„Avem până în momentul de față peste 411.000 de români care au aplicat deja pentru acest „settled”, cei care sunt de peste 5 ani sau „pre-settled status”. Ambasada României la Londra acordă sprijin, în cazul în care este necesar. Până acum au fost câteva cazuri punctuale în care românii din Marea Britanie au solicitat acest sprijin și el a fost acordat.

Trebuie spus faptul că aceste alegeri din 12 decembrie clarifică perspectiva ieșirii Marii Britanii cu Acord, pentru că asta este foarte important, un Acord de retragere, care prevede garanții pentru drepturile cetățenilor europeni, inclusiv pentru drepturile cetățenilor români”, a declarat Bogdan Aurescu.

„Practic orice cetățean român care, fie se găsește deja pe teritoriul Marii Britanii, fie care intră până la 31 decembrie anul viitor, poate să aplice pentru acest statut până la 30 iunie 2021. Prin urmare, sunt create premisele ca toți cei care doresc și care se află într-una din aceste situații să obțină „settled” sau „pre-settled status”.

Cel din urmă este pentru cetățenii care nu îndeplinesc această condiție de 5 ani, dar toți vor beneficia de această acoperire a acordului de retragere care stabilește garanții pentru drepturile cetățenilor europeni. Vom continua să acordăm sprijin în măsura în care el ne va fi solicitat”, a explicat Aurescu.

 

Leave A Reply