„Credeam că este dragoste adevărată dar a fugit după ce mi-a furat toți banii din cont… ”

Poliția italiană investighează o înșelătorie în dauna unui bărbat italian în vârstă de 47 de ani, înșelătorie comisă de o femeie româncă de 43 de ani, cunoscută pe Facebook.

Franco P., italianul păgubit, a depus plângere împotriva femeii la Poliție, la Carabinieri și la Garda de Finanțe. Agenții au declarat că numărul acestor tipuri de înșelătorii sunt în plină ascensiune și trebuie acordată o atenție deosebită persoanelor cu care interacționăm.

Franco a întâlnit femeia româncă în vârstă de 43 de ani de care s-a îndrăgostit și spera ca împreună cu ea să își construiască o familie, în schimb, nu mică i-a fost dezamăgirea când s-a trezit cu aproape 100.000 de euro furați iar de femeie nici umbra! Banii erau economiile moștenite de la tatăl său și care îi asigurau lui Franco un suport economic fundamental.

Bărbatul italian are probleme psihice, nu grave dar totuși semnificative, de aceea femeia româncă va fi acuzată pentru infracțiunea de înșelătorie, dar mai ales că s-a folosit de starea psihică precară a bărbatului pentru a-și însuși banii acestuia.

„Erau banii tatălui meu care și-a petrecut viața muncind zi și noapte”

„Această femeie a știut totul despre boala mea, mă însoțea mereu la vizitele mele la psihiatru, a știut și a profitat de situația mea”, povestește Franco pentru milano.corriere.it.

„Am cunoscut-o pe Facebook, era vara trecută când, plictisit, vizitam grupurile de persoane singure, așa am cunoscut-o. Ea s-a arătat imediat disponibilă, nu era singura cu care vorbeam pe chat dar ea a fost foarte directă și a vrut să ne cunoaștem imediat și în viața reală. Ne-am întâlnit și mi-a plăcut tare, era o femeie frumoasă, așa că nu prea am stat pe gânduri, am un apartament pe bulevardul Stelvio și tot în această vară a venit să locuim împreună. Inițial ea locuia într-un apartament popular din Sant’Angelo Lodi, cu cei trei copii ai săi, toți majori și șomeri. Eu nu am lucrat, nu am avut niciodată o slujbă adevărată, din cauza bolilor mele…

Trăiam din economiile moștenite de la tatăl meu care acum este internat într-o clinică pentru persoane vârstnice, la Corvetto, el ne-a lăsat mie și mamei mele o decentă sumă de bani în conturi. Nu a fost mare intelectual tatăl meu, a fost un simplu muncitor venit zeci de ani în urmă din Calabria cu o valiză de carton în nordul Italiei unde căuta de muncă și să își facă un rost mai bun. Și-a petrecut viața muncind, zi și noapte, duminicile, sărbătorile, nu conta. Când lua salariul, ascundea banii bine în sân și fugea cu ei la bancă, să-i pună în cont, să-i adune. Niciodată o vacanță, un hotel, o excursie aici, pe-aproape măcar, la Lacul di Como, niciodată o plăcere. Zero. Pentru mine este un erou tatăl meu, un om bun, muncitor, cu spirit de sacrificiu și cu suflet pios. Această femeie m-a trădat, pe mine dar și pe bătrânul meu tată!

M-am îndrăgostit și am avut încredere, nu vreau să facă și altcineva greșeala mea

Am ales să-i fac împuternicire la contul meu, să poată face orice operațiune. Și eram lucid în acel moment, vă jur: funcționarul de la poștă a insistat să renunț, dar ea mi-a sugerat ideea și eram convins că și ea își dorea să construim o familie, să rămânem împreună, ne făceam deja proiecte și toate celelalte…

Dar la data de 11 septembrie am constatat că din acel cont poștal dispăruseră 99.500 de euro, toți banii erau prelevați de femeia româncă de care mă îndrăgostisem. Nu am observat dispariția banilor imediat, în calitate de coproprietar al contului ea putea retrage bani când voia, nimeni nu a dat importanță că sume mari din cont dispăreau pe zi ce trece. Încă nu știu ce „drum” au luat banii. Poate au fost transferați în alte conturi, poate că femeia a prelevat banii de mai multe ori și în mai multe locuri, încă nu m-au informat. Știu doar și presupun că vor fi greu de recuperat integral sau parțial măcar, dar anchetatorii mi-au spus să am speranță.

După ce a fost plecată în România din septembrie s-a întors și a vrut chiar să mă întâlnească. Pentru ce? Ca să mă amenințe că dacă o denunț că mi-a furat banii ea va spune că am folosit violența împotriva ei, că am supus-o la diverse abuzuri. Apoi a dispărut din nou. Violențele de care vorbește sunt inexistente, eu doar o singură greșeală am făcut: am avut încredere în ea!

Știu, nu sunt primul păgubit în acest mod, sunt sigur că există persoane cărora li s-a furat și mai mult chiar, dar trebuie să fie proceduri legale pentru a condamna astfel de fapte. M-am îndrăgostit și am avut încredere și mi-e tare greu să vorbesc despre asta dar trebuie să o fac. Poate astfel, povestea mea va fi de ajutor pentru alții care vor fi mai atenți la persoanele cu care au de-a face. Pentru a evita să rămână furați, dezamăgiți și singuri, ca mine!”

Franco P. – Milano

Leave A Reply