Baile Tusnad nu sunt o bijuterie uitata a Romaniei, dar e una ascunsa, cu siguranta ca da. Romania e frumoasa, incat chiar si lipsita de promovare profesionista in domeniul turistic, poate rivaliza de mult ori cu alte tari europene, cel putin la capitolul peisaje naturale.
“Bijuteria ascunsa” din Muntii Ciucaş, in Harghita.
Am ajuns acolo cu masina, dupa un drum de aproape trei ore si ceva, pornind din mijlocul Ardealului, unde locuim noi.
Fusesem aici de curand, in toamna trecuta, insa obiectivele au fost atunci altele: Lacul Sfanta Ana si Tinovul Mohos. Cei care nu le-ati vazut deja, mergeti degraba sa le vizitati, sunt obiective unice in tara noastra.
Se anunta o canicula de zile mari, dar la adapostul padurii si al muntelui afara, precum si al aerului conditionat din camera, nadajduim sa facem fata cu bine celor trei zile, cat vom sta aici. Hotelul este unul bun si linistit, plin de turisti aflati si ei in cautarea linistii, asemenea noua. Nu regretam alegerea facuta, ne vom simti bine aici.
Aflat la capatul unei pante pe care o strabatem transpirand din greu in soarele dupa amiezii, hotelul arata destul de bine la exterior, impresie intarita odata ce patrundem in racoarea de la interior.
Hotel la Baile Tusnad
Luam in primire camera destul de repede si constatam ca din balconul acesteia ni se dezvaluie o mica parte a panoramei statiunii, cu munti inverziti si aer proaspat. E liniste deocamdata si speram sa ramana asa pe tot parcursul sederii noastre aici, chiar daca suntem destul de aproape de soseaua principala.
Ne odihnim putin, despachetam, dupa care, destul de infometati, iesim din nou in caldura naucitoare de afara, in cautarea locului unde avem sa luam pranzul. E deja aproape ora patru dupa amiaza si putini trecatori se afla pe strazile umbrite de brazi inalti, ale statiunii.
Stim exact unde avem sa mancam, de fapt alesesem locul chiar de acasa. La nici cinci sute de metri de hotel, se gaseste Székely Fogado, adica Hanul Secuiesc, cel care, dupa cum spune si numele, este un han-pensiune, cu mancaruri specific maghiare dar si bucatarie internationala, unde se mananca deosebit de bine.
Stim asta, pentru ca aproape cu un an in urma, mai trecuseram pe aici si am fost foarte incantati de ceea ce am gasit.
Gazdele sunt amabile si vorbesc romaneste, lucru si acesta stiut, de data trecuta. Tin sa precizez asta, fiindca de nenumarate ori am citit sau am auzit pe unii, altii spunand ca in zona aceasta nu se vorbeste romaneste si ca e foarte greu sa te intelegi cu localnicii.
Nu e deloc asa sau cel putin noua, nu ni s-a intamplat niciodata. Pretutindeni pe unde am cutreierat Harghita si Covasna, oamenii au fost deosebit de amabili si nici nu am avut dificultati de comunicare cu ei.
Peste toate astea, mancare a fost delicioasa, ceea ce a avut drept consecinta ghiftuirea noastra peste masura. Ciorba de vacuta a fost delicioasa, iar gulasul traditional si sarmalutele in foi de varza cu smantana din abundenta, mai bune decat la mama acasa.
Da, stiu, complet nesanatos ar zice unii, insa de prea putine ori mancam asa si in plus, suntem in vacanta, asa ca, un mic “dezmat”culinar este iertat.
La scurt timp dupa ce ne-am delectat cu minunatele si nepretentioasele bucate, facem cale intoarsa catre hotel. Nu e chip de stat afara desi am fi ramas putin, fiindca s-a intetit caldura, iar soarele arde si mai tare decat la venirea noastra aici. Ne retragem asadar la adapostul racorii din hotel, sperand ca maine va fi mai bine si vom putea petrece putin timp afara.
La parterul hotelului, in apropierea receptiei, ne oprim sa savuram cate o cafea de buna calitate. Oferta este vasta si avem de unde alege, cafeaua excelenta, iar tanara care o prepara, foarte priceputa.
Preturile nu sunt mici, dar calitatea, de asemenea, inalta. Ne vom mai intoarce aici ori de cate ori avem pofta de o cafea aromata, cu precadere dupa micul dejun, deoarece desi mancarea este buna, obisnuim sa evitam cafeaua la filtru.
Dupa amiaza se scurge in liniste, aflandu-ne in camera si cercetand prognoza vremii pe internet, apoi facand planul pentru ziua de maine. N-avem sa facem prea multe, doar sa cercetam imprejurimile, caci starea mea de sanatate nu prea ne da de ales. Oricum, am venit aici pentru odihna si liniste, asa ca asta nu ne deranjeaza prea mult.
Dupa o noapte destul de calduroasa, dimineata racoroasa ne gaseste dornici de plimbare. Dupa micul dejun si minunata cafea despre care am scris mai sus, iesim in aerul curat de munte.
Atmosfera e calma, e multa liniste in jur, insa dupa toate probabilitatile va fi iarasi canicula, Ne grabim asadar sa profitam de racoarea diminetii si pornim pe aleea care porneste chiar de langa hotel, in directia padurii din spate.
La capatul aleii, avem sa vedem si primul indicator care ne arata ce trasee putem urma, precum si marcajele si distantele pana la destinatie.
Dupa cateva zeci de metri, in partea dreapta vedem, insa numai din spate, o mica bisericuta, cu picturi murale exterioare, deosebit de frumoasa. La intoarcere, venind pe alta cale, vom trece chiar prin fata ei si o vom putea vedea mai bine.
In stanga, padurea rasuna de ciripituri, iar langa noi, la nici un metru distanta, una dintre micile vietati care anima frunzisul, topaie vesela in cautare de hrana. Probabil pasarelele sunt atat de obisnuite cu trecatorii, incat nici nu se sperie si nici nu se deranjeaza macar, sa se fereasca de acestia.
Inaintam pe aleea pietruita si incepem sa descoperim cladirile vechi, cu arhitectura tipica de munte, vile impozante care in ciuda vechimii sunt bine conservate si si-au pastrat frumusetea de alta data, dar si unele aproape lasate in paragina.
Pe tot parcursul sederii noastre aici, am avut ocazia sa intalnim pretutindeni acest contrast, format de cladirile noi si moderne, in stilul hotelului in care stam, cele datand din perioada comunista, cu arhitectura lor inconfundabila si vile din perioada interbelica, impunatoare ca dimensiuni si foarte bine conservate.
Am vazut de asemenea, destul de multe proprietati scoase la vanzare, fapt care ne-a facut sa visam la lucruri imposibile deocamdata.
Parca pentru a intari cele constatate, putin mai incolo ajungem in spatele hotelului Tusnad, cu baza de tratament, pe care mi-l amintesc din copilarie. In anii aceia insa, hotelul era frecventat de o multime de turisti, fiind unul dintre cele mai bune din statiune,
Din pacate insa, astazi arata trist si parasit, neintretinut, chiar si la cele doua stele pe care le mai are. Pana si parcul din spatele hotelului, invadat de vegetatie si buruieni, pare la fel de parasit ca si acesta.
Cu toate acestea, mai tarziu, trecand prin fata hotelului, constatam ca in parcare sunt destul de multe masini, semn ca inauntru, totusi exista viata.
Incepem sa simtim putina dezamagire si totodata parere de rau pentru frumoasa statiune cu atat de mult potential, insa ne continuam plimbarea. Nu avem sa regretam, caci ajungem curand la doua dintre vestitele izvoare ale Bailor Tusnad.
Nu le-am fotografiat, caci desi locul este amenajat, are acelasi aer trist, care ne trezeste amintiri din perioada comunista, cu arhitectura ei lipsita de orice imaginatie si personalitate.
Mergem sa bem din apa celor doua izvoare si eventual, sa luam in sticla. Apa primului izvor are un gust pur metalic, de fier ruginit, care nu ne place, asa incat ne indreptam spre cel alaturat. Aici ne umplem sticla cu apa buna si rece, cu un usor gust sulfuros, care ne aduce aminte de apa cu acelasi nume ca cel al statiunii, pe care o cumparam si o bem acasa.
Mergem mai departe si in dreptul indicatorului cu trasee turistice, il alegem pe cel marcat cu bulina rosie, care ne va duce prin padure, in sus catre asa numitul Turn Apor. Ne place ideea unei plimbari prin padure, mai ales ca soarele a inceput sa arda din ce in ce mai tare si vrem sa stim ce e cu acest turn, despre care n-am auzit. Pornim asadar prin padure, pe urmele bulinei rosii.
La inceput, poteca urca prin padure aproape insesizabil, cateva sute de metri, dar pe masura ce inaintam, incepe urcusul iar poteca devine carare.
Padurea e racoroasa si vie, desi in aparenta nimic nu pare sa-i tulbure linistea. In frunzisul de deasupra noastra se aud o multime de ciripituri si sunete care mai de care mai interesante. Degeaba cautam sa vedem ceva printre ramuri, caci nimeni nu se arata, asa incat ne marginim la a asculta aceste felurite glasuri cristaline si melodioase, care dau viata pe nevazute, padurii.
Reusim totusi sa surprindem putin din panorama care se intinde in vale, fotografiind-o de sus, de la capatul sirului de trepte. Pacat ca turnul nu este intretinut, caci intr-adevar, ar fi fost un punct panoramic deosebit.
Iesim din padure cu regret, iar caldura ne izbeste din plin. Nu ne vine sa ne intoarcem inca la hotel, caci plimbarea a fost destul de scurta, asa ca decidem sa traversam soseaua si sa vedem Lacul Ciucaş si ce se mai afla in apropierea acestuia.
Ca sa ajungi la lac, ai doua variante: fie sa cobori un sir lung de trepte care te duce in imediata apropiere a acestuia, fie sa strabati o alee, de unde nu ai vizibilitate prea mare asupra lacului, insa drumul e la fel de frumos.
Noi am ales prima varianta pentru a ajunge la lac, urmand sa ne intoarcem pe cealalta cale, sus, la sosea.
Coborand lungul sir de trepte, ne afundam din nou in racoarea binevenita a tufisurilor, dupa care iesim la lumina din nou, in apropierea lacului. In copacii care strajuiesc aleea care urmeaza treptelor si apoi inconjoara lacul, sunt instalate dispozitive felurite, specifice parcurilor de aventura, menite presupun, copiilor sau amatorilor. Nu facem parte dintre acestia, asa ca ne urmam calea.
Lacul cu nuante diverse de verde, care se schimba dupa cum se reflecta lumina, ni se dezvaluie in intregine, in fata ochilor. In mijloc, un pavilion unde nu pare sa fie prea multa miscare, aflat in mijlocul lacului, pare ca pluteste pe apa.
Este restaurantul numit pompos “Stânca Șoimilor”, care se intinde si pe celalalt mal al lacului, fiind unit cu acesta prinr-o pasarela metalica.
Nu suntem infometati, doar insetati mai degraba, asa ca trecem mai departe pe alee si admiram imprejurimile. Dintr-o parte, in iarba marginita de tufisuri dese, se iveste un personaj colorat si gures, pe care nu te-ai astepta sa-l vezi tocmai aici. Pare netemator si in largul lui, asa ca presupun ca a mai cutreierat locurile si alta data.
Aleea paralela cu lacul este umbrita, asa ca incetinim pasul si ne odihnim putin pe una din bancile care strajuiesc malul. Din nou e liniste si pare ca locul nu e umblat, dar asta nu ne deranjeaza catusi de putin. Ne intrebam totusi, ca si in alte ocazii, unde sunt turistii, caci totusi, vara a inceput de ceva vreme.
Ocolim terasa prin spatele cladirii si ajungem la aleea care urca spre sosea. De aici de sus, se vede printre copaci, ca langa terasa ce tine de restaurant, este intrarea in centrul de welness si piscina de alaturi.
Incepem sa urcam, iar panorama lacului aflat in partea dreapta fiind ascunsa de copaci nu ne ramane decat sa admiram vilele aflate in stanga noastra, cu intrare direct din alee.
Multa verdeata si arbusti infloriti, iar eu ma gandesc cat de norocosi sunt cei care locuiesc aici..
Iesim iar la lumina, iar soarele arzator ne obliga sa ne oprim de partea cealalta a soselei, la un mic magazin de suveniruri, de unde imi cumpar o palarie din pai, care sa ma apere de dogoare.
Suntem deja infometati si mai ales insetati, asa incat intindem pasul catre hotel.
Restul zilei, il petrecem la adapostul racorii din hotel, la restaurant si la cafenea, dar din pacate nu si al celei din camera, unde aerul conditionat inseamna de fapt doar ventilatia asigurata de sistemul automat. Oricum, e mai racoare decat afara, dar…
Am petrecut doua zile frumoase aici si am vazut multe lucruri frumoase, dar si unele care ne-au dezamagit. Statiunea are un urias potential turistic, daca s-ar investi in ea asa cum se cuvine.
Sunt convinsa ca ar atrage mult mai multi turisti, mai ales ca atractiile nu se marginesc doar la statiune.
In zona sunt o multime de trasee turistice destinate plimbarii, asa cum a fost cel pe care l-am urmat noi, sau altele mai dificile, pentru cei experimentati: traseul “Valea Minelor” sau traseul “Varful Cetatii”. In apropiere este Oltul, in care in sezon, cei pasionati, pot pescui pastravi.
Una din fostele locuinte de protocol ale Ceausestilor in perioada de glorie a statiunii, vila “Olimpia”, se afla tot aici. Pentru amatorii de sporturi de iarna, exista in apropiere si o partie de ski.
Traseul cicloturistic care uneste Baile Tusnad de Tusnadul Nou, ofera pasionatilor un prilej deosebit de a admira natura de pe bicicleta.
In imediata vecinatate a statiunii, se afla Rezervatia Naturala Protejata Piatra Soimilor, intinsa pe o suprafata de 1,5 hectare, cu stanci vulcanice si fauna diversa.
Cetatea Balvanyos aflata in apropiere, cea mai veche cetate a secuilor, se pare construita in secolul XI si aflata la peste 1000 de metri altitudine, este inca un obiectiv de vizitat. Nu in ultimul rand, Lacul Sfanta Ana si Tinovul Mohos, trebuie vazute macar o data in viata.
Cam atat despre obiectivele exterioare despre care am eu stiinta, cu precizarea ca sigur exista multe altele despre care eu nu cunosc nimic. In ceea ce priveste baza de tratament si centrul de welness, las pe altcineva mai avizat sa le descrie, ori site-urile de turism.
Pe de alta parte, in scurtul rastimp pe care l-am petrecut in cel mai mic oras din Romania, ni s-a parut destul de parasita, desi ne aflam la inceputul verii. Daca a fost chiar asa sau doar o impresie avuta, nu pot sa spun acum.
Cert este ca noua ne-a parut rau pentru frumoasa statiune, dar in acelasi timp, ne-am bucurat pentru noi care suntem niste turisti oarecum atipici, caci uram aglomeratia si freamatul verii.
Ne-am bucurat insa, pentru linistea si relaxarea pe care le-am simtit aici si acum cand scriu, nici nu stiu cum e mai bine, ca acest loc sa ramana o “bijuterie ascunsa” sau dimpotriva, sa fie scoasa din “sertar” si slefuita, pentru a-si recapata stralucirea de odinioara.