Povestea unei romance din Anglia (I)

Romanca in Londra. foto: Petras Gagilas

Click Romania va prezinta povestea unei romance care a venit in UK in perioada cand vizele pentru Marea Britanie erau greu de obtinut si multi romani ajungeau in UK prin modalitati ilegale. Textul este redat cu greseli de gramatica pentru a pastra originalitatea autoarei.

Daca am curajul sa-mi scriu amintirile care ma napadesc de atitea ori,e defapt curajul de a intelege etapele,prin care am trecut pentru a razbate de a-mi regasi identitatea, personalitatea si linistea sufleteasca, ce a fost multa vreme sufocata si distorsionata de compromisuri obligatorii facute atit in tara cit si aici in Londra. Probabil, multi dintre cititori se vor identifica cu trairile mele personale,dar mai ales cei care au plecat de la minus 0 si au atins un prag mai sus decit ceilalti.

Era primavara anului 2003 cind pentru prima data,calatoream cu avionul si am intilnit aeropoartele, pe care le vazusem numai la televizor.Nimic nu ma speria,gindul de a ajunge in Lonra,imi dadea puterea de a fi pozitiva.Cu toate ca aveam in mina un pasaport Britanic cu poza altei persoane pe el,comportarea mea era atit de fireasca,incit imi creiam singura impresia ca totul este normal si firesc de a ajunge in Londra fara evenimente.Unele momente de ezitare, le-am infruntat cu zimbetul pe buze, ce ma caracterizeaza si astazi.

Frica,confuzia,nesiguranta, le ascund in spatele acestui zimbet, ce defapt, izvoraste din adincimea semnelor de intrebare.Ajunsa in aeroport,urmaream cu modestie ce fac ceilalti pasageri,urmindu-le traseul si gesturile si tinindu-ma intr-un calm ce imi stringea stomacul.La iesirea din aeroprtul Gatwick ,cineva m-a asteptat,iar impreuna cu altii,pe care nu-i stiam,am luat drumul inspre Londra,intr-o masina luxoasa.

Ma uitam la drumul ce se intindea dealungul si dealatul si care se pierdea sub rotile masinii cu atita repeziciune incit am preferat sa ma uit pe geamul lateral din dreapta mea,urmarind masinile care mai de care sofisticate si grabite.Era un alt inceput, drumul ce se arata atit de intins, curat, organizat era drumul spre Metropolitana.

Am fost asteptata de sotul meu si finu, ce trebuiau sa plateasca soferului 1000£ pentru trecerea mea ilegala, din Spania in Marea Britanie.

Intilnisem, doi oameni reci,lipsiti de fericirea de a ne revedea.Citem o indiferenta pe fetele lor,ce semana mai mult cu “Afacerea incheiata”. Prima iesire pe strada,mi-a dat sentimentul si imaginea de bunastare,lucruri ieftine,ca iti permiti orice,ca viata e simpla si frumoasa.
Eram plina de viata si speranta.Simteam ca voi darima lumea,ca voi ajunge sa fiu cunoscuta in scurt timp si in zona in care locuiam.Bucuria de pe fata mea,era defapt naivitatea cu care credeam ca incepe noua viata pentru mine.

Deja imi facusem plan ceia ce trebuia sa fac pas cu pas,imi cream sperante si iluzii care se pot indeplinii imediat.Pe ceilalti cunoscuti din Romania,pe care ii intilnisem,ii vedeam mai abatuti,sceptici,retinuti in comentarii despre tot ceia ce povesteam eu cu atita entuziasm, despre planurile mele.

A doua zi, am inceput sa ies pe strada,studiind cu admiratie ,gradinile,florile,copacii,acelas stil de case de la un capat si pina la celalalt capat de strada.Simteam incurajator faptul ca nu-ti dadeai seama cine e mai bogat ,disparu-se acea invidie ca vecinul are casa mai mare,defapt si casa inchiriata in care locuiam ,era la fel.

Oamenii de diferite natii cei intilneam pe strada,pareau atit de relaxati si siguri pe ei,……….doar ca observasem ceva straniu.In ochii lor citeam raceala si indiferenta de tot cei inconjura.Zimbetul parca fortat, de pe fata lor, era atit de opus acelor ochi,ochi reci lipsiti de vioiciune si stralucire.

Incepeam sa prind curajul de a ma duce singura la cumparaturi,invatasem banii si sa bijbii engleza.Din cauza baniilor foarte putini ce-i aveam,imi faceam bugetul pe o saptamina de mincare,inclusiv imi imparteam tigarile cu sotul.
Ca sa fac cit mai multa economie la bani( oricum aveam o gramada de datorii ce trebuiau sa le platesc in tara)mergeam aproape 2 km pe jos,tragind o valiza pe roti dupa mine,pina la magazinul(supermarket) cel mai mare si ieftin ,pentru a ma intoarce tot pe jos,burdusita cu cumparaturi deale gurii.

Eram bucuroasa ca imi permiteam mai multe ca si acasa,nu mai era mincarea de zi cu zi,era mincarea de sapatamina cu saptamana.
Totul parea atit de roz,iar zilele treceau,asteptam vesti pentru munca,dar ele……intirziau sa apara.Din nou imi faceam sperante si ma apucam sa bat drumurile pe jos,sa descoper magazine,fabrici,cafe-baruri, orice,orice unde as fi putut sa muncesc.

Nu aveam acte,nu stiam limba,dar eu ma avintam cu atita incapatinare si mai ales sperante cu fiecare usa ce o deschideam, ca cineva imi va da de munca.De fiecare data,ieseam dezamagita dupa raspuns negativ.Continuam sa ma incapatinez,creeindu-mi in cap alte sperante de care ma agatam.

AM REALIZAT,ca fara limba,nu ma va angaja nimeni.Telefoanele ce le asteptam de la ceilalti cunoscuti,nu mai veneau,iar eu incepeam sa ma simt din ce in ce mai singura si neajutorata.

Cu si mai mare inversunare,ma inncapatinam la invatat limba.Ceilalti pe care ii intilneam simbata la chefuri(devenite obiceiuri)povesteau pataniile lor la locul de munca si la cautare de joburi plingindu-se de cum sint tratati.

Umilinta, de care povesteau ,mi se pareau neadevarate si exagerate.Nu-mi inchipuiam nici o clipa ca defapt aici se practica,-EXPLATAREA OMULUI DE CATRE OM-Ii admiram pe cei care lasau impresia ca vorbesc Engleza,ba chiar ma simteam umuila in fata lor,fara munca si fara limba.,si ma ambitionam si mai mult la invatat.Unii ma incurajau,altii erau nepasatori,ce-ti dadeau sentimentul ca sint la un nivel atit de inalt fata de tine.

Dupa un timp , am realizat ca limba lor, era defapt, una limitata in cuvinte si propozitii, cu multe greseli. Fiecare incercare de a gasi un job,era de fapt,procesul de trecere in disperarea de neputinta,de a ma simti atit de NIMENI.

Pas cu pas,clipa de clipa,se impunea in sufletul meu nefericirea.Datoriile trebuiau platite,odata aminate ,insemna acumulare de dobinzi.Stresul se adincea cu fiecare zi fara nici macar un semn de munca.

Orele ce le petreceam cu invatatul limbii din diferite carti,ajungeau la cite 8 ore pe zi.Uneori in nebunia mea,simteam ca invat degeaba,ca nimic nu se prinde si nu se leaga si ca pasii mei sint atit de invizibili in tot ceia ce faceam.

Ma plingeam de situatie,dar nimanui nu-i pasa,nici celor din tara si nici celor de aici.Fiecare era bucuros ca au ei de munca,chiar daca le era greu, sufereau umilinta,ore multe lucrate,le ascundeau in spatele unei fatade de bunastare,laudarosenie si birfa anulindu-se unii pe ceilalti.

Nu vroiam sa fiu implicata in situatii compromitatoare de genul ecesta,dar tocmai din aceasta cauza,incepusem sa fiu centrul birfelor si privita la urma urmei ca o femeie puturoasa,cu aere de Romania,unde subliniau ei ca am fost sefa.Incercam sa-mi apar demnitatea in fata mincinosilor,dar eu luptam de una singura inpotriva gloatei in care si barbatul meu se inhaitase.

Cu cit vroiam sa ma descotorosesc de ei, cu cit sotul meu se lupta cu mine sa ma convinga ca alta cale nu e decit sa particip la intilnirile lor ce se lasau cu betii.

Sufeream in nopti in care nu mai dormeam,sufeream zilele ce treceau interminabile in aceasi situatie,ginduri, sperante,iluzii ce nu se mai legau.Ma dezamageam ora de ora si parca un ciocan imi lovea inima lasind cicatrice. Acceptam orice situatii penibile si compromitatoare deoarece asa imi impuneau ei,conjunctura.Eram un NIMENI aici.

Personalitatea mea isi pierdea caracterul de stapinire de sine odata cu necistigarea baneasca a existentei mele.Depindeam de el, de barbatul care imi manipula vointele dupa bunul sau plac ,vointele lui,care intodeauna erau pe primul loc,fara sa tina cont si de ale mele.

Devenisem femeia de casa ,umila si supusa,ce pregatea sirguincios mincarea si berile in frigider pina venea de la munca ,acasa.
Berile insemnau pentru el,o rasplata a efortului pe ziua respectiva,chiar daca banii erau cum erau.Multumirea lui ca eram mai subjugata ca oricind ,era defapt proportionala cu nemultumirea mea.Cu toate acestea….totusi nu vroiam sa ma intorc in tara.

Societatea Englezeasca,o lume care nu reuseam sa o penetrez deloc usor,parea o lume asezata,cu preocuparile ei zilnice,cu magazine insirate tixite de lucruri mai mult sau mai putin calitative si frumoase,cu tumultumul oamenilor micsti,zgomotele masinilor ingramadite,totul era intr-o forfota de graba contra timp.

Mai tirziu am inteles ca aici oricine greseste, plateste fara scuze si monitorizarea generala creaza starea de organizat.Toate semanau intre ele.Periferia in care traiam ,incepea acelas stil de viata de dimineata si pina noaptea tirziu si care lasa ideia ca nu exista odihna.

Singura mea procupare atciva era sa vinez dupa chilipir,oferte la mincare,iar pentru haine chilipir, la magazine “second “ce pentru mine erau ca de firma. Zbuciumul meu launtric,era la fel ca si societatea in care intrasem.
Intirzierile de a pasi inainte incepind cu gasirea unui loc de munca ,ma reduceau la agonie.

Pulsul cu care pornisem la drum ,scadea din zi in zi……..si totusi ceva ma indemna si impingea inainte.Ma luptam cu definitia EU-lui.
Luasem nr.de telefoane din vitrinele magazinelor in care se ofereau locuri de munca unde sunam cu disperare, refuzuri politicoase si obisnuite.

Cind nu mai speram nimic ,iata ca intr-o seara pe la ora 22. 30 am primit un telefon,iar o voce de barbat,imi oferea de munca ca si clinara,chiar de a doua zi.Dintr-o data m-am trezit la viata,iar jumatate din noaptea aceia,mi-am umplut-o cu ginduri,imaginatii,socoti,speranta ca insfirsit voi munci.

Cu sufletul la gura,dis de dimineata,am pornit spre locul intilnirii mele cu acel individ.In fata bancii Net West din zona Wembley,nu departe de mine,l-am intilnit pe noul patron,un individ de culoare,inalt, binefacut,ce purta o camasa roz si pantaloni de stofa negrii.

Avea alura unui cetatean din inalta clasa,dar sfidator de calm.Fara prea multe explicatii,impreuna am intrat in banca unde mi-a aratat dulapul cu cele necesare curateniei si mi-a descris jobul cu acelas calm si cu o indiferenta ce parea a plictiseala.

Temerile mele ca detineam un act fals de angajare,ma tineau intr-o tensiune ascunsa dar vitala.Si totusi nu aveam de ales.Doua ore de curatenie in banca,zi de zi,era o munca prea usoara pentru mine si-n care puneam suflet.

Citeva zile la rindul,el venea sa mai controleze ,neavind comentarii,mi-am luat inima in dinti si am indraznit sa-i cer mai multa munca. La scurt timp, mi-a oferit alte 2 ore de munca la o banca apropiata celeilalte.Bucuria mea crestea,stapinirea de sine revenise dar nu la normal.

La adoua banca imi explicase Menegera noul cod de alarma si modalitatea pentru a intra in banca dimineata la 6 ca sa pot termina curatenia pina veneau functionarii la 8.Din cauza ca nu intelegeam prea bine limba,cu toate ca imi notasem in graba explicatiile,in urmatoarea dimineata, dupa ce am incercat dezactivarea alarmei,acasta a inceput sa sune intr-o nebunie asurzitoare.

Pe moment m-am blocat,gindindu-ma ca dintr-un minut in altul,vor aparea politistii mascati si ca ma vor lua la intrebari, cerindu-mi si acte,verificare la Home Office si cu siguranta vor descoperi ca sint ilegala si ma vor trimite acasa.

Partea 2 Povestea unei romance din Anglia

Advertisement


Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*