Operațiunea „Freedom” este organizată de Poliția Statală din Italia în colaborare cu S.C.O. (Servizio Centrale Operativo) de la Direcția Centrală Anti-corupție din Italia și are ca scop combaterea fenomenului de „caporalat” și de exploatare a muncitorilor, în special în sectorul agricol din sudul Italiei.
Operațiunea se va desfășura în mai multe faze și în mai multe provincii din sudul Italiei: Caserta, Foggia, Latina, Potenza, Ragusa și Reggio Calabria.
Prima fază a acestei operațiuni s-a încheiat în această dimineață de marți, 5 iulie 2017, și a dus la arestarea a trei persoane și punerea sub anchetă a altor 11 persoane, toate din provincia Ragusa, relatează presa italiană.
În cadrul operațiunii au fost controlate și identificate 25 de societăți și 235 de persoane, cu scopul de a lupta cu acest fenomen agricol comparat cu sclavia și care impune muncitorilor un program de lucru foarte greu de suportat, salarii foarte mici, nicio zi de odihnă și cazare în condiții igienice inumane.
Muncitorii verificați de autorități provin din Nigeria și România, veniți în Italia cu speranța unei vieți mai decente. În schimb, aceștia erau obligați să lucreze de la ora 6 dimineața până la ora 7 seara, fără nicio pauză, pentru un salariu de 25 de euro pe zi.
În plus, muncitorii exploatați au declarat că temperaturile ridicate din serele unde lucrează le provoacă dureri constante de cap și amețeli dar despre care nu au avut curajul să se plângă din cauza amenințărilor cu cu concedierea din partea „caporalilor”.
În provincia Reggio Calabria au fost executate 46 de percheziții care s-au finalizat cu descoperirea de arme, exploziv și instrumente pentru intrarea prin efracție și au fost aplicat 4 amenzi administrative pentru nereguli în plata salariilor, contribuțiilor și impozitelor.