Divorțul și copii

Divorțul, în afara procedurii juridice aduce și supune un proces de transformare personala, familiara și sociala care afecteaza nu doar protagonistii acestuia ci și copiii. In acest sens este bine sa avem o viziune de ansamblu generala la ora în care decidem sa facem acest pas pentru a nu provoca prejudicii copiilor.

Toate rupturile de familie aduc – în afara procesului juridic – un proces emotional, personal și psihologic pe care le traiesc atat adultii cat și copiii acestora. Avocatii și judecatorii rezolva numai chestiunile juridice și nu și cele emotionale. Acest proces emotional necesita destul timp pentru a fi asimilat și depasit, fiind multe cazurile în care exista tensiuni între adulti și între acestia și copii.

In mod normal ruptura dintre parinti nu trebuie sa fie sau sa aduca un prejudiciu pentru copii. Este o maniera negativa de a rezolva ruperea casatoriei care aduce dupa sine consecinte negative pentru copii. Acestia din urma pot depasi aceasta situatie daca parintii coopera pentru rezolvarea de o maniera calma a divortului.

Divorturile în care nu exista acord comun se centreaza în general în critici reciproce, tensiuni intre autorii divortului; se bazeaza asadar in cautarea unui culpabil. In schimb, rupturile de comun acord favorizeaza un climat de dialog intre parinti si genereaza un ambient favorabil în ceea ce priveste relatiile parinti – copii.

Divortul supune disparitia legaturii familiare intre adulti, incepand alt tip de relatie intre tati – mame si copii. Indicat ar fi ca minorii sa pastreze o relatie buna cu parintii.

Ambii parinti, în masura posibilitatilor, trebuie sa explice copiilor intr-o maniera în care acestea pot întelege, ca vor divorta. Aceasta informatie trebuie comunicata într-un climat de incredere, coerenta, însa fara a alimenta false sperante de împacare a parintilor. Trebuie asigurati ca sunt iubiti în continuare de ambii parinti (evitand sentimentul de abandon), ca nu sunt vinovati de nimic și ca ambii parinti se vor ocupa de ei.

Chiar daca s-a oferit custodia minorilor unuia din parinti, ambii continua sa fie indispensabili pentru cresterea și educarea copiilor și lipsa oricaruia dintre ei reprezinta lipsa suportului afectiv fundamental pentru dezvoltarea acestora. Atitudinile de “posesie” asupra copiilor care exclud celalalt parinte aduc un grav prejudiciu minorilor. Astfel, trebuie evitate aceste manifestari de dispret sau acordarea unei importante minime a celuilalt parinte.

Dupa divort, tatal și mama trebuie sa continue sa dialogheze despre toate problemele care afecteaza pe copii. Grija zilnica a acestora necesita o organizare și distribuire a timpului și, deși custodia o are un singur parinte, ambii continua sa fie responsabili în ceea ce priveste patria potestad. Aceasta semnifica obligatia pàrintilor de a se consulta și comunica de omaniera onesta, fluida, deschisa și normala deciziile importante cu privire la educatia, dezvoltarea fizica, intelectuala și afectiv-emotionala a copiilor. Trebuie evitate discrepantele și contradictiile educative pentru a evita santaje emotionale, aliante și manipulari ale copiilor.

Relatia copiilor cu parintele care nu locuieste cu ei (care nu detine custodia) trebuie sa fie periodica, constanta. Este un drept al copilului. A pune obstacole, a intrerupe regimul de relatii poate sa repercuteze grav în stabilitatea emotionala a copiilor și sa genereze grave prejudicii psihologice.

Chiar daca relatia adultilor a fost deosebit de dificila emotional, trebuia acordata atentie cu prioritate la necesitatile copiilor. Nu utilizati copii în conflicte și nu canalizati prin acestia tensiunile pe care divortul vi le-a generat.

Este frecvent ca, dupa un divort, unul sau ambii parinti sa-și refaca viata sentimentala cu alta persoana. Introducerea unei terte persoane în viata copiilor trebuie sa se faca cu tact și progresiv și cand este perfect consolidata. Trebuie lasat clar copilului ca acest lucru nu supune renuntarea la tatal sau mama lui.