La doar saptesprezece kilometri departare de Salzburg, Austria, in varful muntelui, la 1834 metri altitudine, se afla una dintre cele mai celebre cabane ale lumii, aflate pe lista obiectivelor de vizitat, ale oricarui turist aflat in Landul Berchtesgadener din Bavaria. Este vorba despre Kehlsteinhaus sau Eagle’s Nest, Cuibul Vulturului, asa cum este numita fosta resedinta de vara a lui Adolf Hitler, de pe muntele Hoher Göll.
Aceasta isi datoreaza celebritatea fostului lider nazist, desi acesta a fost acolo doar de foarte putine ori, doar in ultimii ani ai vietii. Intre timp, faima frumusetii acestui loc a ajuns sa o concureze cu succes cu cea oferita de statutul de fosta locuinta a Führer-ului german, astfel incat astazi, milioane de turisti din lumea intreaga se inghesuie sa-l vada.
In imediata apropiere, la granita Germaniei cu Austria, se afla statiunea montana si Parcul National Berchtesgaden, muntele Watzmann (al treilea ca altitudine in Germania) si lacul Königssee, ele insele fiind importante si minunate obiective turistice.
Cuibul Vulturului poate fi vizitat doar pe timp de vara, incepand cu luna Mai si pana in Octombrie, din motive lesne de inteles, care tin de timpul de afara. Fiind la munte si la altitudine destul de mare, schimbarile de vreme sunt dese, iar drumul devine periculos, chiar impracticabil in conditii de iarna sau ceata.
In urma cu ceva ani, intr-o zi de toamna, am mers la Berchtesgaden, spre a vedea Cuibul Vulturului, dar si Mina de Sare (Salzberwerk) si Muzeul Sarii de la Bad Reichenhall.
Drumul serpuitor care urca la cabana, nu poate fi strabatut decat cu autobuzele speciale, care urca si coboara la fiecare cincisprezece minute, de mai multe ori pe zi. Accesul cu masina personala nu este posibil.
Pentru a ajunge in locul de unde luam biletele pentru autobuz, urcam cu masina serpentinele prin padure, circa 10 kilometri pana la o parcare mare, unde lasam masina pentru urmatoarele cateva ore.
In scurt timp, cu precizie nemteasca, in timp ce unul dintre autobuzele care tocmai a coborat muntele ajunge in parcare, suntem invitati sa urcam in cel care ne va duce catre Eagle’s Nest. Toti turistii au locuri pe scaun si deopotriva la geam si iata-ne, pornim.
Starea drumului este excelenta, iar marcajele de asemenea, ca si cand ne-am afla pe autostrada, nu pe un drum de munte. Diferenta o face insa, latimea de doar patru metri a drumului si curbele dese, in ac de par.
Pe masura ce drumul urca si iese treptat din padure, in fata ochilor ni se dezvaluie superba panorama a Alpilor. Avem noroc de o zi senina, astfel incat putem zari pana departe, culmile maiestuoase ale muntilor.
Autobuzul urca pe munte intr-o viteza deloc mica si ne da emotii, ori de cate ori drumul este atat de ingust incat pur si simplu pare sa dispara sub noi, iar haul prapastiei se casca amenintator, pare ca la cateva zeci de centimetri langa geam. Nu putem sa nu admiram priceperea si indemanarea soferului, care cunoaste exact fiecare metru de drum si fiecare curba, astfel incat, dupa catva timp, ne simtim in siguranta.
Locurile in care cele doua autobuze, cel care urca si cel care coboara, se intersecteaza, sunt amenajate in portiuni de drum mai late, in care autobuzul care coboara poate opri cateva zeci de secunde, spre a-i face loc, celui care urca. Este imposibil ca cele doua, sa treaca simultan prin acelasi loc.
Dupa aproximativ un sfert de ora de urcus pe drumul extrem de spectaculos, ajungem la altitudinea de 1714m, in parcarea de unde vom urca mai departe catre cabana. Primul lucru pe care trebuie sa-l facem, este sa ne programam ora de intoarcere, caci autobuzul are locuri limitate. Ne lasam asadar un ragaz de cateva orew, pentru a putea admira in tihna locul, apoi ne indreptam catre intrarea sapata in piatra.
Aceasta intrare insa, nu ne va duce exact la cabana, ci vom avea de parcurs cateva zeci de metri printr-un tunel umed si racoros dar extrem de bine luminat. Aerul rece din interior ne determina sa mai luam o haina pe noi, caci diferenta de temperatura fata de cea de afara, ni se pare destul de mare.
La capatul tunelului, ajungem in sfarsit la liftul aurit, cu ceasul si telefonul originale, care ne va urca inca 120 de metri pe vertical, pana la cabana aflata la altitudinea de 1834 m. Regret nespus ca nu l-am putut fotografia, din cauza aglomeratiei dinauntru. Am reusit totusi, sa gasesc o imagine pe net, astfel sa va faceti o idee. Mai trebuie spus ca totul inauntru stralucea atat de tare, incat literalmente, lumina era orbitoare.
Si iata-ne in sfarsit ajunsi la Eagle’s Nest, din nou in lumina blanda a soarelui de toamna. Cabana in sine, nu este extrem de spectaculoasa, ci pare mai degraba o constructie robusta si simpla de munte, facuta sa dureze. Privelistea pe ca care in schimb, o ofera locul, face toti banii. In zilele senine ca si cea de astazi, de aici se pot vedea culmile Alpilor bavarezi, pana la zeci de kilometric departare, precum si celebrul lac Königsee, lac de origine glaciara, al treilea din Germania, ca adancime.
Cabana aflata la altitudinea de 1834 m, a fost ridicata in anul 1937, in doar 13 luni. Eagle’s Nest (Kehlsteinhaus) a fost cadoul lui Martin Bormann, secretarul NSDAP, pentru Adolf Hitler la implinirea a 50 de ani. Construcţia a fost realizată cu detinuti evrei, extrem de anevoios, multi dintre acestia pierzandu-si vietile, din cauza muncilor grele la care au fost supusi, ori caderii de pe stanci.
O serie de fotografii ale vremii, infatiseaza scene din timpul constructiei, precum si a intrarii primilor americani in Eagle’s Nest, odata cu terminarea razboiului.
Turul cabanei este destul de scurt si pe data ajungem in salonul central, care acum este amenajat ca restaurant. Incaperea este aproape goala, intrucat majoritatea turistilor prefer terasa de afara, lucru pe care il vom face si noi, curand. Desigur ca aici nu exista mobilier ori alte obiecte originale din vremea dictatorului, insa piesa centrala, care capteaza atentia tuturor, este un urias semineu din bronz, placat cu marmura rosie. Acesta a fost un cadou oferit de catre Benito Mussolini lui Hitler, cu ocazia inaugurarii cabanei. In present, din motive lesne de inteles, placile de marmura sunt protejate cu folie.
Iesim pe terasa destul de aglomerata, unde vom ramane insa, abia dupa ce vom admira frumusetea locului. Intr-adevar, este o priveliste unica, pentru care merita sa vii pana aici. Daca iti rotesti privirea pe deasupra formatiunii muntoase din piatra alba-gri, zaresti o multime de piscuri alpine, majoritatea avand altitudinea de peste 2300 m, asa cum indica panoul aflat aici. In zare se vede si verdele-smarald al lacului Königsee, pe care am avut ocazia sa-l vedem in urma cu multi ani.
O suta optzeci de grade mai incolo, se zaresc localitatile de la poalele muntelui, asezari liliputane, asa cum le vedem de aici, de sus.
Mai apoi, urcam poteca ce duce de la terasa din spatele cabanei catre punctul de maxima altitudine al muntelui, unde se inalta o cruce mare din lemn. Privelistea e si mai grozava de aici, asa ca ne asezam pe una din bancile de lemn si savuram peisajul incarcat de inaltimi, precum si aerul tare, de munte.
Aflandu-te aici, uiti cui apartinuse candva, cabana si ce fel de personaje s-au perindat pe-aici si nu poti decat sa te bucuri de placerea de a te afla intr-un loc minunat. In fapt, “Casa de ceai”, asa cum mai este cunoscuta cabana, a fost foarte putin folosita de catre dictator, el venind aici doar de cateva ori, in ultimii ani ai vietii. Ceea ce nu poti uita, sunt eforturile uriase si pierderile de vieti omenesti care au servit drept tribute, unor nebuni criminali.
Cateva poteci se despart din acest punct, ducand se pare, in directii diferite, care lasa impresia ca poti ajunge si mai sus pe munte. Constatam curand ca nu este asa, caci unele te poarta catre marginea stancilor, dincolo de care, se casca un hau adanc. In cutele stancilor din apropiere, acolo unde soarele nu patrunde, se afla inca, zapada.
O alta poteca inconjoara cabana, coborand de cealalta parte a muntelui. |De aici se pot vedea cel mai bine piscurile inalte de peste 2300 m si una dintre statiile de teleferic, ce duc catre masivul Jenner.
Si astfel, la capatul a doua ore in care ne-am desfatat privirile cu frumusetea dimprejur, am coborat pe terasa, unde am mai zabovit inca o ora, in fata unor halbe cu bere rece si proaspata, asa cum numai germanii stiu sa faca.
Drumul de intoarcere il facem urmand aceeasi cale, cu liftul aurit, apoi prin tunelul racoros, pana in fata parcarii. De-aici de jos, asteptand autobuzul, incerc sa zaresc cabana, dar nu e posibil.
La ora 16.00 fix, autobuzul in care suntem instalati deja cu aparatele de fotografiat, porneste in jos, pe drumul ingust. Tot ceea ce a scapat vederii noastre la venire, se desfasoara acum in fata ochilor, la fel de uimiti. Eventualele emotii pe care le avusesem la urcare din cauza drumului periculos, dispar cu desavarsire acum, noi fiind preocupati de frumusetea peisajului.
Reusim sa captam cateva imagini cu cabana, inainte ca drumul sa se ascunda prin padure si pantele sa devina mult mai line. Timpul se scurge parca mai repede si dintr-o data, cu parere de rau, ajungem jos, in parcarea unde lasasem masina.