Din centrul Romei și până în centrul localității Florența, apoi în centrele altor mari orașe din Peninsulă, precum Napoli, Bari, Milano și Torino, autoritățile italiene au controlat peste 27.000 de TIR-uri, furgoane și microbuze în cadrul operațiunii „Ultimo Miglio”, care a avut ca scop principal prevenirea actelor de terorism, precum cele care au avut loc în acest an la Barcelona, Londra, Stockholm, Berlin sau Nisa.

Operațiunea a avut loc între 28 și 30 august 2017 și au participat peste 3.500 de polițiști care au controlat 27.043 de mașini în apropierea centrelor orașelor menționate mai sus. 32.619 de oameni au fost identificați în această operațiune, dintre care 5.634 erau cetățeni străini iar 6.855 (21%) din totalul celor controlați au fost găsiți cu antecedente penale, relatează ziarul Corriere della Sera.

Autoritățile italiene au arestat în final 24 de persoane, aproape toate pentru trafic de droguri, și au denunțat în stare de libertate 114 persoane. Un număr de 157 de mașini, camioane, furgoane și microbuze, au fost sechestrate și au fost aplicate 1.240 de amenzi, scrie sursa citată.

Obiectivul principal al operațiunii a fost identificarea șoferilor de pe mijloacele de transport marfă și cele de transport persoane care se pregăteau să intre în centrul orașelor Roma, Florența, Napoli, Bari, Milano și Torino. Datele șoferilor au fost verificate atât prin baza de date a poliției italiene cât și prin baza de date comună a statelor din spațiul Schengen, au precizat autoritățile italiene.

Agenții de poliție au organizat blocaje rutiere în apropierea centrelor marilor orașe și au folosit câini antrenați în căutarea de droguri și arme. Au fost controlate atât datele șoferilor cât și a pasagerilor, precum și documentele mașinilor în care se aflau. Totodată au fost verificate și încărcăturile TIR-urilor, a furgoanelor dar și bagajele pasagerilor, în cazul microbuzelor folosite pentru transport de persoane.

La Roma, polițiștii au oprit doi cetățeni bengalezi care aveau pe telefoanele lor imagini ce glorificau Jihadul dar și fotografii cu președinții altor țări. Cei doi cetățeni bengalezi au fost luați în custodie de către polițiști și s-a deschis o anchetă pentru a descoperi proveniența imaginilor care se pare că includ și persoane înarmate.

Până în acest moment nu au fost descoperite legături cu mediul islamic extremist dar ancheta este încă în curs de desfășurare. Cetățenii bengalezi nu au fost acuzați până în prezent de nicio încălcare a legii iar aceștia au justificat prezența imaginilor ca fiind descărcate de pe internet.

Comments are closed.