Povestea unei romance din Anglia (II)

Imediat mi-am adus aminte ca in Romania,in acest caz, cineva de la Security suna prima data la telefon.Repede m-am dezmeticit cautind cu disperare telefonul accesibil ce era la demisolul bancii. Intradevar printre zgomotul asurzitor,l-am auzit si am ridicat receptorul bilbiind ca sint noua clinara.

Dupa vreo 5 minute,alarma a fost dezactivata.Temerile mele, se mutasera la ideia ca daca am gresit,ma vor da afara.Am asteptat Menegera bancii,care mi-a spus ca a confimat prezenta mea celor de la Security si mi-a explicat din nou modalitatea dezactivarii.
Mi-am urmat munca dar individul nu mai aparea, condicile ce le semnam erau pline de diferite nume ce se schimbasera din trei in trei saptamini.Nu intelegeam de ce,era o munca lejera.Ziua de plata se apropia,deja imi facusem socotile cu banii,doar raminea momentul.

A trecut si acea zi, dar individul nu dadu-se semne,am mai asteptat citeva zile,ma amageam ca doar doar apare si afost doar o intirziere oarecare.Cind rabdarea mea a juns la limita, am sunat la nr.lui de la birou,surpriza,acesta era deconectat.Am incercat sa intru pe saitul cu numele firmei, surpriza, nu exista.L-am sunat pe celular dar nu raspundea.

Banuielile mele prindeau contur.Dupa multe insistente,a raspuns cu scuzele ca a fost ocupat si ca apare cu banii.Mi-am continuat munca,nu vroiam sa o pierd,doar ca eram suspicioasa si poate ca la urma urmei nu aveam dreptate. Era singura de care ma agatasem si ma simteam utila.A mai trecut doua zile fara nici un semn,iar disperarea si nevoia banilor ma torturau.
Am sunat din nou,iar cu un exces de furie l-am amenintat ca daca nu aduce banii,pina la ora 12, ma duc la Menegera bancii sa explic ca defapt, nu are nici o firma, ca defapt oamenii au plecat fiind neplatiti si satui de dusi cu vorba.Mi-a raspuns ca sint nebuna si ca nu am nici o dovada ca am fost platita sau nu.Am tinut-o cu amenintarea mea si mi-a inchis telefonul.

In timp ce ma indreptam gata sa intru la Menegera, ma sunt el inapoi,incercind sa aplaneze suspiciunile si cerindu-mi sa ne intilnim intr-o alta zi .Deja eram in starea in care nimeni si nimic nu ma pot lamuri,dupa o conversatie de amenintari reciproce, a hotarit sa apara.Dupa ce ne-am intilnit, el continua cu acelas stil de viclenie tesuta intr-un calm si minciuna sa ma faca sa renunt la bani.Ma chemat in parcare sa intru in masina,sa negociem , am refuzat,iar prin gesturi nervoase insistam odata la bani.

Dupa lungi negocieri,fara sens pentru mine,el a dat sa iasa cu spatele din parcare,m-am enervat atit de tare incit m-am pus in spatele masinii si i-am tras un pumn in capota facindu-l sa inteleaga ca pina nu-mi da banii nu misca.Citiva din parcare, se mai opreau confuji dar apoi isi continuau drumul.In cele din urma,mi-a dat o suma derizorie care sa ma faca sa plec.Si cind imi amintesc ca era vorba doar de 120£,insa ma luptam fiindca era munca mea si nu concepeam cineva sa ma insele.

Era prima mea experienta proasta in Britania.

Epuizata,dezamagita,confuza,eram din nou fara munca.Ma intorceam in aceiasi camera de apartament unde nimic nu era de facut,doar cartile de Engleza lasau semn ca cineva invata.Alte zile,alte nopti pline de framintari,lacrimi,suspine,apasata si de telefoanele prin care mi se cereau datoriile inapoi,neputinta inclusiv a cuvintului meu in fata acestor oameni,ce-si pierdusera increderea in mine de ai face sa inteleaga ca e vorba doar de o aminare de timp.Sotul meu prin inbarbatarea”lasa ca o sa fie bine”isi ascundea neputinta de a prospera,de asi schimba locul de munca pe bani mai buni,lipsa de interes sa invete limba si continuarea acelor obiceiuri de simbata si duminica cu prietenii la betii, ma faceau sa inteleg din ce ince mai bine ca viitorul meu e unul limitat.

Intr-o zi,am primit un nr. de telefon.pentru clinarit in buildinguri si unde nu se cereau acte iar plata 5£ pe ora.Daca iti plateai si travel cardul, ramineia cu aproape nimica,doar ca munceai.La telefon mi-a raspuns o romanca,Katy,ce mi-a oferit munca inafara Londrei cu inca 30 de romani,urmind sa fim transportati cu vanurile.Nu mai conta nimic,ma agatam de fiecare lucru ce putea sa-mi aduca bani.Vesnic in mintea mea era”chiar daca cistig asa putin ii iau si nu-i dau”.Goana existentei.

Dimineata urmatoare,m-am organizat chinuita sa descoper locul pe harta si transportul cu ce se se ajunga in paracrea unde era locul de intilnire.Am ajuns la timp,romanii intilniti,pareau multumiti si nepasatori ,ba chiar firesc de aceasta munca si conditiile oferite.Pareau stapini pe ei si chiar relaxati.Majoritatea mai fusesera,deci cunosteau situatia,unele femei si fete mai vechi,se laudau cu faptul ca Katy (menegera romanca)cica le favorizeaza,luindu-le in masina ei pina la destinatie si nu mergeau cu microbuzul.

Acele microbuze inchise fara geamuri sau aerisire , erau destinate sa transporte intre 15-20 omeni inghesuiti,asezati pe podea si care dupa o vreme se sufocau de caldura si amortirea corpului in aceiasi pozitie timp de 2-3 ore cit tinea drumul.Microbuze ,astfel dotate, ascundeau suspiciunea politiei ca se fac transporturi clandestine si in acelas timp imbogatirea patronului.Forta de munca ieftina,conditii minime,cistig maxim.De ce sa te mai miri ca acesta si-a luat masina JAGUAR?

Nimic nu ma impresiona,nu vedeam nici implinire sufleteasca si nici baneasca,dar nu aveam de ales. Cind a aparut Katy,defapt era o femeie, ingrijita,bine imbracata,de inaltime mijlocie,brunetica cu mult aur pe ea,draguta si stapina pe situatie.Organizarea ei,era buna, dar mi-am dat seama ca fara aprobarea patronului,nu avea drept de decizie in nimic.Si daca nimic nu depindea de ea,lucrul acesta ii reducea din personalitate cu care se lupta in fata muncitorilor, ce oricum erau indiferenti si pareau fara respect.

Tin minte ca la un moment data citeva fete, printre care si eu,vroiam sa mergeam sa cumparam cafea iar ea a zis”Cine imi cumpara si mie o cafea?”Raspunsul din partea cuiva intirzia,creinduse clipa penibilului.Ma asteptam ca dintre cele vechi,una sa se ofere inaintea mea ,dar penibilul plutea si dintr-o data am zis”Eu, de care vrei?”Pina la cafea si inapoi,celelalte comentau de genul”sa-si cumpere de una singura, ce? sintem slugile ei, iar tu de ce te-ai oferit?”

O facusem din bun simt, atita tot si la urma urmei era vorba de o cafea.Din momentul acela,Katy,s-a uitat cu alti ochi la mine.La munca imi vedeam de treaba si eram harnica,gata sa primesc orice alceva de facut,fara sa ma pling sau sa obiectez pe cind cele vechi trageau chiulul invocind banii putini.Am lucrat o perioada,timp in care am cunoscut-o si mai bine pe Katy, chiar am avut o relatie de prietenie si defapt era primul meu exemplu pozitiv ca se poate in tara asta sa ajungi si mai sus si sa duci o viata mai buna.

In gindul meu mi-am zis”INTR-O BUNA ZI AM SAAJUNG SI EU ASA DE SUS” si am sa conduc si eu masina in tara asta.Nu o invidiam,din contra, o admiram pentru puterea ei de a razbate printre atitia oameni ce o invidiau si o birfeau,unii creeindu-i probleme. Munca la ea incepea sa fie numai de 2-3 zile pe saptamina,banii putini,din nou asteptarea ca va suna telefonul,toate te epuizau psihic.
Cuplu care locuiau in casa cu noi,vroiau sa se mute in alta parte cu alcineva,asa ca, casa nu ni-o permiteam singuri,deci trebuia sa ne mutam si noi.Binenteles ca ajutorul venit , a fost din partea unui amic de -a sotului ,ortaci de bautura.Alta casa, alt calvar.

Dupa o vreme,s-a ivit o cunostinta ce a intervenit pt. mine sa lucrez vinzatoare , simbata si duminica, pe piata fermierilor din High Gate,Londra.Doua zile insemna in bani,aproape o saptamina muncita la hotel,la un momendat as fi acceptat sa lucrez acolo,dar auzind si vazind atitea lucruri nefiresti si mai ales exploatarea “romanului de catre romani”monopolizata de ei,ma infiorau.

Stiam ca firea mea nu va rezista acestor provocari de umilinta.Cu noua munca eram bucuroasa,dar nu multumita fiind numai de doua zile.Incercam din rasputeri sa-mi mai gasesc ceva de lucru in clinarit, din ziare, fluturasi ce i-am facut si bagat in cutiile postale in diferite zone,dar sperantele mele se stingeau cu fiecare zi trecuta si fara semn.Nimeni nu ma putea ajuta,nici cuvintele de imbarbatare nu ma mai ajutau la nimic ,nici macar nu-mi dadeau o scinteie de speranta.Ce continuam cu incapatinare?

Era invatatul limbi, citit, scris,cuvinte si iar cuvinte,legare de propozitii simple,repetitie, repetitie pina la obosire si parea ca totusi nimic nu se prinde.Era si virsta?38 de ani ,ei…….si totusi ma descurcam incet, incet sa port o conversatie telefonica sumara,diferenta era ca o conversatie fata-n fata era mult complectata de semne, pe cind cea telefonica doar intelegerea unor cuvinte si intuitia la problema ta.

Asteptam cu disperare acele doua zile in care ma simteam utila si mai prindeam un dram de viata.Saptaminile se scurgeau ,inafara de birfele si laudaroseniile false,exagerarile in exprimare si mai ales al sotului meu,ce parea un om fara probleme cu o viata f.multumitoare.Atita timp cit avea prieteni si bautura,o nevasta , mincare,unde dormi,nimic nu mai avea importanta ,ca e in Romania ,ca a venit 2000km de casa,si pentru ce?.

Observam cum bastinasii,munceau din greu,dar diferenta era ca nu se birfeau, nu se plingeau din nimic, incercau sa nu-si puna bete in roate unul altuia,ba chiar nu se invidiau, ceia ce era total opus obiceiurilor romanesti.Aici vedeai diferenta de a trai.Tocmai de aceia si in ziua de azi, cei care urmeaza stilul romanesc, traiesc saraci,nu au timp sa se ocupe de ei fiind preocupati de ce fac altii, iar cei care reusesc sa se integreze comunitatii Engleze,se ridica ca si nivel de a fi si de a traii.

Timpul trecea,zi dupa zi, luna dupa luna,pasii cei facusem pareau ca e o “batuta pe loc” sau “invirtitul in ciorba fara gust”.ma fortam sa vad si sa pricep realitatea,ce mi se contura din ce in ce mai mult si care persista clipa de clipa,aceia ca daca nu te zbati singur,nu intrebi, nu inveti nu esti interesat,”NIMENI NU-TI OFERA NIMIC PE DE GRATIS”din contra, daca nu-ti deschizi mintea,deschizi buzunarul.De aici pornea si transformarea in zgircenie, ce mai tirziu era evidenta prin ati pierde omenia in fata celorlalti.

Daca acasa mergeai la evenimente sociale, cu bani imprumutati,aici lucrurile luau o alta intorsatura.Ca sa tii de bani,sa poti plati chiria,ca daca nu , ajungeai in strada,refuzai sa mai mergi la vreun chef,iesire, intilniri,gasind diferite scuze, pe care le credeai si tu la urma urmei.O alta caracteristica, era faptul ca nu mai imprumutai bani, nici sa-i dai si nici sa-i iei.

Nesiguranta zilei de miine vizavi de munca si implicit de venit, te impingeau la neincredere si neacordare de ajutor,.confuzie,nehotarire.Lucrurile mereu luau o intorsatura neasteptata de pe un minut pe altul, creeindu-se un haos chiar si vizavi de tine,incit singurul lucru probabil ramineau banii cei aveai in buzunar. Majoritatea care nu se adaptau la situatiile schimbatoare cu decizii promte,pierdeau munca,bani si in cele din urma te alegeai cu nimic si ca ai muncit atita timp pentru tigari,cafea,mincare si chirie la 2000km de tara si mai ales de cei dragi.

Erau putini cei care infruntau si se adaptau situatiilor majoritatea compromitatoare, dar care prelungeau ideia ca si miine mai ai munca si vine un ban.Acesti reuseau sa-si stringa ceva si sa inceapa sa-si faca vise,unii chiar sa le contureze prin fapte.Timpul schimba oamenii,ideile,idealurile,societatea iti impune regulile ei de democratie, asa zisa libertate si egalitate,ce te reduce la tacere.

Ilegalitatea e lucrul nefiresc de ati ascunde identitatea atit prin comportament cit si prin cumpararea de acte false, unele pe numele tau , altele pe alt nume si nationalitate,obligindu-te sa te consideri o alta persoana.Eu nu am putut sa recurg la aceste tertipuri,mi se parea ca fug de responsabilitatea DREPTULUI de a trai pe acest teritoriu, PAMINTUL FAGADUINTEI, numit United Kindom.

Redusul la tacere, era si cauza ilegalitatii, dar si ca de foarte multe ori, ceia ce nu ti se parea normal,deveneai confuz prin aparitia vesnica a explicatiilor alternative, ce mai tirziu se dovedeau de a nu sta in picioare. Cu bagajul de mai sus, ma tiriiam sa razbat spre mai bine.

Fermierul la care lucram vinzatoare,mi-a oferit citeva zile pe saptamina sa lucrez acasa la el,intr-o localitate indepartata de Londra.Eram superfericita,imi calculam doar banii ce urma sa-i cistig,si care pe 5 zile erau ceva mai mult decit la hotel.Dar orele muncite?Munca fizica,oboseala,lupta de a intelege limba ce se vorbea in jurul tau,lucruri firesti sa fii tratat omeneste si care demulte ori lipseau,numai contau,nu le pusesem la socoata fiindca nu stiam ce ma asteapta si acolo.

Au trecut alte 3 luni de munca grea,in conditii acceptabile pentru un emigrant,dar in acelas timp simtind umilinta,stringere de inima, lacrimi,singuratate personala.Imi ascundeam trairile pentru pastrarea locului de munca.Ma luptam cu mine insumi ca sa schimb ceva,jucam teatrul de om multumit si fara pic de pretentii dar de fapt ma simteam un nimeni tratat ca o sluga proasta.Aspiratiile mele erau sa-mi gasesc o munca permanenta in Londra si sa nu mai depind de oameni exploatatori.

Cind ma intorceam in Londra,sotul meu inafara de bautura si chefuri cu altii de teapa lui,conversatii idioate cu acelas caracter de laudarosenie,grija altora,nu-l interesa prea mult de mine.Traiau cu totii in povestile din trecut petrecute in tara,bineinteles bombate si sfidatoare pentru cei ce le stia realitatea defapt.Sufeream dar ma compromiteam sa fiu prezenta numai de fatada,ca altfel deveneam batjocorita.

Cu mult chin si truda am reusit dupa alte dezamagiri, sa gasesc citeva case, acaparate in timp, pentru curatenie,unde trebuia sa le cistig increderea proprietarilor.Astfel,am reusit sa-mi creez o stabilitate si program, iar banii bunicei.Dar nesiguranta ca azi te vor si miine nu, tot persistau.
Calculele mele financiare depindeau de ei.
Gindul cu care ajunsesem in Londra in 2003,era sa lucrez cu copii cu probleme speciale, avind ceva experienta din Romania.Eram in 2005 si eu nici macar acte nu aveam,dar eu tot ma incolaceam in jurul acestei idei,actele pentru mine nu reprezentau o valoare pentru ceia ce vroiam sa fac.

Mai tirziu, cind am inceput cu adevarat sa tatonez terenul in jurul acestei idei,mi-am dat seama ca aveau o mare valoare. Relatia mea cu sotul, devenise din ce in ce mai rece.El nu tinjea la nimic,nu-si batea capul de ziua de miine sau viitor,era fericit ca are o munca(grea si istovitoare)la care mergea si de la care venea ,recompensindu-se de vinerea cu obisnuita bautura si repetitia istorioarelor de-acas.Ceilalti din casa,ii purtau trena prostiei neavind curajul de al infrunta ca altfel…….gura lui te spurca pina la supunere.

O gloata care se multumeau cu nimic.Nu ca ei nu-si doreau,nu ……aveau vise, doar daca cineva trebuia sa le si indeplineasca in locul lor. Ii ajutam, sfatuindu-i cum e mai bine sa se descurce,mergeam cu ei pe la banci sa-si deschida conturi,la diferite offisuri pentru diferite acte(acum vorbeam ceva mai bine Engleza)descurcam bilurile casei,problemele financiare pentru platirea chiriei, eram importanta de moment,pina era nevoie.De multe ori ma lasam pe mine, ca sa fac fata acestora,iar odata rezolvate era multumirea de sine a lor ca au mai facut un pas,dar si laudarosenia barbatului meu cu comportament de atributie personala totala.

Pina la urma si cele mai mici probleme comune, asteptau sa le fac eu in continuare,de parca devenise obisnuit si normal sa fie asa,plutea o stare de nepasare generala.Ma simteam folosita. Dorul de cei dragi de acasa ma mistuia, dar nu si de viata grea pe care o duceau.In fiecare convorbire telefonica incercam sa le explic greutatile cu care ma confrunt si eu,,dar nu aveau rezonanta,totul se rezuma LA BANI.

Citeodata ca sa fac economie,nu mincam mai nimica si nu-mi cumparam o apa sau un suc, calatoream de la o casa la alta si cite o ora jumate pentru 3 ore de munca.Reusisem platirea datoriilor, deci urma sa stringem ceva bani si sa tinem de ei.
Paradoxal,sotul,imprumuta banii altora care venisera in Londra inaintea noastra si se pretindeau cu bunastare,dati cu gramada si primiti inapoi cu tiriita incit nu se alegea mai nimic de ei, situatia repetindu-se.O perioada m-am supus si acestei nemernicii,cind am reusit sa ingropim ceva banuti si sa tinem de ei,el, in euforia betiilor ,promitea celor din tara ca ii va aduce aici,lasindu-le impresia ca aici ciinii sint cu colacii in coada si ca el a ajuns milionar.

Asa ca pina la urma urmei si banisorii aceia ia dat pentru plata aducerii nasului de cununie,ce nu mai obosea cu insistente de a fi adus in Londra.Bineinteles tot pe capul meu.Ajuns, fara bani ,fara limba,numai pe promisiuni exagerate,dupa un an de zile, acesta s-a intors in tara dezamagit.Acelas lucru s-a intimplat aproape in aceiasi perioada si cu nepotul meu.,traisera cu speranta ca Ileana rezolva sa le bage banii in buzunar,cu minim de efort si fara calificare.Ca totul merge pe cunostinte si pile ca si in Romania.

Totusi m-am zbatut sa cumparam si o masina,dar pe care am pierdut-o curind din cauza greselilor lui, platite, in circulatie.Direct proportional crestea si invidia,incit evitam sa mai spun cit cistig si cum ma mai descurc.Invatam pe zi ce trecea limba si regulile acestei societati,uneori, acestea fiind paradoxale cu a normalului.Doarece orice problema rezolvam si pentru altii,cuprinsa in febra conjuncturii,devenise un succes si o bunastare generala,deci de unde si indivizi ce vroiau sa ma acapareze.

Lupta mea impotriva acestora a fost una zbuciumata si dureroasa.Sotului nu-i pasa de aceste lucruri vizibile,ba chiar ma indemna sa duc mai departe bunastarea creata si sa ma implic in problemele acestor “ATIRNICI”.Ma simteam vinduta in schimbul mindriei lui.
Chiar daca conjuncturile compromitatoare si rusinoase prin care ma tiriiam mai departe,pretinzindu-mi ca nu am de ales,considerindu-ma o oarecare cu nimic mai presus decit altii, totusi ,mintea mea ma impingea sa sper la clipa in care sa apuc sa merg in Romania si sa-mi obtin VIZA.

Clipa aceia,a venit in Martie 2005, cind m-am dus la Ambasada Marii Britanii de la Bucuresti,unde din nou am trecut prin alte momente frustrante inclusiv refuz de viza,ceia ce insemna sa o iau din nou de la capat ca in 2003 si sa traiesc in aceasi stare, cu portile viitorului inchise.Am simtit ca cerul s-a prabusit peste mine,disperata, am cerut sa mi se dea explicatia refuzului.Acesta consta in niste acte, plauzibile, ce le purtam la mine si pe care le-am dat acolo intr-o furie si comportament nebunesc.

Il aveam fiindca simteam ca mi se ia un DREPT atit de important pentru viata mea, doar pentru niste acte ce nu mi le-au cerut in timpul interviului.Sigur ca legea o incalcasm, odata ce am trait ilegal in U.K, dar nu o puteau dovedi.Dupa ce s-au convins ca nu mai au nici un fel de dubii,admitind ca am dreptul la viza,probabil vazind si puterea cu care ma luptasem,mi-au dat-o in zece minute, …..dupa trei zile de chin.

Advocata cu care m-am confruntat ,a rasuflat si zimbit si ea usurata, ori ca a scapat de mine, ori ca am reusit sa-l conving pe ambasador.Cind am iesit epuizata din cusca respinsilor,oamenii din sala, au auzit incidentul si m-au felicitat fericiti.Eu nu ma puteam bucura, fusese o lupta cu prea mult effort, mi-am lasat capul pe spatarul unui scaun,incercind sa ma calmez si sa imi recapat forta de a ajunge in acea noapte inapoi la Timisoara.

Atunci i-am intilnit pe cei dragi,acelasi persoane,traind saracacios,atunci a fost ultima data cind am intilnit-o pe mama mea, leita cu felul meu de a fi si care zacea intru-n spital de batrini din Popesti,Bihor,in conditii satisfacatoare.Femeia viguroasa,hotarita si puternica,apriga la vorba,cu idealuri de mai bine,acum….era un ghemotoc de om ,fara dorinte,asteptindu-si parca sfirsitul,traind in amintirle de odiniora,apasata mereu de dorul de casa si a celor dragi.

Neputincioasa,constienta ca inafara de a pune intrebari a caror raspunsuri o vor aduce un pas mai aproape de actualitate,nu mai avea nimic de oferit.Ma vedea ca pe purtatoare ei de dorinte neinplinite si pe care le voi finaliza .
M-am intors in Londra, mai stapina pe situatie ,purtaoarea pasaporului cu stampila “LIBERTATE”inca restrictionata fara drepturi sociale banesti,dar la ce vroiam sa fac eu,nu ma afecta.
Mi-am deschis cont bancar,Insurance Number, acum pe adevarata identitate.Dupa ce m-am ales cu un calculator,reparat mai mereu,m-am tinut de ideia primului pas de a face un curs,ba chiar a lucra in acelas timp si cu copii.Nu stiam nici un inceput si nici de unde si de ce sa ma agat.

Cautam inebunita pe calculator, pina noaptea tirziu, cursuri.Ziua mergeam pe la diferite agentii pentru munca,dar nimeni nu-mi oferea nimic,din lipsa de experienta in U.K.Degeaba fluturam eu o referinta din Romania ,tradusa in Engleza , de la ultimul loc de munca ca asistent pentru copii cu probleme, ca nu avea nici o valoare.Am inceput sa dau zeci de telefoane la diferite cursuri , sa trimit e- mailuri la diferite organizatii,nimeni nu-mi acorda sansa.

Alte telefoane la “Advaisari de cariera”nimeni nu ma lamurea exact de un capat, doar imi sugerau cite ceva ,urmindu-i pas cu pas.Ore, nopti de cautari pe internet,in speranta ca doar doar se va lega ceva.Auzisem de cursuri de limba Engleza,dar trebuiau bani si timp ceia ce numi permiteam prea mult.

As fi vrut sa ma agat de un voluntariat, dar nu primeam nici un raspuns, trebuia sa ai pe cineva cine sa te introduca.Zbucium desart, stari de neputinta,sperante false.Auzisem ca pot face curs de calificare in Colegii.Dar censemna Colegiu?Cum ajungeam acolo si care dintre ele era pt copii?Am inceput sa caut nume de Colegii cu nr si adresa lor.Nu indrasneam sa-i sun din cauza limbi stingace pe care o vorbeam,mi-era teama de refuz, de aceia ,la unele m-am dus pe jos.Mi se trimiteau diferite brosuri, ce ma indemnau sa ma duc la centrele pentru calificare adulti.

Inafara de a te inregistra si sfatui sa-ti gasesti singur curs si citeva adrese de scoli pentru voluntariat,…nimic.Eu conteneam sa cred ca intr-o zi se va ivi ceva.Asa s-a si intimplat.

Intr-una din brosurile trimise,aparea un curs de 10 saptamini ,,free“First Step In Child Care”pe care l-am fregventat.M-am inscris,era un pas mic dar important pentru mine.In acelas timp,am vazut pe holul clasei alt curs gratuit de 10 saptamini pentru limba Engleza, ESOL,m-am inscris si acolo.

Mergeam concomitent la cursuri si munca. Tambalaul din casa,il vedeam mai putin si atunci evitam sa vorbesc prea multe din cauza invidiei, cu toate ca le sugeram sa se apuce de-o calificare, ca v-a veni vremea cind ,alte tari Europene vor intra in UE, iar invazia va produce concurenta.Ma aprobau,dar nu constientizau cu adevarat,ba chiar glumeau spunindu-mi ca vreau sa-i fac studenti.

Daca sotul meu ma discredita in fata celorlalti,ce sa ma stept…….isi ascundea neputinta si invidia.Nemai avind timp si pentru ei,simtind ca ma desprind de conjunctura,au inceput birfele,suspiciunile,acuzatii,scandaluri cu sotul.

Prima parte poate fii citita aici