Dupa un meci dramatic, urmarit de aproape 5000 de romani pe Stamford Bridge si alte milioane in fata televizoarelor, Steaua a fost eliminata din optimile Ligii Europa, insa a lasat o impresie ‘excelenta’ in dubla cu Chelsea.

Bucurestenii au evoluat fara frica la Londra, însa au luat doua goluri contrar cursului jocului. Dupa 1-0, în tur, cu Chelsea, ros-albastrii au intrat pe teren, la Londra, cu curajul si dezinvoltura unei echipe mari. Uitându-te la meci, puteai sa juri ca Steaua e detinatoarea Ligii Campionilor, nu Chelsea!

Steaua are zece români în primul 11, însa e o echipa atipica pentru fotbalul românesc. De ani de zile, formatiile din Liga I ne-au obisnuit sa joace la mica ciupeala, stând la cutie, jucând la trecerea timpului. Nu si Steaua lui Reghecampf!

Tehnicianul Laurentiu Regehcampf a declarat, joi, dupa ce Steaua a fost învinsa de Chelsea cu scorul de 3-1, ca formatia engleza a meritat calificarea în sferturile de finala ale Ligii Europa cel putin pentru evolutia foarte buna pe care a avut-o în repriza a doua a întâlnirii de la Londra.

“Trebuie sa analizam exact ceea ce am gresit. Din pacate golul doi a venit prea repede. O greseala din partea noastra, nu am fost atenti la acea faza fixa. Ne-am creat câteva ocazii, dar nu am reusit sa mai marcam. Stiam ca în repriza secunda ei vor face o presiune foarte mare, pentru ca aveau nevoie sa marcheze doua goluri. Este foarte greu în momentul de fata, încercam sa ne revenim foarte repede, n-avem timp, în doua zile vom avea un meci foarte difcil la Bucuresti (n.r. – cu FC Vaslui). Nu am reusit sa fim atenti în special la jucatorii lor periculosi . Le-am spus baietilor înainte ca atunci când Mata intra pe stângul trebuie sa-l blocam. Dar nu au fost atenti la acea faza în care Chelsea a reusit sa marcheze golul trei”, a declarat Reghecampf.

Tehnicianul a adaugat ca formatia sa a facut “un meci destul de bun”:”Îmi pare rau pentru toti fanii nostri care au crezut în aceasta calificare Si noi am crezut, dar nu am reusit. Am întâlnit o echipa puternica si cred ca, în seara aceasta, în special dupa repriza a doua, au meritat victoria. Daca reuseam sa marcam la ocazia lui Rusescu, alta era situatia”.

O nota de zece plus pentru fantastica galerie romaneasca de la Londra care a scandat, a cantat si si-a incurajat echipa cu uriasa daruire. ‘Romania! Romania!’- a fost leit-motivul care i-a insotit pe stelisti pe tot parcursul meciului si i-a facut sa iasa cu capul sus de pe teren.

Leave A Reply