“Floriile” este cea mai importanta sarbatoare care vesteste Pastele, rememorand intrarea lui Isus in Ierusalim, unde a fost aclamat de locuitorii orasului si intampinat cu frunze de palmier, si fiind totodata sarbatoarea celor care poarta nume de flori. In duminica a sasea din postul Pastelui, cunoscuta in popor si ca Duminica Floriilor, toti crestinii sarbatoresc intrarea triumfala a lui Isus in Ierusalim.

Floriile deschid saptamana cea mai importanta pentru pregatirile de Paste, asa-numita Saptamana Mare, de dupa cele 40 de zile de post.

De Florii se mananca peste, fiind a doua dezlegare din postul Pastelui, dupa cea din ziua Bunei Vestiri.

Duminica Floriilor este precedata de Sambata lui Lazar. In aceasta zi, Isus isi arata din nou minunile, inviindu-l pe Lazar, la patru zile de la moarte. Invierea lui Lazar este simbolul invierii viitoare a neamului omenesc. Dupa aceasta minune, multimile stranse la portile cetatii l-au intampinat cu flori si l-au aclamat pe Mantuitor, la intrarea in Ierusalim.

Sambata din ajunul Floriilor este cunoscuta si ca Mosii de Florii, cand se fac pomeniri pentru sufletul rudelor decedate.
Crestinii sarbatoresc ziua de Florii ca pe una de bucurie, dar singura de acest fel din Postul Mare, deoarece zilele care urmeaza, din Saptamana Mare, sunt unele ale tristetii.

Dupa modelul multimii din cetatea Ierusalimului care l-a intampinat pe Mantuitor cu frunze de palmier, dupa savarsirea Sfintei Liturghii, se sfintesc ramurile de salcie aduse de credinciosi. Se citesc rugaciuni de sfintire a salciei, tinand in maini aceste ramuri inmugurite, cu lumanari aprinse, ca simbol al biruintei vietii asupra mortii, fiind cunoscut faptul ca salcia are o putere mare de regenerare.

Crestinii praznuiesc Intrarea Mantuitorului participand la Sfanta Liturghie, impodobind cu ramuri de salcie sfintita icoanele, usile si ferestrele gospodariilor lor si pastrand randuiala postului. Aceste ramuri sfintite se pastreaza peste an, existand credinta ca ele tamaduiesc diferite boli.

Oamenii obisnuiesc si sa infiga aceste ramuri in straturile proaspat semanate, sa le puna in hrana animalelor sau sa le aseze pe morminte. Ramurile verzi simbolizeaza castitatea, dar si renasterea vegetatiei, amintind totodata de ramurile cu care a fost intampinat Isus la intrarea in Ierusalim, in aceasta zi.

In seara din ajunul Floriilor se organizeaza un pelerinaj sau o procesiune, in amintirea iesirii oamenilor in intampinarea Domnului, pe drumul sau spre Ierusalim.

Obiceiuri si traditii populare de Florii

De Florii, atentia comunitatii traditionale era indreptata, pe langa sarbatoarea religioasa, catre renasterea vegetatiei. De fapt, denumirea populara a sarbatorii vine de la zeita romana a florilor, Flora, peste care crestinii au suprapus sarbatoarea intrarii Domnului in Ierusalim. Astfel, pe langa sarbatoarea crestina a intrarii Mantuitorului in Ierusalim, au aparut si nenumarate obiceiuri si traditii, atat in mediul rural, cat si in cel urban, cele mai multe de sorginte pagana.

De exemplu, de Florii se obisnuieste sa se faca “de ursita”, astfel ca fetele aflau, daca se vor casatori sau nu in acel an. Tot de Florii, martisorul purtat pana in aceasta zi se pune pe ramurile unui pom inflorit sau pe un maces, iar zestrea se scoate din casa, pentru aerisire.

Inaintea sarbatorii, fetele nemaritate din Banat si Transilvania obisnuiesc sa puna o oglinda si o camasa curata sub un par altoit. Dupa rasaritul soarelui, aceste obiecte sunt folosite in farmece pentru noroc in dragoste si sanatate.

De asemenea, la miezul noptii, se fierbe busuioc in apa, iar dimineata fetele se spala pe cap cu aceasta fiertura, ca sa le creasca parul frumos si stralucitor. Ce ramane se toarna la radacina unui par, in speranta ca baietii se vor uita dupa ele ca dupa un copac inflorit.
In popor se mai spune ca cine indrazneste sa se spele pe cap in ziua de Florii fara apa descantata si sfintita risca sa albeasca.

La toate popoarele crestine pot fi intalnite diferite obiceiuri, unele chiar similare celor de la noi, majoritatea avand in prim-plan palmierul sau salcia. Aceste traditii nu au nimic in comun cu spiritul crestinesc al praznicului Intrarii Mantuitorului in Ierusalim. La popoarele slave este obiceiul ca cei apropiati sa isi daruiasca ramuri de salcie in aceasta zi.

In sambata Floriilor, femeile din unele zone ale tarii aduc ofranda de pomenire a mortilor, impartind placinte de post.
In sambata Floriilor se mai facea un ceremonial numit Lazarita, dupa modelul colindelor, la care participau doar fetele. Una dintre fete, numita “Lazarita”, se imbraca in mireasa si colinda, impreuna cu celelalte, in fata ferestrelor caselor.

In trecut, ramura de salcie sfintita era folosita si in scopuri terapeutice. Oamenii inghiteau matisori de pe ramura de salcie pentru a fi feriti de diferite boli, iar batranele se incingeau cu salcia ca sa nu le mai doara salele.
De asemenea, exista obiceiul ca parintii ii loveasca pe copii cu nuielusa de salcie cand veneau de la biserica, pentru a creste sanatosi si intelepti.

Tot in Duminica Floriilor, sunt sarbatoriti toti cei care poarta nume de flori: Florina, Florentina, Floarea, Florin, Florentin, Florian, Anemona, Brandusa, Hortensia, Viorica, Violeta, Viorel, Gherghina, Crina, Crin, Dalia, Iasmina, Iasmin, Margareta, Narcisa, Narcis, Lacramioara, Iris, Gentiana, Laura, Laur, Laurean, Mugurel, Romanita, Roza, Rozalia, Malina, Malin, Camelia, Camil.

Tuturor, precum si multor altora cu nume de flori pe care le-am uitat, la multi ani!

1 Comment

Leave A Reply