Santa Lucia

Santa Lucia este sfânta din Siracuza, Sicilia unde aceasta s-a născut. Pe data de 13 decembrie este sărbătorită în mai multe țări, cum ar fi Suedia, Norvegia, Danemarca, Estonia, Letonia, Finlanda, Ungaria, Malta, Bosnia, Bavaria, Croația, Slovacia, Spania și bineînțeles Italia.

Ea este o sfânta populara, în special cu copiii din Italia, mai ales in Trentino, Lombardia de Est,dar si zone din Veneto, cum ar fi Verona,  Emilia-Romagna, Piacenza, Parma și Reggio Emilia.

Procesiune religioasa in Ortigia (Siracusa), Sicilia cu ocazia sarbatorii Sfânta Muceniță Lucia, fecioara

Tradiția spune că ea vine cu măgarul și cu un ajutor numit Castaldo, pentru a aduce daruri copiilor buni și cărbuni copiilor răi, în noaptea dintre 12 și 13 decembrie. La fel cum copiii din lumea occidentală lasă lapte și biscuiți pentru Moș Crăciun, copiii italieni lasă cafea pentru Lucia, un morcov pentru măgari și un pahar de vin pentru Castaldo.

Este interzis să o vezi pe Santa Lucia livrând darurile, iar dacă cineva face acest lucru, legenda spune că ar arunca cenușă în ochii persoanei care a vazut-o, orbind-o temporar.

Santa Lucia este un nume derivat din Lux, Lucis însemnând “lumină” si Santa insemna “Sfanta”. Ea a devenit sfântul patron al orbilor.

Nu exista dovezi istorice scrise documentand existenta Sfintei Lucia, dar mulți cred că era o sfântă siciliană care a fost martirizată în Syracus, Sicilia, în jurul anului 310. Legenda Guilte, un registru al biografiilor sfinților din epoca medievală, spune că a mers la altarul Sfântului Agatha, sfânt patron din Catania, pentru a cere ajutor pentru mama ei bolnavă, Eutychia, când i s-a arătat un înger în vis.

Din acest motiv, Lucia a devenit un creștin devotat și a refuzat să-și compromită virginitatea si a refuzat sa se marite cu cineva care nu era creștin.

Logodnicul ei a denunțat-o autorităților romane, care au amenințat că o vor da unui bordel dacă nu denunța creștinismul. Cu toate acestea, când a refuzat, legenda spune că nu au putut să o mute, nici măcar cu o mie de oameni și cu cincizeci de boi.

Așa că au strâns lemne de foc în jurul ei și l-au aprins, dar ea nu se oprea să vorbească despre credința ei in Dumnezeu. Unul dintre soldați a injunghiat-o in gat cu o sulita, dar  ea a continuat să vorbească.

Deși lipsesc dovezi, unele povești continuă să spună că în imposibilitatea de a o muta sau de a o arde pe Santa Lucia, soldatii i-au scos ochii.Alții spun că și-a scos singura ochii și i-a dat logodnicului ei. Alte povesti medievale spun ca ochii ei au fost scosi înainte de execuție, iar în artă apar uneori pe o tavă pe care ea o ține sau  ca Dumnezeu care i-a reparat vederea.

O altă legendă spune ca Santa Lucia lucra împotriva împăratului roman Dioclețian, prin ascunderea creștinilor în catacombe la care le aducea provizii.

În Sicilia,  Santa Lucia este sărbătorită cu mancare din paste fainoase si cu un desert special de grâu și zahăr denumit cuccìa; boabele mari de grâu moale, reprezinta  ochii ei și sunt consumate doar o dată pe an.

Mancarea comemorează sosirea neașteptată a unei corabii cu grâu în portul din Palermo, în ziua cand sicilienii o sarbatoreau pe  Santa Lucia, în 1646, in timp ce era o foamete cumplita in Sicilia.

Tradiția nu permite ca pâine să fie consumată pe data de 13 decembrie și trebuie să fie mancata doar cuccia , care este principala sursă de grâu pentru această zi. Religia ortodoxa o sarbatoreste sub numele de Sfânta Muceniță Lucia.

Din punct de vedere gastronomic si religios, cuccia din Sicilia pare sa fie identica cu Koliva, collyva, kollyba sau colivă, un tip de mâncare pe bază de grâu fiert care este folosit in liturgia Ortodoxă din Grecia, Cipru, Bulgaria, România, Moldova, Rusia și țările balcanice pentru comemorarea morților. Originile coliviei predateaza creștinismul si este de origine greaca ( κόλλυβoς kollybos – sperma – samanta).

O mancare similara este populara în Liban, unde este cunoscuta sub numele snuniye sau berbara, deoarece este pregătita pentru ziua de sărbătoare a Sfântei Barbara care are loc pe 4 decembrie.

În secolul al V-lea, coliva în sensul grâului fiert, alcătuia împreună cu legumele crude dieta călugărilor care refuzau să mănânce pâine. Canonicul din secolul al XII-lea, Theodore Balsamon, a susținut că coliva a fost creată de Atanasie al Alexandriei în timpul domniei împăratului Iulian apostatul.

Asocierea dintre moarte și viață, între ceea ce este plantat în pământ și ceea ce apare, este adânc înrădăcinat în religie. Mâncarea rituală a trecut de la păgânism la creștinism  în  timpul Bizanțului cand împăratul roman Constantin I a schimbat capitala imperiului de la Roma, la Bizanț (Constantinopol – Istanbul, Turcia) în anul 330 d.Hr. și mai târziu sa răspândit în întreaga lume ortodoxă.

Citeste si ritualul la inmormantarile islamice