O adolescentă româncă de 16 ani a fost salvată de polițiștii din Napoli din mâinile unei familii de proxeneți italieni, după ce tânăra româncă le-a cerut ajutorul acestora pentru a scăpa de răufăcătorii care o obligau să se prostitueze în stradă.
Tânăra româncă de 16 ani se pare că a fost convinsă de către o femeie din Napoli și copii acesteia, o fată și un băiat, să vină în Italia, promițându-i conaționalei noastre că tânărul italian, care avea aceeași vârstă ca și fata româncă, o va lua de soție.
Odată ajunsă la Napoli, însă, lucrurile s-au schimbat în mod dramatic pentru minora româncă, aceasta fiind bătută și amenințată de tânărul italian și de mama și sora acestuia, obligând-o astfel să se prostitueze în stradă seară de seară.
Adolescenta româncă a fost obligată de cei trei să se prostitueze chiar și când era gravidă, scrie La Repubblica, până aproape de ziua când minora a adus pe lume o fetiță și nici măcar după nașterea fetiței lucrurile nu s-au îmbunătățit pentru minora româncă, nou-născuta fiind ținută ostatică de către cele două femei italiene pentru a se asigura că fata va continua să le aducă banii câștigați vânzându-și corpul.
De îndată ce tânăra româncă a cerut ajutorul polițiștilor care o interceptaseră în cursul lunii septembrie a acestui an, s-a dat startul unei anchete dar femeia italiancă și cei doi copii ai săi au reușit să se sustragă anchetei, luând cu ei și fetița adolescentei românce.
După câteva ore de căutări, autoritățile din Napoli au reușit să le gasească pe cele două femei infractoare, mamă și fiică, ascunse într-un subsol din Napoli, iar fetița tinerei românce a fost găsită de agenții de poliție ascunsă de acestea într-o mansardă, între cârpe și cutii.
Cele două proxenete au fost puse imediat sub arest, în timp ce tânărul de 16 ani, care este fiul și fratele celor două femei, a fost arestat abia de curând, după câteva săptămâni de căutări din partea autortităților locale. Acesta se pare că a fost găsit de polițiști în zona Gării Centrale din Napoli, anchetatorii monitorând cu atenție diverse conturi de pe rețelele de socializare ale tânărului italian, cu ajutorul cărora au reușit să descopere locația acestuia.
Atât tânărul italian de 16 ani, cât și mama și sora acestuia, urmează să fie judecați pentru infracțiunea de proxenetism.
Vă reamintim, ca de obicei, datele de contact ale instituțiilor din Italia la care trebuie să apelați pentru a denunța astfel de cazuri de violență și exploatare a femeilor, înainte ca acestea să se transforme în tragedie, fie că sunteți victimă sau sunteți doar martor:
- Telefono Rosa – 06 3751 8282;
- Dipartimento per le Pari Opportunità (Guvernul Italiei) – Telefon: 1522;
- Carabinieri: telefon 112;
- sau vă adresați la cea mai apropiată unitate de carabinieri din localitatea dumneavoastră.