UN DAR DIVIN
Bunul Dumnezeu trimite, în vremuri de cumpănă, semne milostive tuturor naţiilor prin nişte fiinţe înzestrate cu mult har şi cu o incomensurabilă dragoste faţă de semeni. Dar asupra acestora se năpustesc, de regulă, o sumedenie de minţi înguste şi smintite, dornice săzădărnicească împlinirea celor mai raţionale şi mai nobile năzuinţe ale condiţiei umane.
Mulţi dintre cei „cu stea în frunte” îşi rup grumajii şi se prăbuşesc la căpătâiul unui vis, urmând ca împlinirea acestuia să cadă pe umerii altui sol, ori să se risipească în neant. Există însă eroi care reuşesc să spulbere toate opreliştile ivite, oricât ar fi ele de înveninate şi să-şi împingă popoarele spre biruinţă.
Pe răbojul unde sunt însemnate numele celor care au răsucit, spre bine, pentru veacuri, destinul mult prea încercatului nostru popor, trebuie incrustat, cu litere de aur şi cel al Cocuţei Conachi-Vogoride, această Ioana d‘Arc a României.
VOCILE UNIRII
Unirea românilor este visul meu de fier. A fi bun român nu e un merit, ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat. Popor românesc, mari învăţături îţi dă ţie această întâmplare!(martiriul domnitorului Gr.Ghica III în 1775). Dacă fiii tăi ar fost uniţi totdeauna, atunci şi pământul strămoşesc rămânea unul şi nedespărţit.
Dar veacuri de dezbinare neîntreruptă te-au adus la slăbiciune, te-au adus să-ţi vezi ruşinea cu ochii. Nu merge la mormintele domnitorilor tăi cu sămânţa dezbinării în inimă! (M.Eminescu)
Unirea e singura stare politică ce putea să asigure viitorul nostru şi să ne permită a da ţării organizarea ce o aşteaptă de atât de mult timp. (Alexandru Ioan Cuza)
Această unire românească n-ar avea nici o valoare dacă nu s-ar sprijini pe insăşi conştiinţa noastră despre necesitatea ei, despre caracterul ei sacru, nezguduit, despre aceea că ea e astăzi, ceea ce nu inţelege o mulţime de lume, o condiţie pentru existenţa insăşi apoporului nostru. (Nicolae Iorga)
Moldova, Transilvania, Muntenia nu există pe faţa pământului; există o singură Românie: există un singur corp şi un singur suflet, in care toţi nervii şi toate suspinele vibreazăunul către altul. (Bogdan Petriceicu Hasdeu)109
Eu cunosc o horă şi mai frumoasă, hora în care să se ţină de mână toţi pământeni, şi ortodocși, şi catolici, şi armeni, şi fără a se uita la deosebirea religiilor, pe care le poate judeca numai Dumnezeu, toţi legaţi prin aceleaşi drepturi și îndatoriri, prin acelaşi interes, prin aceeaşi dragoste faţă de ţară, să joace hora României unite si autonome.
Unirea Principatelor este dorinţa vie şi logică a marii majorităţi a românilor. (Mihail Kogălniceanu)
Când un neam întreg gândeşte un singur gând şi inimile a milioane de oameni palpită de o singură simţire – oare, este putere omenească care să-i poată sta împotriva? Chiar de-ar fi o astfel de putere vrăşmăşească, înaintea voinţei suverane a milioane de suflete înfrăţite într-un cuget şi o simţire trebuie să se închine.
Istoria românilor ne arată că unirea a fost totdeauna ţelul cel mai dorit al lor […] Ori de câte ori viitorul a surâs României, fiii ei nu aulipsit de a aspira către unire.(Ion Ghica)109a
Nu poate fi fericire fără libertate, nu poate fi libertate fără putere, şi noi românii nu vom putea fi puternici până când nu ne vom uni cu toţii într-unul şi acelaşi corp politic. Unirea face puterea statelor şi, prin urmare, fericirea lor. Vorba unire e azi în toate inimile.
Toţi o voim. Ţinta noastră socotesc că nu poate fi alta decât unitatea naţională a românilor. Unitate mai întâi în idei şi simţire,care să aducă apoi cu vremea unitatea politică. (Nicolae Bălcescu)110
Căci unirea face neamul nostru tare. (Dimitrie Bolintineanu)111
Unirea tuturor românilor într-un singur stat este cea mai firească pretenţie a civilizaţiei. Unirea tuturor românilor într-un singur stat numai atunci va fi statornică şi garantată prin istoria mai departe a lumii, dacă va răspunde tuturor datoririlor impuse prinnoua concepţiea vietii, prin duhul vremilor noi. (Vasile Goldiş)112
Unirea este singura temelie statornică a edificiului viitorului nostru; fără dânsa, ce se va clădi va fi clădit pe nisip. Unirea braţelor mărește averile popoarelor şi asigură apărarealor.(Dimitrie C. Brătianu)113
Unirea şi uniunea naţională sunt bunuri mari, importante şi însufleţitoare, care nu cer mai mult decât voinţa tare de a fi şi a rămâne un singur popor.(George Bariţ)114
De noi depinde, în fine, a şti să ajungem la Unire, la acest drept al nostru, la această consecinţă a autonomiei noastre, la realizarea acestei idei, ce s-a implantat atât detare inspiritul a tot ce e roman. (Vasile Boerescu)115
România nu poate fi întreagă fără Ardeal. Ardealul e leagănul care i- a ocrotit copilăria, e şcoala care i-a făurit neamul. Ardealul e inima României geografice.
Tratatul de la Trianon apare tuturor românilor… consfinţirea unei ordini de drept pe care veacuri de convieţuire şi suferinţe comune au săpat-o în conştiinţa istorică a neamului nostrum. (Nicolae Titulescu)116
Unirea Principatelor a fost visul de aur al juneţelor mele, ocupaţia cea mai serioasă a anilor mei de victorie şi va fi ultimul suspin al meu cu care mă voi despărți de voi. (Ion Heliade Rădulescu)117