Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a sprijinit autoritățile din județul Tulcea din România într-o importantă operațiune de prevenire și combatere a traficului de produse toxice. Operațiunea a dus la confiscarea a 353 de litri de insecticid, în valoare de aproximativ 100.000 de euro.

În timp ce investigația este încă în curs de desfășurare, două persoane au fost arestate sub suspiciunea de trafic de produse toxice și de încălcare a reglementărilor privind mărcile comerciale.

OLAF a colaborat îndeaproape cu Inspectoratul Județean de Poliție Tulcea pentru Investigarea Criminalității Economice, Serviciul de Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic și luptătorii SAS. Pe tot parcursul operațiunii, OLAF a furnizat informații valoroase și a coordonat activitățile, furnizând elementele-cheie pentru succesul confiscării.


Traficul ilicit de pesticide reprezintă o amenințare pentru întregul lanț alimentar, de la fermieri la consumatori, deoarece permite ca produse periculoase să ajungă pe piața europeană și, ulterior, să reprezinte o amenințare reală pentru solurile noastre.

OLAF, împreună cu partenerii săi naționali și europeni, este activ în operațiuni transfrontaliere care conduc la o Europă mai ecologică. OLAF contribuie cu expertiza și resursele sale la îmbunătățirea capacității de aplicare a legii și la consolidarea activităților operaționale ale partenerilor săi.

La data de 13 iulie 2023, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea – Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, Serviciul Criminalistic și luptători S.A.S, au derulant o acțiune în județul Tulcea, pentru prevenirea și combaterea traficului de produse toxice, ocazie cu care au depistat în flagrant delict doi bărbați, în vârstă de 34, respectiv 44 de ani, care ar fi comercializat o cantitate de 359 litri de insecticid, în valoare de 503.510 lei.

Întreaga cantitate de insecticid a fost indisponibilizată, totodată fiind ridicată în vederea continuării cercetărilor o suma de bani, reprezentând un avans de tranzacționare, în valoare de 89.200 lei.

Activitățile au fost desfășurate cu suportul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române și al Oficiului European de Luptă Antifraudă.

Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalui Tulcea.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Leave A Reply