Author: Cristian Danila

Iarna-și leapădă cămașa și o scutură în vânt, Fulgi-i tremură pe frunte, stă să cadă pe pământ. În opincile-i curbate De obiele-nfășurate Cu veșmânt de nestemate, Peste noapte. Codrul crengile și-apleacă de zăpadă înrobit. Stelele-s statui de ceară, înghețate-n infinit. Mijloc prins de cingătoare Curmă-a pieptului suflare, Șade clipa-n hibernare Cu răbdare. Nemișcat străluce râul sub a lunii raze reci, Pod de gheață dinspre luncă întocmește noi poteci. Barba lungă-i încalcită Cu mustața contopită. Cerul stâncă dăltuită, Stalactită. Sar scântei din vatra arsă,spumegă un ciot de lemn, Lampa umbrele-și revarsă cu miros de untdelemn. Un bătrân, fără de nume Cufăr…

Mai stai! În umbra nopții luna, pe chipul tău aruncă Reflexii de iubire, plutesc și te frământă, Salcâmii ne îmbată, miros de flori… Și stele, Se-așează-n constelații închipuind himere. Rămâi! Se-nfruptă vântul și păru-ți răscolește, Corabia simțirii învolburat gonește, Tresari când te ating, înfiorat mă simt… În ape, Tulburi mă scufund și-n șoapte. Și nu pleca! Sămânța dimineții alungă bezna-n ceruri, A buzelor dulceață o simt în mii de feluri, Ne învelim cu ceață și ne iubim… Prin nori, Dorința strălucește, preface noaptea-n zori.

Peste maluri se coboară lunga umbră-a înserării, Orizonturi depărtate contopesc întinsul mării, Ce mister frământă valul? Câte vrăji se-ascund în ape? Când pe-al vântului văpaie se pornesc stihii în noapte. În rutina nepăsării, luna își deschide pleoapa, Din priviri măsoară zarea, cât de neagră este apa! Ce urgii se scaldă-n unde? Câte vase rătăcite Se scufundă-n întuneric cu catargele zdrobite. În eterna-ți pribegie lună tu ce-n nopți aluneci, Luminezi la om cărarea, îl privești fără să-l judeci La-Împărați ce-u ținut sceptrul, strâns în mâna lor cea dreaptă Făr-a ști că moartea-i una, au râvnit puterea  toată. Peste timp plutesc și…

Taina stelelelor din ceruri și al vremii început, Leagănul zidirii lumii, pulbere din praf cernut. Zămislirea veșniciei scânteind în adâncimi, Peste toate-a fost Cuvântul, preamărit de heruvimi. În adâncului genune și-al pustiului decor, Făr-a timpului măsură, de-nceput sau viitor, Dăinuia pe-al lumii haos când nimic nu exista, Duhul sfânt, oștiri de îngeri negurile întrupa. Și din noaptea cea eternă mai-nainte de trecut Se năștea întreaga lume, căpătâiul nevăzut. Universuri depărtate, stele mici plutind smerit, Sori imenși planete-albastre concepute diferit. Cu ce scop? Fu întrebarea, unui înger înțelept. De ce Doamne-ai făcut omul vanitos și insolent… De ce l-ai lăsat pe…

Cu aur de găsesc vreodat-un cufăr, Desigur, dacă aș putea… Aș merge la un magazin să cumpăr Doar un crâmpei din viața mea. Bagajele mi-aș face grabnic, Creionul și un carnețel Spre gară aș porni. Romantic, În universul paralel. Să văd din nou căsuța mică Pe dealul proaspăt înverzit Și roua care se ridică Din flori, pe cerul odihnit. Să simt răcoarea dimineții Clepsidra plină cu nisip, Înțelepciunea frumuseții Pe fruntea sufletului chip. Și să aud bătăi de clopot, Dumineca, de sărbători Sătenii vin chemați de preot Pe dealul dintre trecători. La ceas de seară lângă sobă, Lumina…

În codrul fără luminiș, Departe de vedere Poteci cu pietre și frunziș Tufișuri și nuiele. Castel semeț se-nalță-n munți Din ceața-nvolburată, Pădurea cu copaci cărunți Păzesc bătrâna poartă. Cu bolți adânci și drugi de fier, Ferestre-ntunecate. Sunt ziduri-nalte pân’ la cer, Și turnuri ferecate. În umbra nopții de cleștar Nălucile dansează, Iar sala tronului altar La timpuri vechi visează. Era o vreme de demult, O!. Dulce mângâiere, În ziua-n care s-a născut Lumina vieții mele. Cea mai frumoasă din regat, Cu suflet de oglindă. Un Înger, fără de păcat Și cu privirea blândă. Și parcă ieri desculț fugea Pe pajiștea…

Bătrânul trist privește-n zare. Se-adună noaptea și ceru-i cătrănit, Plutește luntrea peste lacul adormit, În ape liniștite, fără de culoare. Și sălcii, pletele-și înmoaie, Suav, în dans de Înger despletit, Un cânt duios purtat spre infinit, De vânt și ploaie. Vâslește-n amintiri plăcerea, Prin valul gingaș plămâdit, Abisul timpului învălmășit, Își face vrerea. Lumina Lunii, nuferii dezbracă, Uimite-s stelele de perfecțiunea lor. Gingașe flori. Un neasemuit decor, Privite dintr-o barcă. Bătrânul trist scrutează malul. Se-adună căpriori la adăpat, Plutește ceața peste lacul fermecat, Pe ape liniștite, cade voalul. P.S. Nădăjduim o viață plină, Căutători de timp neobosiți. Și ne trezim…