“Ca părinte, alegerea între a pleca pentru a-i asigura copilului tău o viaţă mai bună din punct de vedere material şi cea de a rămâne în ţară pentru a-i fi alături zi de zi nu este deloc uşoară. Cu astfel de situaţii nu se confruntă doar România, însă la noi numărul mare de copii cu părinţi plecaţi la muncă în străinatate este de-a dreptul alarmant. Unele studii vorbesc despre 300, chiar 350 de mii de copii, iar instituţiile statului lucrează cu cifre care diferă dramatic.
Statisticile Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului arată, pe de-o parte, că avem 95 de mii de copii în această situaţie, iar, pe de altă parte, Inspectoratele Şcolare Judeţene raportează 159 de mii de copii. Aşadar, primul lucru pe care statul îl are de făcut este să îi identifice şi să îi ia în evidenţă cu exactitate. Nu este însă suficientă doar cunoaşterea statistică a numărului de cazuri, e nevoie şi de o cunoaştere individuală, din teren, pentru a trece de la numere la nume.
Este nevoie de efort susţinut, deoarece ştim bine că, în absenţa grijii părinteşti, copiii rămaşi singuri în ţară sunt expuşi la riscul lipsei de performanţă şcolară, la absenteism, la delincvenţă şi chiar la violenţă, inclusiv cea îndreptată către sine – aşa-numitul ‘Sindrom Italia’. Rănile afective sunt cele mai greu de alinat şi, în absenţa părinţilor, întreaga societate trebuie să se preocupe de situaţia acestor copii. O Românie educată şi puternică nu are voie să-şi ignore nici unul dintre copiii săi! Un vechi proverb african spune: ‘It takes a village to raise a child’.