Tinereţe

Heliade Rădulescu s-a născut la Târgoviște , fiul lui Ilie Rădulescu, un proprietar bogat, care a servit ca conducător al unei unități de patrulare în anii 1810, și al lui Eufrosinei Danielopol, care fusese educată în limba greacă . ^[1] Trei dintre frații săi au murit de ciuma bubonică înainte de 1829. ^[1] De-a lungul primei sale tinereți, Ion a fost în centrul supravegherii afectuoase a părinților săi: de la început, Ilie Rădulescu și-a cumpărat o casă deținută cândva de cărturarul Gheorghe Lazăr pe periferia Bucureștiului (lângă Obor ), în dar pentru fiul său. ^[1] Pe atunci, soții Rădulescu erau proprietari ai unei grădini mari în zona Bucureștiului, în apropiere.Herăstrău , precum și a moșiilor din vecinătatea Făgărașului și Gârbovi . ^[1] [2]

După studii de bază în limba greacă cu un tutore cunoscut sub numele de Alexe, Ion Heliade Rădulescu s-a învățat să citească în limba chirilică română (se spune că studiază Romantica lui Alexandru cu ajutorul slujitorilor olteni ai tatălui său ). ^[3] Ulterior, a devenit un cititor pasionat de romane populare, mai ales în timpul șederii sale din 1813 la Gârbovi (unde fusese trimis după ce alte zone ale țării au ajuns să fie devastate de ciuma lui Caragea ). ^[2] După 1813, adolescentul Rădulescu a fost elevul călugărului ortodox Naum Râmniceanu ; în 1815, a trecut la şcoala greacă de la Schitu Măgureanu, în București, și, în 1818, la Școala Sfântul Sava , unde a studiat sub îndrumarea lui Gheorghe Lazăr. ^[4]

Locul natal al lui Ion Heliade Rădulescu din Târgoviște

Între absolvirea din 1820 și 1821, când efectele răscoalei muntene au dus la încetarea activității Școlii, el a fost menținut ca profesor asistent al lui Lazăr, îndrumător de aritmetică și geometrie . ^[2] [5] În acei ani a adoptat numele de familie Heliade (tradus și Heliad , Eliad sau Eliade ), care, a explicat el mai târziu, era o versiune greacă a patronimului său , provenind, la rândul său, din versiunea românească a lui Ilie . . ^[2] [6]

Sub Grigore Ghica

În 1822, după ce Gheorghe Lazăr s-a îmbolnăvit, Heliade a redeschis Sfântul Sava și a slujit ca profesor principal (inițial, fără nicio formă de remunerație). ^{[2] [7] [8]} Mai târziu i s-au alăturat acest efort și alți intelectuali ai vremii , precum Eufrosin Poteca ^[2] [7] și, în cele din urmă, a deschis și o clasă de artă supravegheată de croatul Carol Valștain . ^[9] Această reînființare a venit ca urmare a ordonanțelor emise de principele Grigore IV Ghica , care tocmai fusese repartizat de Imperiul Otoman pe tronul Țării Românești la desființarea fanariotului .guvernare, încurajând marginalizarea etnicilor greci care și-au asumat funcții publice în deceniile precedente. ^[7] Astfel, prințul Ghica a susținut învățământul în limba română și, într-unul dintre firmanurile sale oficiale , a definit predarea în greacă drept „temelia răutăților” . ^[7]

La sfârșitul anilor 1820, Heliade s-a implicat în politicile culturale. În 1827, el și Dinicu Golescu au înființat Soțietatea literară românească , care, prin programul ei (cartografiat chiar de Heliade), a propus transformarea Sfântului Sava în colegiu, deschiderea unei alte astfel de instituții la Craiova și crearea de şcoli în aproape toate localităţile muntene. ^[7] [10] În plus, Soțietatea a încercat să încurajeze înființarea ziarelor în limba română, solicitând încetarea monopolului de stat asupra tipografiei . ^[7] [11] Gruparea, cu sediul central în centrul BucureştiuluiPodul Mogoșoaiei , a beneficiat de experiența lui Golescu în străinătate, iar în scurt timp i s-au alăturat doi viitori Principi, Gheorghe Bibescu și Barbu Dimitrie Știrbei . ^[7] Caracterul său era bazat pe francmasonerie ; ^[12] în acea perioadă, Heliade este cunoscut că a devenit francmason, la fel ca o mare parte a generației sale. ^[13]

În 1828, Heliade publică prima sa lucrare, un eseu despre gramatica română , în orașul transilvănean Hermannstadt (care făcea pe atunci parte a Imperiului Austriac ) și, la 20 aprilie 1829, începe tipărirea publicației bucureștene Curierul . Românesc . ^[14] [15] Aceasta a fost cea mai reușită dintre mai multe încercări de a crea un ziar local, lucru pe care Golescu a încercat pentru prima dată în 1828. ^[14] Publicând articole atât în ​​limba română, cât și în franceză, Curierul Românesc avea, începând cu 1836, propriul supliment literar. , sub titlul de Curier de Ambe Sexe; tipărită până în 1847, a publicat în special una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Heliade, Zburătorul . ^[16] Curierul Românesc a fost editat săptămânal, iar mai târziu, bilunar, până în 1839, când a început să fie publicat de trei-patru ori pe săptămână. Cei mai cunoscuți colaboratori ai săi au fost Heliade însuși, Grigore Alexandrescu , Costache Negruzzi , Dimitrie Bolintineanu , Ioan Catina , Vasile Cârlova , și Iancu Văcărescu . ^[17]

În 1823, Heliade o cunoaște pe Maria Alexandrescu, de care s-a îndrăgostit pasional și cu care s-a căsătorit ulterior. ^[2] Până în 1830, cei doi copii ai Heliadelor, un fiu pe nume Virgiliu și o fiică pe nume Virgilia, au murit în copilărie; ulterior, căsnicia lor a intrat într-o lungă perioadă de criză, marcată de desele izbucniri de gelozie ale Mariei. ^[2] Ion Heliade a avut probabil o serie de relații extraconjugale: un ofițer al Miliției Valahe pe nume Zalic, devenit cunoscut în anii 1840, este considerat de unii, inclusiv de criticul literar George Călinescu , că ar fi fost fiul nelegitim al scriitorului. ^[2]Înainte de moartea primului ei copil, Maria Heliade l-a primit în casă pe Grigore Alexandrescu, el însuși un renumit scriitor, despre care Ion îl bănuia că i-a devenit iubit. ^[2] În consecință, cei doi autori au devenit rivali înverșunați: Ion Heliade s-a referit la Alexandrescu drept „acel ingrat” și, într-o scrisoare din 1838 către George Bariț , i-a minimalizat poezia și caracterul (crezând că, într-una dintre fabulele sale , Alexandrescu avea s -a înfățișat ca o privighetoare , el a comentat că, în realitate, el era „un turb jalnic îmbrăcat cu pene străine”). ^[2] În ciuda acestor conflicte casnice, Maria Heliade a născut alți cinci copii, patru fiice și un fiu (Ion, născut în 1846). ^[18]

Imprimător și poet de curte

Clădirea veche a Teatrului Național București din 1866

În octombrie 1830, împreună cu unchiul său Nicolae Rădulescu, a deschis prima tipografie privată din țara sa, activând pe proprietatea sa de la Cișmeaua Mavrogheni , în Obor (terenul poartă numele de Câmpul lui Eliad , „Câmpul lui Eliad”. și a adăpostit alte câteva clădiri mari). ^[11] [18] Printre primele lucrări pe care le-a publicat a fost o colecție de poezii de Alphonse de Lamartine , tradusă de Heliade din franceză și grupată împreună cu unele dintre propriile sale poezii. ^[11] Mai târziu, a tradus un manual despre metru și manualul standard de aritmetică al lui Louis-Benjamin Francoeur , precum și lucrări deAutorii iluminismului — Mahomet, ou le fanatisme al lui Voltaire și povestiri de Jean-François Marmontel . ^[11] Au fost urmate, în 1839, de o versiune a lui Jean-Jacques Rousseau Julie , sau Noua Heloise . ^[11]

Heliade și-a început o carieră ca funcționar public după ce Postelnicie l-a însărcinat să tipărească Buletinul Oficial , iar mai târziu a urcat prin ierarhia oficială , devenind în cele din urmă Clucer . ^[18] Această ascensiune a coincis cu instituirea regimului Regulamentul Organic , inaugurat, la sfârșitul războiului ruso-turc din 1828–1829 , de către o administrație imperială rusă sub Pavel Kiselyov . ^[18] Când Kiselyov a plasat o comandă la Heliade pentru tipărirea documentelor oficiale, inclusiv a Regulamentului, scriitorul și familia sa au fost înfloriți de vânzări. Heliade a menținut totuși contacte cu fracțiunea boierilor reformiști : în 1833, împreună cu Ion Câmpineanu , Iancu Văcărescu , Ioan Voinescu al II -lea , Constantin Aristia , Ștefan și Nicolae Golescu , precum și alții, a înființat de scurtă durată Soțietatea Filarmonică . Societatea Filarmonică), care a avansat o agendă culturală (și a fost mai ales activă în strângerea de fonduri pentru Teatrul Național al Țării Românești ). ^[19] Pe lângă scopurile culturale declarate, Soțietatea Filarmonicăa continuat o activitate politică ascunsă. ^[20]

În 1834, când domnitorul Alexandru al II-lea Ghica a urcat pe tron, Heliade a devenit unul dintre apropiații săi colaboratori, denumindu-se „poet de curte”. ^[18] Câteva dintre poeziile și discursurile pe care le-a scris în timpul perioadei sunt scrise ca panegiric și sunt dedicate lui Ghica, pe care Heliade l-a descris ca un prototip ideal al unui monarh. ^[18] Pe măsură ce tinerii reformiști au intrat în conflict cu prințul, acesta și-a păstrat neutralitatea, argumentând că toate părțile implicate reprezentau o minoritate privilegiată și că tulburările erau echivalente cu „cearta lupilor și zgomotul făcut de cei din poziții superioare animalul sfâşiat care este ţăranul”. ^[18] El a fost deosebit de critic la adresa radicalului Mitică Filipescu , pe care l-a satirizat în poezia Căderea dracilor („Căderea demonilor”), iar ulterior și-a definit propria poziție cu cuvintele „Urăsc tiranii . Mi-e frică de anarhie ”. ^[21]

Tot în 1834 Heliade a început să predea la școala Soțietatea Filarmonică (alături de Aristia și muzicianul Ioan Andrei Wachmann ) și a publicat primele traduceri din Lord Byron (în 1847, a finalizat traducerea Don Juanului lui Byron ). ^{[11] [22] [23]} În anul următor, a început tipărirea Gazeta Teatrului Național (voce oficială a Teatrului Național, publicată până în 1836) și a tradus Amphitryonul lui Molière în limba română. ^[24] În 1839, Heliade a tradus și Don Quijote al lui Miguel de Cervantes .dintr-o sursă franceză. ^[11] Prima colecție de lucrări proprii de proză și poezie a fost tipărită în 1836. ^[11] Interesat de dezvoltarea artei locale , a contribuit cu o broșură despre desen și arhitectură în 1837 și, în același an, a deschis prima colecție. expoziție permanentă în Țara Românească (prezentând copii ale picturilor occidentale, portrete și turnări din gips ale diferitelor sculpturi cunoscute). ^[9]

La începutul anilor 1840, Heliade a început să-și extindă noțiunea că româna modernă trebuia să-și sublinieze conexiunile cu alte limbi romanice prin neologisme din italiană și, în acest scop, a publicat Paralelism între limba română și italiană („Paralelism between the Romanian language and Italian”, 1840) and Paralelism între dialectele român și italian sau forma ori gramatica acestor două dialecte (“Parallelism between the Romanian and Italian Dialects or the Form or Grammar of These Two Dialects”, 1841). ^[23] Cele două cărți au fost urmate de un compendiu , Prescurtare de gramatica limbei româno-italiene.(„Rezumatul gramaticii limbii româno-italiane”) și, în 1847, printr-o listă cuprinzătoare de cuvinte românești care își aveau originea în slavă , greacă , turcă otomană , maghiară și germană ( vezi lexisul românesc ). ^[23] Până în 1846, el plănuia să înceapă lucrările la o „biblioteca universală”, care urma să includă, printre alte cărți, principalele scrieri filozofice, printre altele, ale lui Platon , Aristotel , Roger Bacon , René Descartes , Baruch Spinoza . , John Locke , Gottfried Leibniz ,David Hume , Immanuel Kant , Johann Gottlieb Fichte și Georg Wilhelm Friedrich Hegel . ^[25]

Revoluția din 1848Editați | ×

Heliade în 1848, detaliu al unui portret de grup al membrilor Guvernului provizoriu

Înainte ca Alexandru Ghica să fie înlocuit cu Gheorghe Bibescu , relațiile sale cu Heliade se înrăutăiseră. ^[18] Spre deosebire de chemarea sa anterioară la moderație, scriitorul a decis să se alăture curentului liberal în opoziția sa conspirativă față de Bibescu. ^{[18] [23] [26]} Așa-numita „afacere Trandafiloff” de la începutul anului 1844 a fost esențială în acest proces — ea a fost provocată de decizia lui Bibescu de a închiria toate minele muntenești unui inginer rus pe nume Alexander Trandafiloff , măsură considerată ilegală de către Adunarea și terminând în cele din urmă cu decizia lui Bibescu de a-și dizolva legislativul. ^[27]Aceste evenimente au făcut ca Heliade să publice un pamflet intitulat Măceșul („ Eglantine ”), care a fost puternic critic la adresa influenței ruse și s-ar fi vândut în peste 30.000 de exemplare. ^[27] A fost centrat pe jocul de cuvinte care face aluzie la numele lui Trandafiloff — trandafir cu of în coadă (lit. „un trandafir care se termină în -of”, dar și „un trandafir cu durere pentru o tulpină”). ^[27] Făcând referire secretă suplimentară la Trandafiloff ca „eglantine”, a prezentat versurile:

Pagina de titlu a Mémoire sur l’histoire de la Regénération Roumaine ou sur les événements de 1848 accomplis en Valachie (1851)

În primăvara anului 1848, când au izbucnit primele revoluții europene , Heliade a fost atrasă în cooperare cu Frăția , o societate secretă fondată de Nicolae Bălcescu , Ion Ghica , Christian Tell și Alexandru G. Golescu , și a făcut parte din comitetul său de conducere. ^[26] De asemenea, a colaborat cu profesorul de franceză reformator Jean Alexandre Vaillant , care a fost în cele din urmă expulzat după ce activitățile sale au fost aduse în atenția autorităților. ^[28] La 19 aprilie 1848, în urma unor eșecuri financiare, Curierul Românesc a încetat tipărirea (aceasta a determinat-o pe Heliade să scrieCântecul ursului , „Cântecul ursului”, o piesă care ridiculizează dușmanii săi politici). ^[29]

Heliade s-a distanțat progresiv de grupurile mai radicale, mai ales după ce au început discuțiile pe tema reformei funciare și a desființării clasei boierești . Inițial, a acceptat reformele și, după ce chestiunea a fost dezbătută în Frăția chiar înainte de izbucnirea rebeliunii, a emis o rezoluție prin care a recunoscut acest lucru (documentul a fost probabil inspirat de Nicolae Bălcescu ). ^[30] Compromisul a stabilit și alte obiective, inclusiv independența națională, guvernarea responsabilă , drepturile civile și egalitatea, impozitarea universală, o Adunare mai mare, mandatele de cinci ani pentru prinți (și alegerea acestora de către Adunarea Națională).), libertatea presei și descentralizarea . ^[30] La 21 iunie 1848, prezent la Islaz alături de Tell și de preotul ortodox cunoscut sub numele de Popa Şapcă , a citit aceste țeluri unei mulțimi înveselitoare, în ceea ce avea să fie începutul efectiv al răscoalei ( vezi Proclamația de la Islaz ). . ^{[30] [31] La} patru zile după evenimentele de la Islaz, revoluția a reușit să-l răstoarne pe Bibescu, pe care l-a înlocuit cu un Guvern provizoriu care a atras imediat ostilitatea rusă. Prezidată de mitropolitul Neofit , a inclus Heliade, care a fost și ministru al Educației, precum și Tell,Ştefan Golescu , Gheorghe Magheru , iar, pentru scurt timp, negustorul bucureştean Gheorghe Scurti . ^[32]

Disputele privind forma reformei funciare au continuat, iar la sfârșitul lunii iulie, Guvernul a creat Comisia proprietății , reprezentând atât țăranii, cât și moșierii și supravegheată de Alexandru Racoviță și Ion Ionescu de la Brad . ^[33] Nici ea nu a reușit să ajungă la un compromis cu privire la cantitatea de pământ care trebuia alocată țăranilor și, în cele din urmă, a fost amintit de Heliade, care a indicat că problema urma să fie deliberată odată ce o nouă Adunare a fost votată în funcție. ^[33] În timp, scriitorul a adoptat o viziune conservatoare în ceea ce privește tradiția boierească, dezvoltând o viziune singulară asupra istoriei României .dintr-o consideraţie de proprietate şi rang în Ţara Românească. ^[34] În cuvintele istoricului Nicolae Iorga : „Eliad dorise să conducă, în calitate de dictator , această mișcare care adăuga instituții liberale vechii societăți care fusese menținută aproape în totalitate”. ^[35]

Ca majoritatea celorlalți revoluționari, Heliade a favorizat menținerea unor bune relații cu Imperiul Otoman, puterea suzerană a Țării Românești , în speranța că această politică ar putea ajuta la contracararea presiunilor rusești. ^[23] [33] În timp ce sultanul Abdülmecid I evalua situația, Süleyman Pașa a fost trimis la București, unde i-a sfătuit pe revoluționari să-și continue eforturile diplomatice și a ordonat înlocuirea Guvernului provizoriu cu Locotenența domnească , un triumvirat al regenți cuprinzând Heliade, Tell și Nicolae Golescu . ^[33]Cu toate acestea, otomanii au fost presiuni de Rusia să se alăture unei reprimări a forțelor revoluționare, care a dus, în luna septembrie, la restabilirea Regulamentului Organic și a sistemului său de guvernare. ^[36] Împreună cu Tell, Heliade s-a refugiat la consulatul britanic din București, unde au fost găzduiți de Robert Gilmour Colquhoun în schimbul unui depozit de florini austrieci . ^[37]

ExilEditați | ×

Johann Coronini-Cronberg și trupele sale în fața Casei Meitani din București

Lăsându-și familia în urmă, i s-a permis să treacă în Banatul condus de Austria , înainte de a se autoexila în Franța, în timp ce soția și copiii lui erau trimiși pe pământurile otomane. ^{[18] [23] [38]} În 1850–1851, câteva dintre memoriile sale despre revoluție, scrise atât în ​​limba română, cât și în franceză, au fost publicate la Paris, orașul în care își luase reședința. ^[39] Și-a împărțit exilul cu Tell și Magheru, precum și cu Nicolae Rusu Locusteanu . ^[35]

În timpul petrecut la Paris, s-a întâlnit cu Pierre-Joseph Proudhon , filozoful anarhist care venise să promoveze un proiect moderat de proprietate la scară mică (pentru a contracara atât liberalismul economic , cât și socialismul). ^[40] Heliade a folosit această ocazie pentru a face cunoscută cauza românească personalului La Voix de Peuple a lui Proudhon . ^[41] Principalele publicații franceze la care a contribuit au inclus La Presse , La Semaine și Le Siècle , unde a contribuit, de asemenea, la promovarea problemelor politice legate de țara sa natală. ^[42] Heliade a fost creditată cu exercitarea influenței asupra istoriculuiÉlias Regnault ; Nicolae Iorga a susținut că Regnault și-a renunțat propriile argumente în favoarea unui stat român unificat care să includă Transilvania (un concept pe care Heliade ajunsese să-l deranjeze), și și-a modificat relatarea anterioară a evenimentelor din 1848, după ce a fost expus „ propagandei lui Eliad ”. ^[35]

În timp ce pretindea că reprezintă întregul corp al emigranților valahi , ^[21] Heliade a devenit până atunci dezamăgit de evoluțiile politice și, în corespondența sa privată, a comentat că românii în general erau „leși”, „femeieri”, precum și că au „invidiile meschine și josnice ale femeilor” și au susținut că au nevoie de „supraveghere [și] conducere”. ^[38] Averea lui era în scădere, mai ales după ce au început presiuni pentru ca el să-și plătească numeroasele datorii și deseori îi lipseau fondurile pentru nevoile de bază. ^[38] La acea vreme, s-a ciocnit continuu cu alți foști revoluționari, printre care Bălcescu, CA Rosetti., și Golescu, care a resentit poziția sa ambiguă în ceea ce privește reformele, și mai ales disponibilitatea sa de a accepta Regulamentul Organic ca instrument de putere; Heliade a publicat primul dintr-o serie de pamflete condamnând tinerii radicali, contribuind la facționismul în interiorul lagărului de emigrați. ^[42] Prietenia lui cu Tell s-a aprins și ea, după ce Heliade a început să speculeze că generalul revoluționar comite adulter cu Maria. ^[38]

În 1851, Heliade s-a reunit cu familia sa pe insula Chios , unde au rămas până în 1854. ^[23] [38] În urma evacuării trupelor ruse din Principatele dunărene în timpul războiului Crimeei , Heliade a fost numit de Poartă să reprezinte Națiunea română din Shumen , ca parte a staff-ului lui Omar Pașa . ^[23] Exprimând din nou simpatia pentru cauza otomană, a fost recompensat cu titlul de Bey . ^[23] Potrivit lui Iorga, atitudinile lui Heliade reflectau speranța sa de „recuperare a puterii pierdute” în 1848; ^[35]istoricul a mai subliniat că Omar nu s-a folosit niciodată de serviciile lui Heliade. ^[43]

Mai târziu, în același an, a decis să se întoarcă la București, dar șederea sa a fost întreruptă când autoritățile austriece, care, sub conducerea lui Johann Coronini-Cronberg , preluaseră administrarea țării ca forță neutră, l-au cerut. a fi expulzat. ^[23] Întors la Paris, Heliade a continuat să publice lucrări pe probleme politice și culturale, inclusiv o analiză a situației europene după Tratatul de pace din 1856 și un eseu din 1858 despre Biblie. ^[23] În 1859, a publicat propria sa traducere a Septuagintei , sub denumirea de Biblia sacră ce cuprinde Noul și Vechiul Testament („The Holy Bible, Comprising the New andVechiul Testament ”). ^[44]

Întrucât foștii revoluționari, grupați în fracțiunea Partida Națională , promovau ideea unirii Țării Românești și Moldovei în alegerile pentru Divanul ad-hoc , Heliade a optat pentru a nu susține niciun candidat anume, respingând în același timp candidatura fostului principe Alexandru II Ghica (în într-o scrisoare privată, a spus: „să aleagă pe oricine [dintre candidații la tron], căci tot ar avea inimă de om și niște principii de român; numai să nu se aleagă acea făptură [Ghica] , căci el este capabil să meargă la câini cu țara asta”). ^[38]

Ultimii aniEditați | ×

Fotografia unei Heliade Rădulescu în vârstă

Mai târziu, în 1859, Heliade s-a întors la București, care devenise capitala Principatelor Unite după alegerea comună a lui Alexandru Ioan Cuza și mai târziu cea a unui Principat al României recunoscut internațional . În acea perioadă a adăugat din nou Rădulescu la numele de familie. ^[26] Până la moartea sa, el a publicat volume influente pe o varietate de probleme, concentrându-se în același timp pe contribuțiile la istorie și critica literară și editând o nouă colecție de propriile sale poezii. În 1863, Domnitor Cuza îi acordă o pensie anuală de 2.000 de lei . ^[44]

La un an de la înființarea Academiei Române (sub denumirea de „Societatea Academică”), a fost ales primul președinte al acesteia (1867), slujind până la moartea sa. ^[44] În 1869, Heliade și Alexandru Papiu-Ilarian l- au propus cu succes pe diplomatul și filologul italian Giovenale Vegezzi Ruscalla ca membru de onoare al Academiei. ^[45] Până atunci, ca majoritatea celorlalți romantici din 1848, el devenise ținta criticilor din partea tinerei generații de intelectuali, reprezentată de societatea literară din Iași Junimea ; în 1865, în timpul uneia dintre primele sale sesiuni publice, Junimea respinse în mod explicit lucrări ale lui Heliade și Iancu Văcărescu . ^[46]

La alegerile din 1866 Heliade Rădulescu a obţinut un loc în Cameră ca deputat pentru oraşul Târgovişte . ^[38] Întrucât Cuza fusese înlăturat de la putere de o coaliție de grupări politice, el a fost singurul deputat muntenesc care s-a alăturat lui Nicolae Ionescu și altor discipoli ai lui Simion Bărnuțiu pentru a se opune numirii lui Carol de Hohenzollern în funcția de Domnitor și unei proclamații care sublinia perpetuitatea uniunea moldo-valaha. ^[47] Vorbind în Parlament , el a comparat adoptarea stăpânirii străine cu perioada fanariotă . ^[48]Opoziția a fost totuși slabă, iar rezoluția a fost adoptată cu o mare majoritate. ^[48]

Printre ultimele lucrări tipărite ale lui Ion Heliade Rădulescu se numără un manual de poetică (1868) și un volum de ortografia românească . ^[44] Până atunci, el ajunsese să se considere o figură asemănătoare unui profet și mântuitorul patriei sale, ^[49] binecuvântându-și în special prietenii cu cuvintele „ Hristos și Magdalena să fie cu voi!” ^[50] Sănătatea mintală în scădere, a murit la reședința sa din București de pe strada Polonă, nr. 20. ^[38] Ceremonia de înmormântare grandioasă a lui Heliade Rădulescu a atras un număr mare de admiratori ai săi; ^[38] sicriul a fost îngropat în curtea Bisericii Mavrogheni. ^[44]

O școală religioasă tipică în aer liber din București în anii 1840

Propuneri timpuriiEditați | ×

Cele mai influente contribuții ale lui Heliade sunt legate de interesul său pentru dezvoltarea limbii române moderne , în care a sintetizat principiile iluministe și idealurile naționaliste romantice ale generației din 1848. ^[51] Într-o perioadă în care româna era aruncată de către cei educați în favoarea limbii franceze sau grecești , el și susținătorii săi au susținut în favoarea adaptării limbii române la cerințele modernizării .; el a scris: „Tineri, preocupați-vă de limba națională, vorbiți și scrieți în ea; pregătiți-vă pentru studiul ei, pentru cultivarea ei — și a cultiva o limbă înseamnă a scrie în ea despre toate științele și artele, despre toate epocile și popoarele. Numai limba unește, întărește și definește o națiune; preocupați-vă de ea în primul rând, căci, prin aceasta, veți duce la îndeplinire cea mai fundamentală dintre politicile, veți pune bazele naționalității”. ^[51]

Heliade și-a inaugurat seria de propuneri de reformare a limbii în 1828, când lucrarea sa despre gramatica română a cerut ca grafia chirilică să fie redusă la 27 de litere, reflectând ortografia fonetică (pentru această regulă, Heliade a citat exemplul alfabetului latin așa cum este folosit în Roma antică ). ^[52] Curând după aceea, a început o campanie în favoarea introducerii neologismelor romanice , pe care a dorit să le adapteze ortografiei românești. ^[53] Până atunci, românii din diferite regiuni au devenit conștienți de necesitatea de a unifica varietățile de limba română și de a crea un lexis românesc standard.: această noțiune a fost susținută mai întâi de ardelenii Gheorghe Șincai și Petru Maior , a căror propunere a fost de a uni românii în jurul problemei alegerii limbii liturgice, atât ortodoxe , cât și greco-catolice ( vezi Școala Ardeleană ). ^[54] Heliade, care a propus pentru prima dată un regulator de limbă (idee care urma să fie folosită la crearea Academiei Române ), a extins această moștenire, subliniind totodată că dialectul vorbit în Muntenia , care a stat la baza textelor religioase publicate de tiparul din secolul al XVI-lea Coresi, servesc ca limba standard. ^[55]

În plus, el a susținut orientări estetice cu privire la forma standard a limbii române, subliniind trei principii de bază în selectarea cuvintelor: „formularea corectă”, care a cerut ca cuvintele vernaculare de origine latină să fie prioritare; „armonie”, ceea ce însemna că cuvintele de origine latină urmau să fie folosite în forma lor cea mai populară, chiar și în cazurile în care eufonia fusese alterată prin folosirea prelungită; și „energie”, prin care Heliade a favorizat primatul celui mai scurt și mai expresiv dintre sinonime folosite în zonele de limbă română. ^[56] În paralel, Heliade a fost încruntat pe puristpolitici de înlăturare a neologismelor de origine străină utilizate pe scară largă – argumentând că acestea sunt „o fatalitate”, el a indicat că câștigurile unui astfel de proces ar fi fost umbrite de pierderi. ^[57]

Aceste teorii timpurii au exercitat o influență de durată și, când lucrarea de unificare a României a fost realizată la sfârșitul secolului al XIX-lea, au fost folosite ca sursă de inspirație: poetul major al României al perioadei, Mihai Eminescu , el însuși celebrat pentru că a creat modernul. limba literară , l-a lăudat pe Heliade pentru că „scrie așa cum se vorbește [limba]”. ^[57] Această apreciere a fost împărtășită de Ovid Densusianu , care a scris: „Gândindu-ne la felul în care oamenii scriau pe atunci, în fraze groase, zgomotoase, somnorose, Heliade se arată astfel superior tuturor contemporanilor săi și… îl putem considera ca primul prozator care aduce nota de modernitate”. ^[58]

influența italianăEditați | ×

O a doua perioadă în cercetările lingvistice ale lui Heliade, inaugurată atunci când a adoptat teoria lui Étienne Condillac că o limbă ar putea fi dezvoltată din convenții, a dus în cele din urmă la respingerea propriilor sale opinii anterioare. ^[57] La ​​începutul anilor 1840, el a postulat că româna și italiana nu erau limbi distincte, ci mai degrabă dialecte ale latinei, ceea ce l-a determinat să declare necesitatea înlocuirii cuvintelor românești cu cele italiene „superioare”. ^[59] [60] Una dintre strofele sale , folosind versiunea sa a alfabetului latin românesc , spunea:

Aproximat în româna și engleza modernă, acesta este:

Ținta criticii și ridicolului, aceste principii au fost respinse de Eminescu drept „erori” și „ sisteme a priori de ortografie ”. ^[62] În timpul existenței lor, au concurat atât cu adoptarea de către August Treboniu Laurian a manierismelor latine puternice, cât și cu sistemul francizat inconsecvent dezvoltat în Moldova de Gheorghe Asachi , care, conform criticului literar Garabet Ibrăileanu din secolul al XX-lea , constituia „ limba boierească ”. a timpului său”. ^[59] Ibrăileanu a mai remarcat că Asachi a ajuns să admire încercările lui Heliade și le-a lăudat ca pe o încercare de a renaște limbajul „oamenii lui” — cu referire la Dacia romană . ^[59]

În timp ce apăra rolul pe care politicienii moldoveni din anii 1840 l-au avut în modelarea culturii române moderne, Ibrăileanu a susținut că practici precum cele ale lui Heliade și Laurian comportau riscul „suprimării limbii române”, și l-a creditat pe Alecu Russo , mai mult decât succesorii săi la Junimea , cu asigurarea unei apărări pasionate a românilor vorbite. ^[63] El a citat în special verdictul lui Russo: „Ura politică modernă îndreptată către [Rusia] ne-a aruncat în italianism, în francezism și în alte -isme, care nu erau și nu sunt românism, ci pericolele politice, în ceea ce privește înrobirea sufletului românesc, au trecut de atunci; adevăratul românism ar trebui să țină capul sus”. ^[63] Criticul literar George CălinescuDe asemenea, a conectat experimentarea lui Heliade de rusofobia sa , reflectând la rândul său experiențele sale ca revoluționar: „Urând slavismul și rușii, care se străduiseră să sublinieze [influențele slave în limba română], și-a spus că trebuie să-și servească patria-mamă, renunțând la toate. Vestigii slave”. ^[61] Călinescu a atribuit în special inconsecvența lui Heliade „ autodidacticismului ” său, care, a susținut el, era responsabil pentru „[i] implicarea întâmplătoare în toate problemele, trecerea neașteptată de la ideile de bun simț la cele mai nebunești teorii”. ^[64]

În general, experimentele lui Heliade au avut un atractiv marginal, iar criticii lor (inclusiv Eminescu) le-au pus în contrast cu propriile principii ale lui Heliade. ^[61] [62] La sfârșitul vieții, Heliade pare să fi recunoscut acest lucru, scriind în special: „Această limbă, așa cum este scrisă astăzi de oameni care știu să vorbească românește, este opera mea”. ^[65] Unul dintre puținii autori care au fost influențați de teorie a fost poetul simbolist Alexandru Macedonski , care, în tinerețe, a scris mai multe piese în limba română cu sunet italian a lui Heliade. ^[66]În ciuda faptului că teza lui Heliade a fost respinsă în mare măsură, unele dintre efectele sale practice asupra limbajului de zi cu zi au fost foarte durabile, mai ales în cazurile în care cuvintele italiene au fost împrumutate ca mijloc de a ilustra nuanțe și concepte pentru care limba română nu avea echivalent. ^[67] Acestea includ afabil („ affabil ”), adorabil („adorabil”), colosal („colosal”), implacabil („implacabil”), inefabil („inefabil”), inert („inert”), mistic („ mistic”), pervers (“pervers” sau “pervers”), suav (“suave”), și venerabil („venerabil”). ^[67]

PrincipiiEditați | ×

Celebrat ca fondator al romantismului valah , Heliade a fost influențat în egală măsură de clasicism și de epoca iluminismului . ^[68] Opera sa, scrisă într-un context cultural deosebit (unde au coexistat clasicismul și romantismul), a luat calea de mijloc între două tabere opuse: romanticii ( Alecu Russo , Mihail Kogălniceanu și alții) și clasiciștii ( Gheorghe Asachi , Grigore Alexandrescu , George Baronzi etc.). ^[69] George Călinescul-a definit pe Heliade drept „un devorator de cărți”, menționând că favoriții săi, care au jucat toți un rol în modelarea stilului său și au fost de multe ori subiectul traducerilor sale, includ: Alphonse de Lamartine , Dante Aligheri , Ludovico Ariosto , Torquato Tasso , Voltaire . , Jean-François Marmontel , Jean-Jacques Rousseau și François-René de Chateaubriand . ^[25]

Stilul său poetic, influențat încă de la început de Lamartine, a fost infuzat cu clasicism în timpul vârstei sale mijlocii, înainte de a adopta din nou principiile romantice. ^[70] Folosind inițial liniile directoare stabilite de Nicolas Boileau-Despréaux în ceea ce privește poezia, el a ajuns să se opună acestora după ce a citit prefața romantică a lui Victor Hugo la Cromwell (fără a le elimina vreodată cu totul). ^[71]

Asemenea clasiciștilor, Heliade a favorizat o literatură care evidențiază „tipuri” de personaje, ca unire a trăsăturilor universale și a caracteristicilor particulare, dar, ca și romanticii, el a încurajat scriitorii să scrie dintr-un punct de vedere subiectiv , ceea ce el credea a fi un indicator al misiunii lor. ca „profeți,… oameni care critică, care scot în evidență urgiile societății lor și care privesc către un viitor mai fericit, așteptând un mântuitor”. ^[72] Prin acest din urmă ideal de regenerare morală, Heliade a complimentat și accentul romantic pe „specificitatea națională”, pe care l-a adoptat în ultimii săi ani. ^[73]În același timp, el și-a centrat o mare parte a propriei opere literare pe material neoriginal, fie prin compilarea lui din diferite traduceri, fie prin traducerea dintr-o singură sursă – concentrându-se pe crearea bazei pentru dezvoltarea ulterioară prin introducerea de mostre de literatură neexploatată. genuri şi stiluri la literatura română . ^[65]

În timp ce câteva dintre contribuțiile lui Heliade la literatură au fost considerate a fi de o importanță redusă, ^[74] multe altele, mai ales poemul său romantic Zburătorul , sunt salutate ca realizări majore. ^[75] Zburătorul , împrumutând din mitologia română personajul său principal ( incubul omonim care vizitează noaptea fetele nubile) servește și la înfățișarea atmosferei unui sat valah din acea perioadă. ^[76] Potrivit lui George Călinescu , valoarea poeziei se bazează parțial pe reprezentarea poftei prin ochii fetelor: „lipsind mâniile lui Safo și Fedra . Pubertateacriza se explică prin mitologie și se vindecă prin magie ”. ^[77]

Un eseu al său din 1837, centrat pe o dezbatere privind traducerea operelor lui Homer în limba română, prezenta o serie de sfaturi adresate scriitorilor mai tineri: „Nu este timpul pentru critică, copii, este timpul pentru scris, așa că scrieți. cât de mult şi cât de bine poţi, dar fără răutate; crează, nu strica; căci neamul primeşte şi binecuvântează pe cel care face şi blestemă pe cel nimicitor. Scrie cu conştiinţa curată”. ^[78] Parafrazat ca „Scrieți orice, băieți, atâta timp cât continuați să scrieți!” ( Scrieți, băieți, orice, numai scrieți! ), acest citat a devenit subiect de derizoriu în deceniile ulterioare și a fost salutat ca un exemplu al eșecului Heliade de a distinge între calitate și cantitate. ^[79]Acest din urmă verdict a fost considerat nedrept de către istoricul literar Şerban Cioculescu şi alţii, care au susţinut că scopul principal al lui Ion Heliade Rădulescu a fost încurajarea dezvoltării rapide a literaturii locale la nivel european. ^[65] Deși a recunoscut, printre altele, meritele lui Heliade de a fi scos din poezie discursul boieresc pretențios și de a fi favorizat rima obișnuită , Paul Zarifopol i-a acuzat pe el și pe Gheorghe Asachi de „insipință” și „nesiguranță literară”. ^[80] El a elaborat: „Rădulescu a fost, fără îndoială, afectat de acest păcat mai mult decât Asachi, având în vedere ambițiile sale nefericite de a fabrica o limbă literară”. ^[80]

Numele Heliade este strâns legat de înființarea teatrului în limba română , oglindind activitățile lui Asachi în Moldova . ^[59] [81] De când a participat la crearea Soțietatea Filarmonică și a Teatrului București , până în momentul morții sale, a fost implicat practic în toate evoluțiile majore ale artei dramatice și operistice locale. ^[82] În august 1834, a fost unul dintre intelectualii care au organizat primul spectacol găzduit de Soțietatea Filarmonică , care a prezentat, alături de o cavatina din Il pirata de Vincenzo Bellini , traducerea lui Heliade dinMahometul lui Voltaire . ^[83] În anii următori, membrii asociației au realizat traducerea teatrului francez și a altor piese străine, încurajând în același timp dramaturgii de limbă română, efort care avea să aibă succes în timpul și după anii 1840 (când au intrat Constantin Aristia și Costache Caragiale ). perioadele lor cele mai creative). ^[84] Heliade însuși a susținut didacticismul în dramaturgie (definindu-l ca „conservarea sănătății sociale”) și a susținut profesionalismul în actorie . ^[85]

Subiecte istorice și religioaseEditați | ×

Turnul Chindiei , parte a sitului cetăţii Târgovişte

Ion Heliade Rădulescu a folosit pe scară largă accentul naționalist romantic pe istorie, pe care l-a aplicat inițial poeziei sale. ^[86] Și în acest caz, scopul a fost de a-și educa publicul; el scria: „Nimic nu este vrednic de batjocura la fel de mult ca cineva care se mândrește cu părinții și strămoșii săi și nimic mai demn de laudă decât atunci când marile fapte ale strămoșilor servesc drept model și impuls pentru competiția dintre urmași”. ^[87] Principala figură istorică din poezia sa este prințul valah de la sfârșitul secolului al XVI-lea Mihai Viteazul , primul care a reunit Țara Românească, Moldova și Transilvania sub o singură regulă: sărbătorită în poezia lui Heliade O noapte pe ruinele Târgoviștii.(„O noapte pe ruinele Târgoviştei ”), el urma să fie personajul principal al unui lung poem epic , Mihaiada , din care au fost finalizate doar două secţiuni, scrise în stiluri foarte diferite (în 1845, respectiv 1859). ^[88] Alte poezii istorice au extins și ele asupra idealului unui singur stat românesc, prezentând în același timp generația din 1848 ca model pentru viitorii politicieni români. ^[89]

De-a lungul anilor 1860, unul dintre principalele interese ale Heliade a fost investigarea problemelor care implică istoria românească la originea românilor și istoria medievală timpurie a Principatelor Dunării . Într-o perioadă în care, în Moldova, noua ieșire la suprafață Cronica lui Huru a trasat o descendență politică a țării până la Imperiul Roman prin intermediul unei narațiuni care s-a dovedit mai târziu a fi în întregime fictivă, Heliade a folosit tezele sale pentru a trage concluzii similare. în ceea ce priveşte Ţara Românească. ^[90] Părerile sale conservatoare au fost astfel extinse la nivelul tezei istoriografice : ^[91] [92]după Heliade, boierii fuseseră o clasă egalitară și permeabilă, care, încă de pe vremea lui Radu Negru , adoptase legi umane care le anunțau și le salutau pe cele ale Revoluției Franceze (el susținea în special că administrația județeană era o democratică și că fusese copiată după modelul israelit , așa cum este descris în Biblie). ^[91]

Idealul pe care l-a exprimat într-o lucrare a epocii, Equilibru între antithesi („Un echilibru între antiteze ”) a fost progresismul moderat , cu păstrarea păcii sociale. ^[93] În viziunea lui Tudor Vianu , bazată parțial pe evaluările anterioare ale altor critici, Equilibru , cu accent pe a face ca nevoile politice să coincidă cu cele sociale prin mijloacele contraponderilor, a evidențiat influențe puternice din gândirea lui Pierre-Joseph Proudhon , precum şi altele mai vagi din cea a lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel . ^[94] Cu toate acestea, sistemul său sa despărțit de hegelianismprin aceea că, în loc să caute un echilibru între Geist și existență, a considerat cele trei stări ale progresului uman ( teză, antiteză, sinteză ) reflectarea unui număr mistic favorizat de-a lungul istoriei. ^[67]

În paralel, Heliade a lucrat la o vastă sinteză a propriei sale filozofii a istoriei , bazată pe interpretarea sa a teologiei biblice . ^[65] Lucrarea sa din 1858, Biblice („Scrieri biblice”), trebuia să formeze prima dintre cele patru secțiuni din istoria creștină a lumii. ^[65] Referindu-se la acest proiect, Călinescu a definit ideile lui Heliade drept „interesante, oricât de naive uneori, în general voltairiene și francmason [în formă]”. ^[67] Biblicele a evidențiat parțial interesele lui Heliade în Talmud și gematria asemănătoare Zoharului—cu accent pus pe numerele 3, 7 și 10—, precum și referiri ample la Sephirot . ^[67] Unul dintre gândurile sale originale despre această chestiune a fost o referire la „ deltele ” (triunghiuri) zeităților – Elohim -Spirit – Materia și Spirit-Materia-Universul. ^[67] O porțiune din poeziile lui Heliade Rădulescu se bazează și pe teme și discurs religios. Potrivit lui George Călinescu , poetul a încercat să creeze o paralelă atât cu Divina Comedie , cât și cu Biblia, de la Geneza la Apocalipsa , cu un stil influențat de Lamartine și Victor Hugo .^[95]

Satiră și polemiciEditați | ×

Heliade era conștient de răspunsul adesea negativ la munca sa: într-o poezie dedicată memoriei lui Friedrich Schiller , el a extins contrastul dintre creație și cadru social (în referire la omenire, a subliniat Te iartă să faci rău, iar binele nici). mort — „Ei iartă răul săvârșit împotriva lor, dar niciodată binele”). ^[52] Un autor remarcat de satiră , el a folosit-o ca un vehicul pentru a critica obiceiurile sociale din zilele sale, precum și pentru a face publice conflictele și resentimentele personale. ^[96] Ca un neconformist, a atacat personalități politice de ambele părți: conservatorii care imitau liberalismul au fost subiectul Areopagiului bestielor („ Areopagul ).of the Beasts”), în timp ce multe alte piese de proză și poezie ale sale de după 1848 i-au batjocorit pe oameni din aripa stângă a liberalismului, mai ales pe CA Rosetti și susținătorii săi. ^[97] În timpul și după exilul său, conflictele sale cu Cezar Bolliac și De asemenea, Ion Ghica i- a făcut pe ultimii doi ținta ironiei, cel mai probabil pe baza credinței lui Heliade că intenționau să minimizeze contribuțiile sale la Revoluția Valahă din 1848 ^[98] .

Piesele sale autobiografice, marcate de comentarii acide asupra educației în limba greacă și, în acest sens, asemănătoare cu scrierile prietenului său Costache Negruzzi , prezintă și ele o doză de autoironie. ^[98] Polemica de durată cu Grigore Alexandrescu , precum și cearta sa cu Bolliac, au stat la baza pamfletului său Domnul Sarsailă autorul , un atac asupra a ceea ce Heliade considera scriitori ale căror pretenții contrastau. cu mediocritatea lor reală. ^[99] În alte lucrări în proză scurtă, Ion Heliade Rădulescu a comentat caracterul caricatural al parvenuului bucureșteni (prototipul masculin,Coconul Drăgan , a fost „un hoț înnobilat”, în timp ce cea feminină, Coconița Drăgana , și-a dorit mereu să fie prima la linie la uncție ). ^[100]

În diferite articole ale sale, el s-a arătat critic al tendințelor sociale. În anii 1830, el a reacționat împotriva misoginiei , argumentând în favoarea drepturilor femeii : „Cine l-a făcut pe om să-și creeze el însuși legi și obiceiuri nedrepte, pentru ca el să-și cultive spiritul și să părăsească [femeile] în ignoranță…?”. ^[101] În 1859, după ce comunitatea evreiască din Galați a căzut victima unui pogrom , el s-a pronunțat împotriva acuzațiilor antisemite de calomnie de sânge : „Evreii nu mănâncă copii în Anglia, nici în Franța, nici în Germania .și nici nu o fac oriunde oamenii au devenit oameni. Unde mai sunt acuzați de o faptă atât de inumană? Oriunde popoarele sunt încă barbare sau semi-barbare”. ^[102]

O mare parte din lucrările satirice ale lui Heliade se bazează pe batjocura de tipare de vorbire și trăsături fizice: portretele notabile rezultate din acest stil includ imitarea modului educatorilor ardeleni (cu respectarea strictă a etimologiilor latine ) și critica lui la exoftalmosul Rosetti (cu ochi ). „mai bombate decât cele ale unei broaște uriașe”). ^[103] [104] Fără să împărtășească părerile lui Heliade asupra literaturii, mai tânărul Titu Maiorescu a făcut comparații cu predecesorul său pentru lansarea în atacuri similare și, de obicei, în privința acelorași rivali. ^[105]

Monumentul lui Heliade Rădulescu, vizavi de clădirea Universității din București

Un monument al lui Ion Heliade Rădulescu, sculptat de artistul italian Ettore Ferrari , se află în fața clădirii Universității din centrul Bucureștiului. Pe lângă denumirea unei săli de curs după el, Academia Română a instituit Premiul Ion Heliade Rădulescu — în 1880, acesta a fost acordat lui Bogdan Petriceicu Hasdeu , pentru Cuvinte den bătrâni , în valoare de 5.000 de lei aur . ^[106] După zece ani, premiul a fost centrul unui scandal, implicându-l pe de o parte pe dramaturgul Ion Luca Caragiale și, pe de altă parte, așezământul cultural format în jurul membrilorPartidul Naţional Liberal , inclusiv Hasdeu şi Dimitrie Sturdza . Acesta din urmă a dezaprobat atitudinea anti-liberală a lui Caragiale și asocierea sa cu Junimea , precum și față de antinaționalismul său , antipatia față de didacticism și presupusul cosmopolitism . ^[107] [108] Au refuzat astfel să-i acorde premiul. ^[107] [108]

Un liceu din Târgovişte natală poartă numele Ion Heliade Rădulescu , la fel ca şi un sat din comuna Ziduri , judeţul Buzău . Mormântul lui Take Ionescu , o personalitate politică influentă și fost prim-ministru al României, care a fost descendentul lui Heliade, este situat în Mănăstirea Sinaia , în imediata apropiere a unui brad plantat de Heliade și colegii săi revoluționari din 1848. ^[109]

În poezia sa din 1870 Epigonii („ Epigonii ”), Mihai Eminescu a adus un omagiu scriitorilor timpurii de limbă română și contribuțiile lor la literatură. Heliadei îi este dedicată o strofă întreagă :

La începutul anilor 1880, Alexandru Macedonski și Literatorul său au încercat să păstreze statutul lui Heliade și teoriile sale atunci când acestea au fost confruntate cu criticile din partea Junimea ; până în 1885, această rivalitate s-a încheiat cu înfrângerea lui Macedonski și a contribuit la desființarea Literatorul . ^[111]

Deși junimist pentru o mare parte a vieții sale, Ion Luca Caragiale însuși a văzut un precursor în Heliade și și-a exprimat chiar simpatie pentru idealurile sale politice. În anii 1890, el a republicat un articol de Heliade în principalul jurnal al Partidului Conservator , Epoca . ^[103] Unul dintre personajele cele mai semnificative ale lui Caragiale, profesorul ardelean Marius Chicoș Rostogan , împărtășește multe trăsături cu omologii săi din poveștile lui Heliade. ^[103] Dezvoltându-și propria teorie, el a susținut că există o diferență clară între, pe de o parte, generația lui Heliade Rădulescu, Ion Câmpineanu și Nicolae Bălcescu .și, pe de altă parte, formația național-liberală formată în jurul lui Pantazi Ghica , Nicolae Misail și Mihail Pătârlăgeanu — el a identificat pe ultimul grup cu ipocrizie , demagogie și corupție politică , susținând în același timp că prima ar fi putut fi reprezentată cel mai bine de conservatori. . ^[112]

Comentariile despre Heliade și statuia sa din București ocupă un loc proeminent în nuvela lui Macedonski Nicu Dereanu , al cărui personaj principal, un boem visător , îl idolatrizează pe scriitorul valah. ^[113] Sburătorul , revistă literară modernistă din perioada interbelică , editată de Eugen Lovinescu , și-a datorat numele Zburătorul , folosind o variantă învechită a numelui (formă favorizată de Heliade). În aceiași ani, Camil Petrescu a făcut referire la Heliade în romanul său Un om între oameni , care înfățișează evenimente din viața lui Nicolae Bălcescu . ^[114]

În Autobiografia sa , filozoful român Mircea Eliade a indicat că era probabil ca strămoșii săi, al căror nume de familie inițial era Ieremia , să fi adoptat noul nume ca un omagiu adus lui Heliade Rădulescu, pe care probabil o admirau. ^[115]

• T estament – 400 Years of Romanian Poetry – 400 de ani de poezie românească – ediție bilingvă – Daniel Ioniță (editor și traducător principal) cu Daniel Reynaud , Adriana Paul & Eva Foster – Editura Minerva , 2019 – ISBN 978-973-21-1070 -6
• Poezia românească de la origini până în prezent – ediție bilingvă engleză/română – Daniel Ioniță (editor și traducător principal) cu Daniel Reynaud , Adriana Paul și Eva Foster – Editura Academiei Australiano-Române – 2020 – ISBN 978-0-9953502-8- 1  ; LCCN – 202090783