Exista partea emoţionala care îi face sa se reintoarca in Romania dar este nevoie de un nivel salarial ceva mai ridicat.
Preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere din România, Călin Ile a fost prezent la o dezbatere despre turism organizată la Constanţa, în cadrul căreia s-a referit la lipsa de personal calificat în acest domeniu, precizând că o soluţie poate fi reprezentată de atragerea românilor care lucrează în străinătate dar aceştia să aibă un nivel salarial mai ridicat precum și alte condiții de natură economică.
„O soluţie mai rapidă ar fi atragerea românilor care lucrează în străinătate şi lucrează cu succes în domeniul turismului. Chiar zilele trecute am văzut un studiu că 57 la sută din românii din străinătate ar dori să se întoarcă.
Ei se vor întoarce, e partea emoţională care îi face să vină, riscuri mai mici, dar la un nivel salarial ceva mai ridicat şi aici trebuie să intervenim şi noi, privatul, să facem în aşa fel încât să fie atractiv. Am ajuns pe aproape, mai avem puţin, avem bucătari din UK care vin şi pun în balanţă ce înseamnă să câştigi 2.200 de lire în UK sau să câştigi 800-1000 de euro în România.”
„Ne-ar ajuta foarte mult ca pe o perioadă de, să spunem, şase luni, partea de chirie să nu fie considerată avantaj de natură salarială, să nu mai punem toate taxele sociale, naveta de la o anumită distanţă să poată fi compensată angajatului, tot aşa fără costuri suplimentare de natură salarială” a explicat preşedintele Federaţiei Industriei Hoteliere citat de adevărul.ro.
Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre, a anunţat că până la sfârşitul anului ar putea fi deschis în Bucureşti un centru de pregătire profesională pentru personalul din turism, dorind şi infiinţarea unui asemenea centru pe litoral.
Din partea ministrului, nici o referire cu privire la crearea de condiții pentru întoarcerea în țară a românilor emigranți.