Un roman care a incercat sa traverseze neregulamentar o sosea extrem de aglomerata a sfarsit intr-un mod tragic in Germania.
Accidentul s-a produs pe 8 ianuarie, la 6.50, pe raza localitatii Nieukerk.
Romanul de 27 de ani, care venea dinspre Möhlendyck, traversa Klever Straße (B9) cand a fost lovit de o masina care l-a proiectat pe sensul celalalt de mers.
Pe cealalta banda a soselei, romanul a fost calcat de alte doua masini si a murit pe loc din cauza ranilor extrem de grave suferite. Salvatorii sositi la fata locului au putut doar sa constate decesul tanarului.
Procurorul de caz a ordonat punerea sub sechestru a masinilor implicate in tragicul eveniment si sa se ia probe de sange de la soferi. De asemenea, a dispus efectuarea unei reconstituiri a accidentului de catre un expert.
Potrivit politiei, romanul nu avea rezidenta permanenta pe teritoriul Germaniei. Deocamdata nu se cunosc motivele care l-au determinat pe barbat sa traverseze soseaua extrem de aglomerata.