
Minunat,incepind de la intrare unde trebuia sa anunti si pina la traversarea unei aleie boltita de copaci, umbra,miros de primavara,pina la un parc mare, imens,ingrijit,verde in mijlocul cruia se arata impetuoasa cladire cu imagine legendara dar pastrata si folosita in timp.Ce caut eu aici ma intrebam?
Nu indrazneam sa imi arat admiratia si bucuria.Respiram un aer de libertate si pauza psihica.Receptia era una fastuoasa in interior cu fintina arteziana,ocupata de alti sosit, cu alte treburi si alte sedinte.Ma simteam importanta.Cind i-am intilnit si pe ceillati 7 profesori, defapt erau sefii de departamente.
Ce caut intre ei?Cind am prins ocazia,i-am multumit sefei de Departamente pentru alegerea mea.”Meriti”mi-a spus ea,”Lucrezi f mult si foarte bine”.I-am raspuns ,confuza si modesta”Multumesc…..credeam ca nu observa nimeni….”-”Cum sa nu?”(si cind te gindesti cit de mult unele din departament ma minimalizau )
A inceput sedinta,defapt era un proiect pentru un nou Departament.Discutii,opinii,pareri,sfaturi(printre care si eu)dar foarte obositor.Pentru orice nou, dau atita importanta incit ma obosesc psihic. Lucruri simple de priceput le complica pina ma buimacesc..
Pentru o zi am fost una dintre “Zmeoaiaca cu cele 7 capete”. Astazi, lucrez la doua departamente in cadrul aceluiasi Liceu(considerat printre primele 20 in U.K).Nu am mai urmat o facultate,am fost nevoita sa amin aceasta decizie,in schimb, am facut primii pasi pentru o afacere in Romania iar a doua aici in Londra ,ce sper sa o pot deschide in Martie 2009.
Si toate de una singura. CE AM PIERDUT SI CE AM CISTIGAT IN ACEST REGAT?