Petru Groza născut pe 7 decembrie 1884, in Bacia, Hunedoara care a murit pe data de 7 ianuarie 1958.

Frontul Plugarilor a fost o organizație politică românească de stânga, de inspirație agrară, a plugarilor, înființată la Deva în 1933 și condusă de Petru Groza.

La apogeul său, în 1946, Frontul avea peste 1 milion de membri. În 1935, organizația s-a aliniat Partidului Comunist Român (PCR), aflat în afara legii, un acord inspirat din doctrina stalinistă a Frontului Popular și semnat la Țebea după negocieri supravegheate de Scarlat Callimachi.


El a fost un politician român, cunoscut mai ales ca primul prim-ministru al guvernului dominat de Partidul Comunist sub ocupație sovietică în primele etape ale regimului comunist din România, iar mai târziu ca președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale.

Petru Groza (7 decembrie 1884 - 7 ianuarie 1958) a fost un politician român de origine austro-ungară, cunoscut mai ales ca primul prim-ministru al guvernului dominat de Partidul Comunist sub ocupație sovietică în timpul primelor etape ale regimului comunist din România și, ulterior, ca președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (șeful nominal al statului român) din 1952 până la moartea sa în 1958.
Petru Groza (7 decembrie 1884 – 7 ianuarie 1958) a fost un politician român de origine austro-ungară, cunoscut mai ales ca primul prim-ministru al guvernului dominat de Partidul Comunist sub ocupație sovietică

Groza a obținut un post de deputat în Sinodul și Congresul Bisericii Ortodoxe Române. La mijlocul anilor 1920, Groza, care părăsise PNR după un conflict cu Iuliu Maniu și se alăturase Partidului Poporului, a fost ministru pentru Transilvania și ministru al Lucrărilor Publice și Comunicațiilor în cel de-al treilea cabinet Averescu.

Pactul Molotov-Ribbentrop, oficial Tratatul de neagresiune între Germania și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, a fost un pact de neagresiune între Germania nazistă și Uniunea Sovietică.

Iosif Stalin a ordonat invazia sovietică a Poloniei la 17 septembrie. A urmat anexarea de către sovietici a Estoniei, Letoniei, Lituaniei și a unor părți din România (Basarabia, Bucovina de Nord și regiunea Herța).

Invazia Bucovinei de către Stalin în 1940 a încălcat pactul, deoarece a depășit sfera de influență sovietică care fusese convenită cu Axa.

Era un protocol secret care împărțea între ele statele suverane din Europa Centrală și de Est: Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda și România.


Pactul a fost semnat la Moscova, la 23 august 1939, de către ministrul german de externe Joachim von Ribbentrop și ministrul sovietic de externe Viaceslav Molotov. Neoficial, acesta a fost denumit și Pactul Hitler-Stalin și Pactul nazist-sovietic.


În această perioadă a vieții sale, Groza a reușit să acumuleze o avere personală ca proprietar de terenuri bogate și să își stabilească o reputație notabilă ca laic proeminent în cadrul Bisericii Ortodoxe Române, o poziție care îl va face mai târziu neprețuit pentru un Partid Comunist Român (PCR) care făcea campanie pentru a atrage sprijinul creștinilor ortodocși orientali care constituiau cel mai numeros grup religios al națiunii în 1945.

Petru Groza (7 decembrie 1884 - 7 ianuarie 1958) a fost un politician român de origine austro-ungară, cunoscut mai ales ca primul prim-ministru al guvernului dominat de Partidul Comunist sub ocupație sovietică în timpul primelor etape ale regimului comunist din România și, ulterior, ca președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (șeful nominal al statului român) din 1952 până la moartea sa în 1958.
Petru Groza a fost un politician român de origine austro-ungară, cunoscut mai ales ca primul prim-ministru al Partidului Comunist. Marea Adunare Națională a fost organul suprem al puterii de stat al Republicii Socialiste România.

Groza a devenit premier în 1945, când Nicolae Rădescu, un general de frunte al armatei române care a preluat puterea pentru scurt timp după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, a fost forțat să demisioneze de către adjunctul Comisarului Poporului pentru Afaceri Externe al Uniunii Sovietice, Andrei Y. Vîșinski.

În februarie 1945, i-a însoțit pe Stalin, pe Viaceslav Molotov și pe Lavrenty Beria, directorul poliției secrete sovietice, care a jucat un rol major în epurarea oponenților lui Iosif Stalin la Conferința de la Ialta.

Winston Churchill i-a cedat lui Iosif Stalin țări est-europene precum România, Bulgaria, Polonia, Ungaria.

Liderul francez, generalul Charles de Gaulle, nu a fost invitat nici la Conferința de la Yalta, nici la cea de la Potsdam.

Americanii și britanicii au fost în general de acord că viitoarele guverne ale națiunilor est-europene care se învecinau cu Uniunea Sovietică ar trebui să fie “prietenoase” cu regimul sovietic, în timp ce sovieticii s-au angajat să permită alegeri libere în toate teritoriile eliberate de Germania nazistă.

După întoarcerea la Moscova, a fost trimis în România, unde a aranjat ca un regim comunist să preia controlul în 1945. Apoi a însoțit din nou conducerea sovietică la Conferința de la Potsdam.

Winston Churchill, Franklin D. Roosevelt și Iosif Stalin. În spatele lor se află, de la stânga la dreapta, mareșalul Sir Alan Brooke, amiralul de flotă Ernest King, amiralul de flotă William D. Leahy, generalul de armată George Marshall, generalul maior Laurence S. Kuter, generalul Aleksei Antonov, viceamiralul Stepan Kucherov și amiralul de flotă Nikolay Kuznetsov.
Winston Churchill, Franklin D. Roosevelt și Iosif Stalin.

La 26 februarie 1946, s-a grăbit la București pentru a-l forța pe regele Mihai al României, al cărui palat era înconjurat de tancuri sovietice, să îl demită pe șeful guvernului anticomunist, generalul Nicolae Rădescu, și să îl numească pe procomunistul Petru Groza.

Adjunctul comisarului poporului pentru afaceri externe al Uniunii Sovietice, Andrei Y a fost procuror de stat în procesele de la Moscova ale lui Iosif Stalin și în procesele de la Nuremberg.

În timpul mandatului lui Groza, regele României, Mihai I, a fost forțat să abdice, națiunea devenind oficial o “Republică Populară”.

Deși autoritatea și puterea sa în calitate de premier au fost compromise de dependența sa de sprijinul Uniunii Sovietice, Groza a prezidat începutul regimului comunist deplin în România înainte de a fi succedat de Gheorghe Gheorghiu-Dej în 1952 și a devenit președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale până la moartea sa în 1958.

In București a fost un avocat si om politic roman interbelic și după cel de-al Doilea Război Mondial, prim-ministru in primele guverne comuniste ale României, intre 1945 si 1952.

A fost președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romane, funcție asimilata celei de șef al statului, in perioada 2 iunie 1952 – 7 ianuarie 1958.

Desemnarea lui Petru Groza a echivalat cu o preluare de facto a puterii de către comuniști. Groza a numit comuniști la conducerea armatei și a ministerelor de interne, justiției, propagandei și afacerilor economice.

Guvernul nu a inclus niciun membru legitim al Partidului Național Țărănesc sau al Partidului Național Liberal.

Ana Pauker a fost principalul acuzat într-un proces foarte mediatizat alături de alți comuniști de frunte și a fost condamnată la zece ani de închisoare. În mai 1941, guvernul român a trimis-o în exil în Uniunea Sovietică în schimbul lui Ion Codreanu, un fost membru al Sfatului Țării (parlamentul Basarabiei care a votat pentru unirea cu România la 27 martie 1918), care a fost reținut de sovietici după ocuparea Basarabiei de către aceștia în 1940. Între timp, soțul ei a căzut victimă Marii Epurări sovietice din 1938. Circulau zvonuri conform cărora ea însăși l-ar fi denunțat ca trădător troțkist; documentele de arhivă ale Cominternului arată, însă, că a refuzat în mod repetat să facă acest lucru. Vasile Luca, Constantin Pîrvulescu, Lucrețiu Pătrășcanu, Pauker, Teohari Georgescu, Florica Bagdasar și Gheorghe Vasilichi la o reuniune a Partidului Comunist Român în octombrie 1945 La Moscova, ea a devenit liderul exilaților comuniști români care au devenit ulterior cunoscuți sub numele de "fracțiunea moscovită".
Noile autorități române au declarat pacea cu Aliații și au sfătuit populația să întâmpine trupele sovietice. Pe 25 august, în timp ce Bucureștiul se apăra cu succes împotriva represaliilor germane, România a declarat război Germaniei naziste.

La 6 martie 1945 a fost impus in funcția de prim-ministru de către Uniunea Sovietica, care a amenințat in caz contrar cu ne-reretrocedarea Transilvaniei către România.

Deși Groza a mimat apartenenta la un partid propriu, in fapt, era un executant docil al deciziilor luate de comuniști si al ordinelor venite de la Moscova.

Întrucât guvernul sau nu a fost recunoscut de americani si englezi, Regele Mihai i-a cerut, in august 1945, demisia.

Când Groza a refuzat – fapt unic in istoria regalității in România – regele a intrat in așa-numita greva regala, perioada in care guvernul a acționat neconstituțional.

După ce comuniștii au preluat puterea în România în 1947, el a condus Ministerul Agriculturii, apoi a ocupat funcția de ministru adjunct al forțelor armate sub conducerea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, devenind general-maior. În 1952, Gheorghiu-Dej l-a adus în Comitetul Central la câteva luni după ce „fracțiunea moscovită” a partidului condusă de Ana Pauker fusese epurată. La sfârşitul anilor 1940-începutul anilor 1950, partidul fusese împărţit în „comuniştii de casă” conduşi de Gheorghiu-Dej care au rămas în România înainte de 1944 şi „moscoviţii” plecaţi în exil în Uniunea Sovietică. Cu excepția parțială a Poloniei, unde criza poloneză din octombrie 1956 l-a adus la putere pe „comunist de casă” Władysław Gomułka, întemnițat anterior, România a fost singura națiune est-europeană în care „comuniștii de acasă” au triumfat asupra „moscoviților”. În restul blocului sovietic au avut loc o serie de epurări în această perioadă care au dus la executarea sau întemnițarea „comuniştilor de acasă”. La fel ca patronul său Gheorghiu-Dej, Ceaușescu a fost un „comunist de casă” care a beneficiat de căderea „moscoviților” în 1952. În 1954, Ceaușescu a devenit membru cu drepturi depline al Biroului Politic și, în cele din urmă, a urcat pentru a ocupa a doua cea mai înaltă poziție în ierarhia de partid
Cutremurul din Vrancea din 4 martie 1977 ia oferit lui Ceaușescu un pretext pentru a demola părți din Bucureștiul vechi

Guvernele succesive conduse de Groza au prezidat primele procese politice din România, fraudarea alegerilor din 1946 si lichidarea opoziției, suprapunându-se procesului de acaparare a puterii politice de către comuniști.

La 30 decembrie 1947, împreuna cu Gheorghe-Dej, Guvernul nu a inclus niciun membru legitim al Partidului Național Țărănesc sau al Partidului Național Liberal.

Winston Churchill i-a cedat lui Iosif Stalin țări est-europene precum România, Bulgaria, Polonia, Ungaria. Liderul francez, generalul Charles de Gaulle, nu a fost invitat nici la Conferința de la Yalta, nici la cea de la Potsdam.
Winston Churchill i-a cedat lui Iosif Stalin țări est-europene precum România, Bulgaria, Polonia, Ungaria. Liderul francez, generalul Charles de Gaulle, nu a fost invitat nici la Conferința de la Yalta, nici la cea de la Potsdam.

Guvernul nu a inclus niciun membru legitim al Partidului Național Țărănesc sau al Partidului Național Liberal.

Partidului Național Liberal, Groza l-a forțat pe regele Mihai sa abdice, in cursul aceleiași zile proclamând, in mod ilegal si neconstituțional, in parlament, republica populara.

Cazul unui maghiar din Hunedoara, care a ajuns la pușcărie de la o gluma făcuta pe seama lui Petru Groza

Documentele Securității, păstrate la Arhivele Naționale din Hunedoara păstrează o serie de documente de la sfârșitul anilor 1940, care arătau ce soarta aveau cei care spuneau bancuri politice pe seama marilor regimului comunist.

Câteva glume spuse prietenilor, la beție, pe seama lui Petru Groza i-au adus unui maghiar din Hunedoara un „sejur” in beciurile Securității.

După o zi petrecuta la marcat de lemne in pădurea de la marginea Hunedoarei, Tibor Cerney (60 de ani) si alti patru localnici s-au oprit in casa unui bărbat din Teliuc, pentru a lua masa de seara.

După ce consumaseră țuica au început sa spună bancuri, însa Tibor a ales sa vorbească despre isprăvile lui Petru Groza. Câteva zile mai târziu, a fost ridicat de Politie.

Brigadierul Ioan Caroiu (45 de ani), a fost unul dintre cei care au depus mărturie la Securitate, despre bancurile maghiarului din Hunedoara.

In seara de 31 ianuarie, am plecat de la pădure terminând misiunea pe care am avut-o, spre casa. La Teliuc am ajuns in dreptul casei numitului Jeler Valean, unde am intrat sa mâncam cate ceva, fiind obosiți, iar afara era frig. Am scos fiecare sa mâncam, iar numitul Cerney Tibor a scos o sticla de țuică, dând la fiecare cate doua sau trei păhăruțe mici. După aceea a început masa, începând totodată cu mai multe glume, bancuri diferite. Printre altele, numitul Tibor Cernay a început si el sa spună un banc se arata in declarația data in februarie 1949, in fata organelor Securității.

In fata anchetatorilor comuniști, Tibor Cerney își recunoaște vina.

„După marcarea lemnelor, am mers la Valean Jeler, pentru a manca. Eu am avut o sticla de țuica pe care am scos-o si am dat fiecăruia dintre cei care erau acolo.

După ce am mâncat, ne-am dat pe bancuri. Toți au început sa spună cate o gluma. Când mi-a venit rândul sa spun una, am spus: S-a dus Groza la Moscova, la dl. Stalin, la întrevederi.

Când a terminat, s-a băgat într-un hotel si a cerut una cafea. Chelnerul a întrebat ce fel de cafea vrea, dar fiindcă nu s-au putut înțelege, chelnerul a arătat înainte si înapoi si a pus mâinile la piept. Atunci dl. Groza a zis: Du-te dracului, si a ieșit afara.

Pe strada s-a întâlnit cu dl. Molotov, care pe loc l-a cunoscut si a zis: Serbus, Petre, si a început a vorbi. Dl. Groza i-a spus ca îmi vine sot ca nu pot la hotel la voi sa capăt o cafea.

Pactul Molotov-Ribbentrop, oficial Tratatul de neagresiune între Germania și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, a fost un pact de neagresiune între Germania nazistă și Uniunea Sovietică, cu un protocol secret care împărțea între ele statele suverane din Europa Centrală și de Est: Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda și România. Pactul a fost semnat la Moscova, la 23 august 1939, de către ministrul german de externe Joachim von Ribbentrop și ministrul sovietic de externe Viaceslav Molotov.
Pactul Molotov-Ribbentrop, oficial Tratatul de neagresiune între Germania și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste, a fost un pact de neagresiune între Germania nazistă și Uniunea Sovietică, cu un protocol secret care împărțea între ele statele suverane din Europa Centrală și de Est: Polonia, Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda și România

Nu se poate așa ceva, a zis Molotov, hai Petre cu mine sa vedem. S-au dus la hotel si l-a întrebat domnul Molotov pe chelner cum de nu ai servit o cafea la prim-ministrul României.

El a zis: vai de mine, cu placere îl serveam, dar nu am știut ce fel de cafea dorea, cafea neagra, a pus mana înainte, ori cu cacao, a pus mana înapoi.

Sau cu lapte, a pus mana la piept. Apoi au ras si a plecat”, a declarat Tibor, recunoscând apoi al doilea banc despre Petru Groza.

O alta varianta a povestii despre Petru Groza si-a amintit-o Petru Clemenic, un alt prieten al „învinuitului”. „După terminarea mesei ne-am luat la glume si povesti diferite, cu femei si altele, iar numitul Cerney a început si el a spune un banc:

Atunci Molotov a cerut doua cafele pentru amândoi”, a scris Clemenic, in declarația data Securității.

O alta mărturie păstrata in arhive dezvăluie un alt banc despre Petru Groza, pentru care un roman a fost arestat.

„Învinuitul Nistor Sabin a venit la mine acasă, cam amețit de băutura, si mi-a spus o poveste, pe care o auzise si el. Anume ca o femeie a născut trei copii, doi băieți si o fata, si le-a pus numele de Stalin, Petru si Tara. La botez, fiind invitat ca nas domnul prim-ministru dr. Petru Groza, domnia sa a trimis un delegat ca sa-l reprezinte si sa ducă darurile obișnuite. Acest reprezentant a întrebat ce fac copiii si femeia a răspuns : Tara plânge, Stalin suge si Petru doarme”, se arata într-un denunț, păstrat la arhive.

1 Comment

  1. Petru Groza (7 decembrie 1884 – 7 ianuarie 1958) a fost un politician român de origine austro-ungară, cunoscut mai ales ca primul prim-ministru al guvernului dominat de Partidul Comunist sub ocupația sovietică în primele etape ale regimului comunist din România, și mai târziu în calitate de Președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale (șeful nominal al statului al României) din 1952 până la moartea sa în 1958.

    Groza a apărut ca o personalitate publică la sfârșitul Primului Război Mondial ca membru de seamă al Partidului Național Român (PNR), proeminent laic al Bisericii Ortodoxe Române, iar apoi membru al Consiliului Director al Transilvaniei. În 1925–26 a fost ministru de stat în cabinetul mareșalului Alexandru Averescu. În 1933, Groza a fondat o organizație agrară de stânga cunoscută sub numele de Frontul Plugarilor. Ideile de stânga pe care le-a susținut i-au adus porecla Burghezul Roșu

Leave A Reply